A doua zi

A fost aia în care nu am prins nimic, dar nici nu căutam. Căutam doar să mă simt ca acasă într-o zi de toamnă, înainte să plec.

Căutam să văd cât mai pot ascuți elicea motorului prin pietriș, că mai durează până învăț toate prundișurile din albia râului, nu zici că m-am născut aici.

Când eram copil și mai mare știam balta cu ochii închiși. Înotam până aici . Bine, nu în noiembrie, dar orișicât.

Fie-mea îmi spunea deunăzi că are un concurs foto cu peisaje de toamnă, dar e foarte ocupată, că alte ălea. I-am dat aparatul, a făcut ea niște poze, n-a părut, însă, prea interesată, așa că i-am luat eu fața; ea are școală să puie mâna să-nvețe, eu sunt tată de albine, MERIT să îmi ofer, sau cum sunt restul clișeelor – băgați și pentru mine unul, că eu sunt ocupat să mulinez a pagubă și nu dau oricum două paie.

Au venit unii cu o barcă să pescuiască cu curent, cred. Ne-am luat după ei tacticos, dar noroc că au fugit și nu i-am prins că cred că ne băteau de se căcau pe noi. Facem aicea și datorie civică, ca orice șomer care are timp de bătut balta în zile de lucru.