Emisiune de critică muzicală: Gez

Luați aminte că textul e scris imediat după o carafă de sangria, împărțită cinstit, deci mâine aș putea avea o altă părere, dar eu scriu azi.

Mie îmi place jazzul. Care este foarte potrivit să îl asculți atunci când ești prea beat ca să asculți manele.

I se spune improv / reinterpretare, practic niște profesioniști ratați dar care vor să fie faimoși in ratarea lor iau bucăți muzicale și le fac cu ou și cu oțet.

Jazul este pentru muzică cum este un autopsier sau Hanibal Lecter pentru medicină. Acuma , cum mă vedeți pe mine, ca fan jazz, vă privește.

Dar mie îmi place.

Știu că din afară poate fi greu de crezut, dar și în jazz există artiști care cântă prost. Adică ai putea să întrebi cum îți dai seama de ăia care cântă bine, dar dacă ești fan autopsii și dezmembrări umane, poți să spui cine nu face o treabă bună.

De pildă ăștia. Băi tată, melodia asta este PENTRU saxofon. Nenea ăla a lăsat saxul pe masă și a făcut-o din trompetă – desene animate și alta nu.

Apoi ascultați ritmul ăluia cu chitara bass. Se aude discret, dar faceți un efort , că el nu face, asta a cântat toată seara.

In absolut toate melodiile mi se pare că bagă tema din Mario , de îmi venea să mă ridic de pe scaun și să dau cu capul în tavan după ciuperci. Nu mai zic că și pe aia o cântă prost , o să îi spunem “reinterpretare”.

Firește arta e subiectivă și critica de artă la fel. Important e să și dacă găsești un public. Acuma dacă eu sunt public de jazz și nici mie nu îmi place, nu știu cum se desconsideră muzica ăstora.