Tot cu greva din educație: Renormarea poziției de forță

Cadrele didactice pun piciorul în prag boicotând prin grevă examenele de bacalaureat și alte evaluari, guvernul vine cu soluții, nu la problemele lor, ci să le dilueze elementul de șantaj, sau într-o exprimare mai neutră poziția de forță.

Păi dacă voi amenințați că nu se ține bacul, e OK, că dăm noi o ordonanță să-l oferim gratis și nu mai e nevoie de el. Sigur, momentan e vorba de probele orale, dar mai vedem noi. Cum ar veni, dacă vreți, puteți pleca cu toții direct în vacanță să vă răcoriți.

Aspectul ăsta e important, pentru că societatea civilă e deja divizată de breasla cadrelor didactice, nu se poate pune problema să se vorbească de respect sau ce mai cer ei pe banerele din timpul protestelor.

Fiindcă respectul se câștigă, nu se negociază.
Iar guvernul și clasa politică știu asta și vor să-i facă mici, mici și să-i pună unde cred ei că le este locul, înapoi în buzunarul politic.

Prin urmare sesiunea asta de bacalaureat e #pomană. Toată lumea trece ( cel puțin probele orale până acum). Mă rog, toată lumea care are note de trecere, că restul nu intrau oricum în bac, ci în corijență.

Asta înseamnă că valoarea a educatorilor se renormează un pic la dispoziția politică, cu mesajul : ”vedeți, bă, că nu e nevoie de voi? Că noi rezolvăm educația, din pix, nu voi.”

Sursa pozei.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments