D-aia n-are ursul coadă

Deși expresia vine de la povestea ”Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă, a fost deformată în timp și nu mai semnifică situația din poveste, anume că ursul a fost amăgit să pescuiască cu ea de către cineva mai șiret, ci faptul că cineva face lucruri reprobabile care întrec măsura și, eventual, se termină cu karma.

Mă rog explicația mea e una mai simplă.

Î: De ce n-are ursul coadă?

R: Că stă-n cur și-o ia la labă.

Mai în concret:

După lupte seculare , care au durat câțiva ani, pe fondul pensiilor speciale, câștigate de magistrați, domnu’ judecător Dănileț a găsit de cuviință să se pensioneze la venerabila vârstă de 48 de ani.

Nu-l acuz pe om de nimic, este un drept legal, și nici nu-l invidiez, omul a ieșit din sistem oarecum împins, adică mai întâi l-au dat afară cei de la CSM cu japca , în principiu pe un dosar politic de fapt, că avea unele păreri care deranjau, dar de drept a fost pe ceva karate și tiktokăreală, nu mai țin minte exact, dar oricum o glumă de acuzație. În fine, și-a reperat onoarea, și onorariul, în …. justiție și învingător iese singur degrabă pe ușa din față, pe principiul, ”dacă voi nu mă vreți … nici eu nu vă vreau, dar banii e bani, hai că am treabă și vă rețin”. Mă întreb, că omul pare inteligent, dacă a făcut-o intenționat, pentru un exit amuzant din sistem.

Dar imaginea pe care o lasă în ochii publicului care citesc presa sau discută despre pensii și pensii speciale, este una seacă și amară cu privire la sistemul de justiție și magistrați, aparte de cazul particular al dumnealui.

Să mă scuze domnu’ dacă-l judec greșit, dar eu cred că pentru meseria asta vârsta de 48 de ani nu este o povară care împiedică judecata limpede, că nu prea vorbim de senectute la 48 de ani în epoca noastră, decât pentru oameni bolnavi, sau care-și petrec viața bând Mona nefiltrată zilnic.

Dimpotrivă, pe la vârsta asta ar trebui să vorbim de apogeul înțelepciunii, vârsta la care agerimea tinereții se mai netezește și impulsul chiar și al oamenilor temperamentali se schimbă dinspre a fi justițiari mai înspre echilibrați, treabă de biologie.

Iar domnul Danileț, spune ”la revedere” sistemului, că vrea să se ocupe de alte proiecte ( foarte bine, dreptul dumnealui), și cere la schimb statului sâmbria promisă, cu titlu de pensie specială.

Aici, nu mai e așa OK. Repet, nimic legat de domnul Dănileț, toți luptăm pentru drepturile noastre și pentru cât mai mult, ci de sistem.

Părinții mei au ieșit la pensie mai devreme , comparativ cu standardele. Tata a ieșit la pensie primul, la 52 de ani. A avut, tot așa, pensie specială – se numea ”Grupa I de muncă” și mai apoi ”muncă în condiții deosebite” sau ceva de genul.

Nu este vorba doar despre faptul că era munca grea și că jumătate din colegii lui nu mai trăiesc acum, majoritatea celorlalți sunt care în cărucioare cu rotile, care d-abia mai respiră.

Nu e nici vorba că pe criterii contributive, reținerea din salariul lui pentru pensii a fost aproape dublă față de reținerea celorlalte categorii de muncă din vremea aia, aproape jumătate din salariul brut ( a oscilat între 40% și 45%, în condițiile în care contribuțiile standard osilau intre 20-25) – e mai complicat că pe vreme aia era separat cu plata parțială de către angajator ( care până în 1990 era statul român).

Nu-i vorba că a muncit efectiv 33 de ani, nu 25 cum se întâmplă în apăsătorul sistem de justiție românesc, iar timpul efectiv de încadrare a fost 35 de ani, 2 ani muncind pentru statul român sub titlul de militar în termen plătit cu bani de țigări, nu e glumă, efectiv bani de țigări. Vechimea normată la condițiile standard ( pentru contribuția suplimentară primau spor de vechime la grupa I) , dracu’ știe cât o fi fost, 40 de ani sau ceva. Iar când te uiți la treaba asta comparativ cu ieșirea la pensie a unor categorii de lucrători în administrația statului, dă cu radical. Dar nu e vorba de asta.

E vorba că la 52 de ani era greu, foarte greu de făcut munca lui cu schimburi de noapte și ocazionale expuneri la gaze toxice ( vapori de solvenți clorurați și alte substanțe pe care în unele indexuri le veți găsi clasificate ca gaze de luptă). Și meseria de judecător este dificilă, sau ar trebui, dar nu este încât că cedezi fizic la 48 de ani. Poate psihic. Ce zic e că un om sănătos mai poate duce lejer – cine cedează fizic sau psihic iese la pensie pe caz de boală.

Nici nu cred că e rău să îți permiți luxul de a te retrage din muncă așa de devreme, în sensul de munca obligatorie de rutină, că și tata mai muncește inclusiv la vârsta lui – nici n-are pensie de lux, dar nici nu-i bine să te oprești din făcut orice; felicitări domnului Dănileț pentru retragerea timpurie, dar imaginea lăsată de schema asta e una de faptul că aparatul de bugetari, în speță magistrații își permit luxul ăsta ,care social nu este nicicum echitabil.

Și mai e o chestie, sistemul din administrația internelor , servicii, justiție ș.a.m.d, are mereu buzunarul ăsta de siguranță – pensionarea timpurie, legală. Când nu se mai înțeleg cu tine și trebuie să dispari – aia e, ieși la pensie. Că vrei tu, sau că vor ei. Îți oferă cumva o ieșire onorabilă din scenă, altfel ar trebui să recurgă la practici care crează PR și mai prost decât o pensie. Nu știu dacă ăsta e cazul, dar miroase așa.

Nu are importanță cât are un judecător pensie. E normal să fie mare, conform pregătirii și importanței muncii lui și nu-mi propun să le bagatelizez profesia. Dar are importanță retragerea la 48 de ani. E o pată pe obrazul și a celor care muncesc în condiții grele și a celor care muncesc în condiții similare, atâta că până mai spre vârsta stafidirii. Chiar dacă domnul Dănileț nu e de părerea asta și o ia personal când i se atrage atenția.

Că oamenii văd și protestează:

Poliția Română e la datorie, sau mă rog subofițerii care se prefac că gândesc și-o bagă p-aia simplă cu ”de ce nu te-ai facut tu judecător”.

În primul rând că nu prea se poate să se facă oricine judecător și nu ține musai de pregătire. Oficial e cu reputație bună , evaluare și validare la CSM, propunere de numire, care se face de către președintele țării. Neoficial e și cu pedigree, în sistem PCR. De aia. Că este un privilegiu să fii judecător ( în ambele sensuri, adică e și o onoare), iar jobul în sine vine cu niște sacrificii – nu poți să mai muncești altceva pe lângă, să ai activități comerciale sau alte interese economice, e destul de limitat. De aia e și de înțeles că omul vrea să facă altceva la 48 de ani. Nu poate să fie și judecător să facă și altceva. Dar pensia de limită de vârstă e altceva.

D-aia n-are ursul coadă și d-aia sistemul trebuie schimbat.