Bici și clisme

Conduc prin UK și prin București prin orașe cam cu morcovul în cur , că s-au înmulțit bicicletele și nu numai asta, dar s-au înmulțit și elea electrice.  Și merg tată, nu se joacă. Se bagă printre orice.

Și mai văd și accidente, mai multe prin UK,  nu că nu ar fi în România, dar nu am eu treabă așa multă pe unde se produc accidentele cu bicicliști.

Și când veneam spre casă într-o zi, adică la țară în România, in timp ce m-am oprit aproape  în loc  că se întâlniră trei bicicliști și nu aveam pe unde să îi depășesc , am realizat , că băi, la mine în comună și prin celelalte biciclismul e, de fapt, destul de popular, deși nu avem pârtii speciale, drumuri cu enșpe benzi și alte cele.

Nici trafic nu e, dar pe de altă parte nici bicicletiștii nu sunt viteji. Majoritatea merg încet, au biciclete sătești,  nu cursiere sau ceva, merg pe partea dreaptă a drumului, bă, seara poartă și veste reflectorizante.  Le mai lipsesc lumini, noaptea, ăsta e cel mai mare rău, dar compensează cu vestele alea .

Singurii bicicliști pe care i-am observat activ au fost de fapt ăia beți, că trebuie să încetinesc excesiv pe lângă ei.

În rest, mi se pare amuzant că oamenii ăștia conduc exemplar, față de șoferi, dacă nici nu le conștientizez prezența pe șosele.

Majoritatea lor sunt femei  – mai ales femei în vârstă, și datorită structurii populației, dar și pentru că era o vreme când nu era OK ca o femeie să aibă permis de conducere auto. O vreme destul de lungă, că îmi aduc aminte , vară-mea cu vreo 4 ani mai în vârstă decât mine, a făcut școala de șoferi în aceeași perioadă cu mine și era considerată un pic ieșit din comun, sau comună.

Restul muieretului – biciclete, taică. Așa era la țară pe vremea aia,  bărbatul avea un statut distinct și respectat, nu ca acuma pe emancipare la blană; s-a dat dreacu’ lumea.

Acestea fiind spuse , la un health check reflexiv am realizat că eu de fapt nu am fost niciodată  deranjat de bicicliști; până m-am întâlnit cu ăia din București, că acolo n-aveam niciunul mame și tate.