Rața mea pe varza mea

In care arăt de ce mă ostoiesc mai ceva ca Sisif să trăiesc în UK cu România în spinare și la maț.

Pentru a discuta științific , am făcut o operație pe corb descris unui piept de rață adus din România, metodă furată de la cercetătorii de aici. Cordul l-am mâncat în România, cu tot cu ficat și pipotă, că mă car doar cu chestii de #valoare după mine, nu cu măruntaie.

Cam așa trebuie să arate un piept de rață 🦆 cinstit.

Am cumpărat și de la fermă din UK, e mai interesant decât ăla de la Sainsbury’s, dar nu prea. Nu e, băi, taică. Ce e crescut acasă, pe malul Oltului e altceva, nu se compară! Nu știu de ce, că glumesc, nu sunt rațe crescute pe baltă, ci în curte.

Dar așa mă aștept să arăte o bucată de piept de rață și dacă mai găsesc și în comerț vizual similară; la gust și miros, nu prea.

O fi soiul, o fi alimentația, oi fi eu psihopat, nu știu și nu contează.

Varza e varză, nu mai pun poză și cu bidonul ( l-am adus și pe ăla din România, da! ). Că e mai bună decât varza de la turci. Tot așa, născută și crescută în curte. Poza asta e de fapt făcută în decembrie. Da, mai aveau ai mei și varză proaspătă atunci. Nu v-am zis că stau la țară în Spania? Cred că am uitat!

Revenind. Rețeta zice că trebuie tocată niste ceapă și îmi place din aia roșie.

Nu, nu mă car și cu aia din România, că îmi trebuie dracului camion frigorific , sau ceva dubă, nu mă descurc cu minilada și Hyundai-ul. Dar usturoi, da, că toc și vreo doi căței, iar ăla nu se acceptă din UK. Pe ăla îl aducem și cu avionul, că ne e frică de strigoi, îl înfășurăm împletit după gât.

Rața se călește și se aruncă pe varză.

După care stă pe cuptor încet-încet, până se desprinde în fire. De carne zic.

Io ca io, dar bucuria copilului e neprețuită. Cum zice proverbul, pentru restul există MasterCard.

Nu o să mă integrez niciodată :/ . Dacă o să mă vedeți arestat, la știri, că mă prind ăștia cu porcul în portbagaj, sau când îl tai in fața casei cu prietenii, aia e. #romulan.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
10 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Alex2
Alex2
1 year ago

Vai, dar cum arata…iti ploua instant in gura.

Adrian Bolocan
1 year ago

Nu am fost niciodată fan al verzei gătite, de orice fel. Nici în sarmale nu o accept, nu știu de ce. În schimb, crudă sau murată merge brici. Totuși, nu pot nega că tare bine arată în pozele tale, motiv pentru care mă gândesc să încerc să fac și eu. Mă întreb dacă mai au ai mei rațe la congelator, iar dacă nu… la primăvară trebuie să cumpere iar. Poftă să ai!

Stropic
Stropic
1 year ago

Arata bine!!!!

Asteptam rata cu portocale 🙂

Doru Vlad
Doru Vlad
1 year ago

E din alimentație! Mă costă o mică avere rațele si curcanii și verișoara care mi le crește mi-a explicat că dacă nu aveam un rol atât de determinant în viața ficeei ei nu s-ar fi legat la cap cu creșterea lor deși plătesc cat cere.

George
George
1 year ago

Vorba poetului: mă uit și plâng!
Dracu’ m-a pus să intru la tine în bucătărie în a treia zi de dietă!
Arată de zici că e făcută cu Midjourney AI 😀

Buruc
Buruc
1 year ago

Pofta buna – arata f bine. Eu mai mananc copane de rata din uk dar na, cah mestec guma.
Ceva insa nu se potriveste – coloana sonora, razboinicu in lupta cu tigaia… merita ceva epic gen ma dusei sa trec la olt

rox
rox
1 year ago

Merge si la gratar, facuta mediu? Alea de la magazin ies fragede si suculente, astea de curte merg?

Stropic
Stropic
1 year ago

Oare cat te costa de curiozitate sa replici ratele astea in uk….adica cat ar costa o casuta cu niste teren pe la tara pe undeva? Nu de alta, dar pe google la prima vedere sunt doar chestii 500k+.

Clar e de la alimentatia ratelor + cata miscare fac. Plus, desigur, rasa lor. Posibil alte ferme sa fie mai ok. 🙂

Catalinx
Catalinx
1 year ago

Merge si la gratar, facuta mediu? Alea de la magazin ies fragede si suculente, astea de curte merg? Nu stiu cum iese, nu am incercat. Carnea de rata e densa. Nu stiu daca ne-ar placea un gratar “medium” de rață. Nu de alta, dar pe google la prima vedere sunt doar chestii 500k+. Cam așa achiziția de fermă, dar nu sunt motivat să fac asta în UK din mai multe motive. E un ecosistem, nu-s numai rațe, e agricultura din spate cu cultivat cereale, etc. Asta nu mai făcusem, să mă chinui cu cultivat porumb și grâu în UK. Se… Read more »