”Bună ziua, doamnă!”

Deunăzi mi-a atras atenția soția că am părul prea lung, încep să arăt ca un pedofil ( și asta e ceva rău, sau ce?!) , e cazul să-l mai scurtez, că de tuns mă tund relativ des, la o lună sau două, dar cât și cum mă tund e o altă discuție.

De data asta, fiind în România m-am dus la frizeria din centrul orașului, una din aia comunistă, unde lucrează niște doamne care nu cred că mai au mulți ani până la pensie și care mă tund mai bine decât ăia din UK. Și deschid la 8:00 dimineața fix, care eu încep munca la 10:00, în teorie, numai bine să am timp de detoate.

I-am zis doamnei care era liberă și mă aștepta, ca de obicei, să îmi ia doar vârfurile, perciunii și să mă aranjeze. A luat, un pic mai mult decât am zis eu, dar zici că era în gândul soției că părea că nu e de-ajuns, din privirea dumneaei.

-Ia zi, mamă, e de ajuns așa? Sau să mai iau un pic.

E amuzant că toate babele din UK îmi zic ”love” – frizerițele trecute de prima vârstă din România, toate m-au apelat și mă apelează cu ”mamă”.

Treabă de preferințe, la fel ca freza. Prefer, ”mamă” și mă uit oftând și-i zic să mai ia un pic, nu mult.

Și ia, și ia, până-i zic să se oprească, că deja mă văd ca și chel; întind de breton în jos și ajunge până la jum[tatea nasului doar. Cam scurt, dar merge. Că e vară.

Mă mai încurc cu niște altele și mă întorc acasă mai pe viteză , la circa 100 de metri de casă o altă doamnă în vârstă, cu o sacoșă mare îmi face semn cu mâna s-o duc și pe ea înainte. Înainte unde, că e doar spitalul pe drumul ăla și nu știam dacă e aparținător sau bolnav – e Spital de Psihiatrie zic, nu e cea mai înțeleaptă ocazie să iei la ocazie pasageri necunoscuți care merg acolo – îi fac semn că merg ”aici”, cum se face, și până termin de făcut semnul , mă opresc efectiv, că am ajuns la părinți la poartă și am de descărcat repede în congelator niște înghețate, după care o zbughesc la muncă , că am întârziat un pic și sper să nu trec IAR prin porți, că nu stă tata numai să le îndrepte și să le sudeze după mine.

Și cum mă grăbesc o aud pe tanti , înființată lângă mașină:

-Bună ziua, doamnă!

Nu știu cu cine vorbește, trântesc ușa din spate, unde era punga și dau să fug când:

-Doamnă-doamnă, vă rog eu…

și mă întorc curios, că pare că vorbește către mine.

-Aaa, mă scuzați, credeam că sunteți femeie. Trebuie să ajung și eu la spital și nu știu unde e? Mă duceți până acolo, că vă dau 5 lei.

-Păi sunt 2 minute pâna acolo.

-Poate cu mașina….

Mă uit la ea și la papornița imensă, mă gândesc că poate nu e nebună și, bă, până una alta, mi-a zis ”doamnă”, deci și frizerița merită bacșișul că nu m-a tuns așa de scurt cât îmi imaginez eu. Dac-așa, hai să-i fac și ei ziua mai bună.

-Urcați, că trebuie să las ceva în congelator urgent.

Pe un ton de zici că era o inimă pentru transplant, sau un creier, că pare că ne lipsește la amândoi, că doamna se urcă, după ce mută un pic mai încolo un pepene, care trebuia și acela descărcat, dar nu așa urgent, în mașina lăsată de mine, responsabil, cu cheia în contact și motorul pornit, că era deja cald , cu cod roșu de caniculă în vigoare, zic să nu moară până mă întorc.

Bucuros nevoie mare de compliment, fac un serviciu public, acestei urbe care beneficiază de transport în comună, cât și județean, dar nu chiar până la poarta spitalului, 500 de metri fiind o distanță rezonabilă de mers pe jos, la țară, în general.

***

Copilul cel mai mic, care mereu e cel mai critic ochi la adresa frezei mele, mă vede, se oprește și exclamă cu suferință:

-Tati, iar ți-ai tăiat părul?

-Da, îți place?

-Nu, tati, nu îți stă bine cu părul scurt. Ești urât!

( aideplm…)

-Vorbește cu mă-ta, că nu pot să împac pe toată lumea.