Scurt: Sondajul cu monarhia

Din când mai apare câte un sondaj care prezintă părerea românilor cu privire la monarhie și cam de fiecare dată rezultatele ies într-un fel de românii au o părere de la OK la indiferentă , dar să stăm liniștiți că nu vrem monarhie chiar acum. Mă rog, nu știu cine să stea liniștiți, că asta e chestia.

Nu îmi dau seama cine comandă sondajele ăstea, într-o vreme credeam că e casa regală – dar mai au ăia bani? OK, pe ăsta înțeleg că l-a comandat News.RO, dar de ce?

În fine, trecând peste întrebarea asta sondajul nu prezintă nimic interesant – e vorba mai mult decât cum văd românii trecutul apropiat și prezentul raportate la o alternativă de guvernare, iar apetența pentru monarhie nu e cheia răspunsului urmărit – ci mai degrabă evaluarea faptului că imediat după revoluție au fost rele, așa de rele, încât oamenii apreaciază că probabil ar fi fost mai bine cu monarhie, decât cu Iliescu.

Fiind un sondaj, fiind despre trecut și linii de timp imaginare n-o să știm niciodată, că pot aprecia e că știa el ce știa Iliescu când nu-l lăsa pe răposatul rege să intre în țară. Nu era vorba întratât de popularitatea regală, deși fără îndoială că era mai populară casa regală atunci decât acum , cât de faptul că românii s-ar fi putut agăța de orice soluție.

Eh – acum nu mai e cazul, iar constatarea e destul de puternică. Nu e că românii nu mai vor monarhie ( mai mult decât voiau înainte), e că nu caută în mod activ soluții alternative de guvernare – iar ăsta cred că e un lucru bun într-o Europă în care tot mai mulți cetățeni caută alternatve de guvernare nu switch-uri de la republică la monarhie, dar în general există o recunoaștere a faptului că lucrurile merg cam nu înspre mai bine.

4 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
8 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
11 months ago

Am iesit si ca locul 2 cei mai fericiti din Europa :))) tot mai ai incredere in sondaje?

0040
0040
11 months ago

Ce bune ar fi fost sondajele astea pe vremea lui Louis XVI si a Mariei Antoaneta. Gen, furam, ne lafaim, da n-ar fi rau sa stim cam cand urmeaza sa sara mustaru la pulime. :))

Da astia pe la noi sunt safe. Romanache s-a nascut sclavete, nu are mentalitatea aia ca francezul sa iasa in strada sa lupte. Va mai trece inca 30-50 ani pana sa avem o sansa sa scapam de indobitocirea celor ce duc dorul comunismului.

Stropic
Stropic
11 months ago

Ce te face să crezi că n-ar fi așa? Știi cât de fericiți sunt ceilalți din Europa?

Pai vad ca multi romani emigreaza in alte tari din europa. Nu prea vad alti europeni migrand in Romania.

Stropic
Stropic
11 months ago

Dacă un finlandez e fericit în Finlanda, crezi că dacă românii vor emigra în masă acolo vor fi la fel de fericiți ca ei

Pai stai, ca romanii care au emigrat deja nu intra in ecuatia asta, ca au intrebat romanii din romania.

Deci intrebarea era daca esti fericit si se adresa celor din tara lor.

Ori, intre raspunsul de fericire si cotele ridicate de migratie e un semn de intrebare.

Adica romanii mega fericiti pleaca in alta parte iar germanii mega nefericiti stau si sufera acasa. Nu pare ciudat?