Una scurta cu comicoane – Londra

Veni vremea să iau iar bilete la comicon-ul est-european de la București, final de august.

Le-au scumpit , ca orice.

Am fost, în martie la un Comicon din ăsta în Londra, la Olimpia. Mie nu îmi pasă așa tare de ele , dar copiii.

A costat cam cât costă asta de anul ăsta în București, cu excepția faptului că ăla de la Romexpo de anul trecut a fost mai mișto – anul ăsta se ține pe stadionul național, ar trebui să fie mai bine, problema principală anul trecut a fost căldură de la Romexpo . Că nu e aer condiționat. Nu sunt aceleași probleme in Londra în martie, de exemplu, dar am avut ceva probleme de logistică, anume unde să se echipeze copiii.

Ceva poze de la ăla din Londra:

Legat de care, câteva chestiuni.

Modelul e unul similar : reclamă la filme, o grămadă de merch ( de calitate așa și așa , comparabile cu ce am văzut în România – copiii sunt degrabă să cheltuie bani pe orice prostii , dar nu că ar merita ), ceva cărți de gen, mâncare de tip junk, low quality junk, pula spatii de luat masa. În București la Romexpo era mai bine un pic treaba asta.

Personajele , costumele un pic mai slabe pă Londra – de notat că am fost în prime time ( sâmbăta ) și în Londra și în București, deci cele mai bune chestii atunci trebuie să apară.

De notat că în România mai sunt și ceva standuri cu tehnică de jocuri, un fel de reminiscență de CERF, pentru cine e destul de bătrân să își aducă aminte, cu ceva standuri de “LAN party” , că vorbim de partide de CSGO, Call of Duty sau ceva simulatoare de curse.

De notat că în România, vasta majoritate a costumelor sunt din jocul Genshin Impact. În Londra erau 50/50- adică jumătate din costume Genshin, jumătate altceva .

Cum ar veni forța chinezilor e puternică jocul ălora e popular orice s-ar spune și s-ar critica la el. Costumele sunt făcute jos pălăria, comparativ cu alte chestii.

Pentru mine e plictiseală, dar copiii se simt bine, băgați în seamă. Veneau diferiți freelanceri media din ăștia sa le facă poze pentru reviste și mai știu eu ce .

Și bine înțeles, fiind britanici și fiind pe făcut bani erau tot soiul de golani cu texte din România anilor ’90.

-Dom’nu, copiii sunt ai dumneavoastră?

-Vai ce costume frumoase au, nu sunteți interesați de o ședință foto la numai ( ceva preț modic jdelire )? Că dacă rezervări acum e prețul ăsta , dacă nu costat sute de lire, lumea se bate să facă poze in studioul nostru.

-Mnu.

Copiii ar fi vrut de numai numai, să mă trambalez eu prin dracu știe pe unde prin Londra să le facă nu știu cine poze profesioniste. Gen , aveți un pic de răbdare. Cu nasul meu am zis că nu, că să vorbească cu mă-sa, că ne mai gândim , că “va căutam noi”.

-Super ofertă nu vă mai întâlniți cu ocazia…

Copiilor li se scurgeau ochii la scam, citesc pe pliant și le explic că nu, bă, eu nu plătesc bani și fut o zi de lucru ca să vă facă unul poze să își ia ei drepturi de autor și să le vândă unde doresc și să facă bani cu ele. Dacă vor să facă bani să plătească efortul , ziua mea de munca face spre 1000 de euro , a copiilor nu știu, să hotărască singure,banu’ jos , procent din royalty , ce pula mea e cu vrăjelile ăstea.

-Da, dar copiii dumneavoastră, șansa lor.

Șansa lor e să puie mâna pe carte și să învețe cum se scamează corect.