Lumea nouă e mândră că e neurodivergentă

Dacă articolul ăsta apare incomplet, e pentru că am ADHD și sar de la una la alta ca Scufița Roșie din pulă în pulă și sunt mândru de asta. Glumesc. Nu-s mândru și nici nu știu dacă mai am vreo urmă de ADHD la vârsta asta, dar fără îndoială sunt împrăștiat de mic, iar ăsta e un defect pe care l-am corectat până am obosit.
De 10 ani tot observ curentul ăsta – nu-i bai , m-a cuprins și pe mine o vreme, și a trecut timp până am realizat că e contraproductiv și contraevolutiv să fiu mândru că sunt defect, dar devine o modă, nu știu dacă a început cu Forest Dump, sau alt personaj de căcat.

Văd peste tot articole cu oameni care efectiv se laudă ba cu OCD-uri, ba cu ADHD și în comentarii alții se laudă că ei sunt ”și mai tari”. A plecat de la faptul că și oamenii cu defecte comportamentale sau de psihic pot fi utili, pot fi performanți și a trecut mai departe către faptul că ăștia sunt de fapt mai performanți decât alții – glorificarea autiștilor și a psihopaților, ajungând acum în care orice redardat, orice om afectat de ticuri și vicii că-s neurologice sau psihologice e mândru că e special și crede că-i bine așa, unii chiar fac eforturi să pară că-s „din spectru” neurodivergent, că asta le validează deja capacitățile intelectuale excepționale.