Scurt cu incendiile de pădure din România

Dacă te uiți în statistici România a ajuns pe locul 2 în UE la incendii de vegetație.

Că ce-o fi, ce-o fi, numai ipoteze, că dă lumea foc la terenurile agricole și pajiști în lipsă de soluții mai bune, cum ar fi tocarea resturilor vegetale de la culturi și cosirea pajiștilor; nu mai avem nici vaci, și dup-aia ne plângem că e laptele scump.

Mi-a atras atenția afirmația asta:

Cele mai multe incendii de pădure (99%) au loc din cauza activităților umane, precum arderea necontrolată a pajiștilor în perioadă de primăvară și arderea miriștilor după recoltarea produselor agricole, pe terenurile situate în imediata vecinătate a pădurilor”, adaugă și inginerii silvici din cadrul Institutului de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Am discutat-o cu un pompier. Incendiile de pădure din România – iar asta nu prea se spune, normal, sunt mai degrabă incendii de rădăcini de copaci tăiați ilegal. A luat foc, bre, ce vrei?!

Să facem drumuri din 500 în 500 de metri, să astea.
Am văzut cu ochii mei acum câția ani câțiva km mai încolo de unde locuiesc o astfel de pădure ”arsă”, erau câteva trunchiuri de copaci arși întregi, restul se cam vedea că lipseau, arseseră ștoplegii de ei.

E o școală aici, merge pe burtă , că ăia de la UE sunt fraieri, la fel și oamenii, de ce să intrăm pe tăieri ilegale, când putem să intrăm pe accident.

Pe de o parte e mai bine s-o exploateze decât să ardă, pe de alta, locul 2 în Europa la distrugeri de pădure…

5 3 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments