Care-ai spart, bă, Nord Streamu’?

Nu cred că o să aflăm în perioada următoare informații care să indice cu încredere un vinovat. O să dureze până la pulivară investigația, iar vara vine de obicei abia după iarna nucleară și oricum, o să rămânem cu ideile din media și conspirațiile aferente.

Rușii zic că americanii, americanii și europenii zic că rușii, iar situația e că mai multe țări au ceva motive.

Eu mă uit de la problema costurilor. Nordstream 1 e deținută de Nordstream AG ( companie elvețiană) unde Gazprom era acționar cu 50%, restul fiind deținut de BASF, E.ON și N.V. cu diferite procente – deci fifty-fifty intre Rusia si europeni. La intrebarea cine a platit conducta, răspunsul e complicat.

30% a fost finanțată în avans de acționari, conform procentelor de deținere.

Restul de 70% , la care încă se plătesc rate din ce am citit (credit pe 16.5 ani – dacă nu or fi prelungit). Sunt 26 de bănci implicate în împrumut, majoritatea europene, niciuna rusească.

Prin urmare, europenii cam trag ponoasele pe mai multe părți. Rușii au avut finanțarea inițiala, restul s-a finanțat din operațional, în condițiile ăstea Nord Stream AG se poate declara insolvent, la fel ca și Nord Stream 2 AG.

Mai e aspectul deversării de gaz metan – Rusia are acum niște gaz cu care nu are ce face. Îl arde, dar ca să arziîți trebuie capacitate de ardere. E estimat că se deversează mai mult de 100 de tone pe ora. Chestia asta e atât de futută din perspectiva dezastrului de mediu, încât nici nu are rost să vorbim despre asta că mă enervez când aud de net zero și cum eu trebuie să plătesc taxe pe CO2. Metanul are un efect de seră de circa 80 de ori mai pronunțat decât CO2-ul. Deci 100tone/h înseamnă cam ca 8000/ tone de CO2 pe oră. Dacă treaba asta răsuflă 6 luni, cât zic ăștia că durează reparațiile pot să mă duc să-mi cumpăr un avion personal Boeing 747 și să mă plimb cu el la supermarket că nu mai contează. Probabil or să sigileze țevile ălea cândva mai devreme, dar între timp Putin mai face de-ale lui.

Pe de altă parte, Putin acuză US că a spart țevile ca să vândă ei mai mult LNG. Din motivul ăsta NU. Că , în momentul ăsta UE ar cumpăra mai mult LNG de la US, dacă ar putea, dar nu pot. Deci nu e aia, iar glitch-ul ăsta de raționament mă face să cred că până la urmă ar putea fi rușii. Deși, dacă ar face-o și-ar pierde capacitatea de șantaj. N-ai ce să negociezi cu țeava spartă.

Din punctul ăsta de vedere, deși n-am cum să știu, dacă ar fi să pariez, aș paria pe americani că au mai multe avantaje și s-au opus mai demult proiectelor, pentru ca Europa să nu-și crească dependența de Rusia, atâta că acum trebuie să ne reștem dependența de ei. Or fi ei prietenii noștri, dar orișicât.

Aici e și problema, că mai multe părți, inclusiv dintre statele europene, care s-au săturat să îi tot audă pe nemți că nu se poate să renunțăm 100% la importurile de gaz din Rusia are interes , măcar pe termen scurt să cauzeze ceva de genul ăsta. Iar situațiile ăstea au consecințe nefaste, că de obicei situația trenează – și singurul lucru pe care putem să-l facem pe temă, în afară de pariuri pe cine i-a dat cep, e să ne punem panouri solare, izolație și să săpăm un beci adânc, că energia nu se ieftinește curând.

Și toată lumea care are ceva miză pe piața energiei și cu mă-sa, în sinea lui își freacă mâinile.

Ceea ce face cam lipsit de importanță acum răspunsul la întrebarea cine-a înfipt laleaua în brânză – trebuie doar să presupunem că rușii – indiferent care o fi adevărul și să-i dăm înainte.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
9 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
TM
TM
2 years ago

“Dacă treaba asta răsuflă 6 luni, cât zic ăștia că durează reparațiile”
Da’ conducta aia nu are robineti la capete?

Stropic
Stropic
2 years ago

“Deși, dacă ar face-o și-ar pierde capacitatea de șantaj. N-ai ce să negociezi cu țeava spartă.”

Ba dimpotriva, ca nu vind gaz doar pe acolo. De fapt, Nord Stream 2 nu a fost folosit, si Nord Stream 1 a fost tocmai de evitare a tevilor de prin ucraina si restul europei. Deci gazul ajunge lejer in toata europa si fara conductele astea. Inclusiv in Germania.

Doar ca ajunge mai cu taraita, si na, mai scump. 🙂

Catalinx
Catalinx
2 years ago

Deja e scump si cu taraita. Ideea e ca nu poti spune – nu va mai dau gaz, daca n-ai cum sa mai dai. Sau “nu va mai dau gaz ieftin”. Posibilitatea santajului functioneaza pana il pui in aplicare.
O bagi pe aia cu turbina bolnava , cu plm.

Buruc
Buruc
2 years ago

Spart sau nu, situatia se anunta maro
https://oilprice.com/Latest-Energy-News/World-News/Goldman-Sachs-UK-Inflation-Could-Break-22-If-Gas-Prices-Remain-High.html

Offtopuc, ce nu inteleg eu din cresterile de preturi… de ce plm creste si standing charge? Inteleg ca e pret mai mare pt unitatea de gaz/electric dar standing change e taxa de abonat, ce extra costuri au acolo?!

Fery
Fery
2 years ago

gazu ca gazu, da’ stai sa vezi cand/daca intra apa in conducta, o mai faci tu functionala la pulivara

Buruc
Buruc
2 years ago

Ei inflatie e 10%-20% nu 100% (crestere de la 0.25 la 0.5??) dar e bine sa fim optimisti. Ca roman oricum nu prea inteleg notiunea de standing charge, taxa pe tevi ? Jaf cu cnt ?

Catalinx
Catalinx
2 years ago

1. Inflația nu e egală la fiecare produs și serviciu. Ai media ponderată ( după reguli sintetice ) a inflației la o valoare, care dă IPC%, dar asta nu determină că fiecare produs sau serviciu e mai scump cu fix procentul ăla.
2. Cauza primară a inflației la nivelul ăsta e prețul energiei. Asta nu se reflecta la fel procentual in toate bunurile și serviciile. De exemplu costul cu munca nu a suferit inflație cu 20% , iar în unele cazuri în lanțurile de distribuție o parte din creșterea prețului energiei a fost absorbită, cu sacrificarea unei părți din profit.