Experimente pe propria piele: Dependența de nicotină

Nu mai fumez de mult timp. Au trecut mai multi ani de când nu mai fumez pâna acum decât ani în care am fumat, de când m-oi fi apucat eu , la 5-6 ani de viață. Nu mă încântă vaping, încăzitoare de șosete (heet sau cum pula mea le zice), nu mă încântă nimic. Fumatul ca stil de viață era mișto cât timp vedeai reclamele la Kent, cu ăia pe yaht și pe aia cu cowboy-ul din Marlboro. Orice alt mijloc nu e cool, nu e fancy, e imaginea unui bolnav conectat la aparate – cel puțin pentru

Dar de vreo 5 ani, când merg în Suedia cumpăr snus. Inițial am încercat să văd cum e, dar i-am descoperit repede folosința de drog.

Folosesc când am nevoie să mă concentrez timp îndelungat si sunt deja sleit, ajuta la reducerea senzatiei de oboseala și somn când conduc mult. Nu, acesta nu este un sfat medical.

E doar contextul. Nu-mi provoaca vreun fel notabil de plăcere, dimpotrivă, îmi irită gingiile, dar e util pentru situații pe care le-am mai descris si că ness-ul tras pe nas produce totuși iritații.

Problema e că vine cu tinichele de coadă, că dependența de cafea e un pișat în lac pentru mine, nu o resimt în vreun mare fel, dacă se termină cafeaua din casă o să cumpăr alta dar n-o să mă vezi ieșind în ploaie pentru asta. Sau probabil c-o să ies, dar nu din cauza mea.

Dar dependența de tutun e un pic din alt domeniu. Nu mă poate înfrânge, ca să fie clar, dar o resimt.

Iar acum o să fac o paralelă a timpurilor în care fumam cu timpurile mai recente. Pe vremea, aia când fumam prin liceu, n-aveam dume gen ”țigara de dimineață” – că dimineața mergeam la ore și nu voiam să put a țigări la prima oră, ci de la pauza de zece încolo era mai nimerit. Asta că ieșeam cu colegii.

Când am început să lucrez mult la calculator, prin facultate, să citesc mai mult și să beau mai puțin, sudam țigările până îmi venea să vomit și începeam ziua cu una. Nu a fost niciodată musai pentru mine, țigară dimineața , însă efectele de dependență se acumulau până în a doua parte a zilei. Am resimțit nevoia de a fuma vreo 1 lună și ceva mascat sub numele de poftă, obicei, probabil vreun an. Însă nimic notabil, fără efecte grave de withdrawal, cum au alții.

Pernele de snus sunt, însă dintr-o altă ligă. O periniță are de până la 10 ori mai multă nicotină decât o țigară. Livrarea e un pic un pic mai lentă decât prin țigară, că circuitul: aer respirat-> alveole pulmonare-> sange-> vene pulmonare-> inima-> artera carodida->calculator e mai scurt si dureaza sub un minut, în timp ce traseul gingie ( sau sublingual, dacă suporți asta) prin venele capilare până la inimă e mai lent, decât de la venele pulmonare – din motive obiective.

Dar și când vine valul – vine.

Prima dată când am testat snus am amorțit aproape complet în circa 10 minute. Pe urmă organismul se obișnuiește cu orice, nu e problemă.

Problema e efectul de dependență. De la prima pernuță de snus manifest o dependență acută pe care am notat-o în mai multe exerciții, care ține între 15 și 20 de zile.

Am încercat :

1 – Să folosesc o doză și atât. E ca și cum ai mânca un singur cips de cartof. Senzația de nevoie de încă una e destul de mare în primele 1-2 ore și greu de stăpânit dacă faci activitate intelectuală intensă. Nu am o scală obiectivă pentru treaba asta, pot doar să remarc că magia vine cu prețul ei. Dacă lucrez ceva intens cerebral și bag o doză, o oră îmi cresc capacitatea de concentrare și muncă. După, dacă nu continui stimularea, e mai dificil decât fără. Bănuiesc că e din ciclul magia vine cu prețul ei. Dupa 2 ore, nevoia e cumva anulată de mecanisme de adaptare ale creierului, bănuiesc, dar a doua zi, la prima oră devine din nou și e la modul, dacă aș ține cutia lângă mine, am s-o deschid și-am să-mi arunc un scutec din ăla in foanfă fără să mă gândesc măcar. Motiv pentru care am învățat să le țin în mașină, ca să le iau de acolo necesită efort de gândire, că nu știu niciodată unde e cheia. Iar dacă pornesc partea aia a creierului pot să decid eu activ ce și cum se întâmplă. Timp de 15 zile tot revine senzația, dar din când în când și după. *

2 – Să folosesc câte doze am nevoie pentru perioada hyper-activă. E în principiu aceeași chestie, cu diferența că prelungesc stimulul atât cât am nevoie, singurele diferențe sunt dezvoltarea rutinei de a căuta cutia, dezvoltarea unor reflexe Pavloviene, de genul când mă așez pe scaunul de la birou se aprinde un beculeț, salivez , mă mănâncă gingiile, încep să-mi frec mâinile – ăsta e, în fapt, mai păcătos decât drogul în sine, întrucât creierul dezvoltă deja substanțele care contracarează nicotina și cresc toleranța, de dinainte să iau doza, iar, din moment ce n-o iau, starea în care am păcălit creierul să mă pună nu e cea ai bună. Din nou, magia vine cu prețul ei. Senzația de nevoie la intrerupere nu e mai mare decât în cazul 1, în fapt, în primele ore e mai slabă, dar a doua ză e cum e cu doza unică la 1 oră. Și durează vreo săptămână să devină mai slabă. În rest, 15-20 de zile .

3 – Să folosesc recreațional – e similar cu 2, cu diferența că nu îmi aduce niciun beneficiu, am încetat chestia asta demult și managementul viciului și al întreruperii e mai complicat, că se declanșează reflexe Pavloviene în multe circumstanțe sociale și la distanță îndelungată. Dacă aterizez acum în Stockholm, am să am senzația de gust de snus în gură. Cred că e o chestie subiectivă, amintirile mele pe bază de gust și miros sunt foarte puternice.

De notat că am colectat experiențele ăstea în 5 ani , din care în primii trei am consumat poate 3-4 cutii de snus pe an ( un consumator regulat consuma o cutie în 1-3 zile), pe urmă cam 2 – 3 cutii pe an. E amuzant să petreci cea mai mare parte din timp măsurând și tratând o dependență decât ”bucurându-te” de ea. Bănuiesc că așa e cu toate drogurile.

Aspectul interesant e că dependența asta nu se manifestă, la mine, cel puțin indiscriminatoriu la alte produse de tutun. Nu simt nevoia să vapez ( nici n-am încercat, am o repulsie viscerală la chestii cu vapori, mă gândesc instant la gaz Sarin și gaz VX), nici să aprind o țigară – e strict nevoia de otravă livrată prin periniță sub gingie, de unde concluzionez că dependența are o asociere habituală , nu e indefinită legată doar de substanță.

Cross-dependență

Pentru că practic un alt experiment brutal pe propria piele, cât și sub ea, cu privire la niște straturi de grăsime care au nevoie de un pic de deranj, pot să notez niște corelații dintre dependența de nicotină și dulciuri. E deja cunoscut faptul că cei ce se lasă de nicotină experimentează nevoia de a mânca dulciuri.

Eu am mâncat mereu dulciuri puține, maxim moderat. Carbohidrați însă am băgat, care din pâinoase, care din vin, se adună. N-am un regim alimentar special, cu excepția situațiilor în care vreau să slăbesc , când devine destul de special.

Și n-am simțit o creștere în apetitul de dulciuri sau mâncare în perioada de oprire a aportului de nicotină.

Surpriza este că într-o perioadă de ketoză accelerată, la mai mult de 20 de zile de la ultima doză de nicotină, după ce dispăruseră orice efecte de dependență de nicotină au reapărut.

Cum n-am posibilitatea chiar acum să-mi fac un test de sânge , nu știu care e cauza exactă – fie este vorba de faptul că lipsa zahărului îmi cauzează o senzație de nevoie indiscriminată pe orice plan, fie este un cross path între glucide și nicotină, poate excită aceleași celule iar ălea în lipsă de zahăr cer următorul stimul pe care îl știu, fie, cu bătaie mai lungă, e posibil ca în șuncile de sub tricou să fie stocată ceva nicotină din episoadele cu pricina, că se știe că în șunci se acumulează diverse substanțe care s-au regăsit în organism la momentul consumului, iar la ketoză se eliberează ceva nicotină și se stimulează din nou mecanismul care dă dependență. Dar nu știu ca nicotina să fie printre ele.