Când îi facem statuie lui Hagi

Să îmi dați un mesaj ca să donez.

Au trecut 20 de ani de când nu mă mai uit eu la fotbal, cu siguranță un pic mai mult de când s-a retras Hagi.

După atâta timp, la capătul lumii, pe o insulă unde te întrebi dacă aveau televizoare acum 20-30 de ani, într-o excursie, un domn cam necioplit ( din alte motive ), drept care nu i-am lăsat bacșiș , că nu încurajez astfel de comportament, îmi întreabă soția de unde este : România . După atâta timp, omul spune exaltat “Hagi!”. Nu Stanciu, sau Alibec, nu alt fotbalist din generația lui, care e evident că a fost cea mai bună, de departe. Un nume și atât.

Nu am fost nicăieri pe planeta asta încă, să nu fi auzit în țara aia cineva ( cu care m-am întâlnit, deci pe probe) de Hagi. Și cred că putem fi de acord că am fost și în locuri obscure. De pildă, “țara asta” o insulă cu diametrul de 25 de km și până într-o sută de mii de oameni, din marea Caraibilor.

Nu îmi pasă dacă era cel mai bun fotbalist din lume la vremea lui – ca echipă, nu , nu erau , dacă era mai bun sau mai slab decât marii fotbaliști de acum – probabil mai slab, că fotbalul a evoluat , iar jucătorii au devenit din ce in ce mai profesioniști, ăia buni, nu din România.

Indiferent cum ar fi fost, la timpul lui a fost atât de bun încât să rămână singurul lucru demn de reținut și de asociat cu numele țării. Și asta ar fi fost cum ar fi fost, dacă ar fi fost vorba de atunci.

Dar România e blocată în timp în urmă cu 25 de ani. Harta lumii în conștiința umanității nu e aia cu granite pe care se duc războaie. Este aia cu simboluri asociate locurilor, suficient de puternice cât să fie ținute minte.

Pot să pariez că nu știe nenea ăla care a zis de Hagi să arate România pe hartă. Dar știe că există pentru că a existat Hagi – nu de altceva.

Și, mai mult decât atât, in ultimii 25 de ani, nu e nimic. Vid. Nu a adus nimeni în discuție numele de Halep sau Popovici. Asta nu înseamnă că performanțele lor nu sunt notabile, ci că nu au impresionat mentalul colectiv la nivel planetar.

Nici nu zic că sportul e cel mai important domeniu. Dar atâta am avut reprezentativ. Nu a fost ceva de importanță similară în economie. Nu știe nimeni de miliardarul Țiriac, de exemplu. Intră la și alții. Sau politică, sau știință, sau muzică sau alte arte.

Asta e tot și pentru asta omul merită statuie, așa cum spunea deunăzi. Iar România prezentului nu există. Ne place să spunem că există, dar este o minciună, câtă vreme nu prea știe lumea că existăm.