Literatură mai de nișă

Acum 2 ani fie-mea m-a întrebat dacă poate să citească cărți de Osamu Dazai – habar nu aveam cine era acela; APPROVED!

O citea cam pe sub masă la școală, că ăia cică nu-s de acord să citească elevii cărți care sunt cu restricție de vârstă – le dau detenție/ pușcărie. Așa sunt ăștia în țara asta, propuși pă cenzură. Nu la noi în casă.

A venit, peste timp, că ce mult îi place cum scrie ( scria) deprimatul ăla. Ia, mă. Să vadă și ochiul meu.

Și mi-a vârât ultima carte pe care a scris-o ăla, după care s-a sinucis: ”No longer human”.
Nenea a scris în stil autobiografic și- diferite cărți poți vedea, printre altele, diferite laturi ale personalității lui și trăiri din viața lui.

Cartea asta, în sinea ei, duhnește de suferința unui om mediocru cu pretenții de geniu neînțeles – are dacă vrei miros de ”Rebel fără cauză” , dar ceva mai potrivit pe cultura japoneză , în care răzvrătitul își face rău mai degrabă lui.

Nu pentru asta e o carte interesantă, ci pentru ”printre altele” – care reprezintă episoade și situații din viața japonezilor de după ce-au fost înfrânți în al doilea război mondial.

M-a marcat mai mult decât drama personală a unui neadaptat situația socială aplicabilă celor mai multora în acel context.

Deși pot fi de acord că romanul ăla nu era pentru 12-13 ani, am remarcat și că totuși stilul în care e scrisă nu e unul plictisitor, de care mi-e greață pe la pagina 50. Scrie condensat, cărțile nu-s foarte lungi, și mă face să-ntorc pagini, indiferent ce părere am despre ce scrie.

După asta am citit și ”The Setting Sun”, care cred că-i o operă mult mai bună decât cea de dinainte. Nu prea îmi place să vorbesc despre literatură, mai ales veche, dar cartea asta e mișto că prezintă mecanismele de suport / coping ale unei familii eșuate, care se îndreaptă spre sfârșit și ce / cum se întâmplă atunci când personajul central, stâlpul familiei, moare/ dispare.

Din nou sunt aspecte cu privire la mizeria pe care au fost nevoiți s-o îndure după război, disconnectul ideologic de realitate, din timpul și de dinainte de război și dezorganizarea socială care a avut loc în urma dezastrului, iar astea cu toate că Japonia nu a fost cucerită, ci doar învinsă.

N-o să fac un review al unui roman publicat acum 77 de ani, mă opresc la asta.

E interesant că am ajuns în punctul în care îmi recomandă copilul cărți – iar asta e o zonă mai gri și mai rușinoasă , un fel de ceață în cultura mea generală, că n-am fost niciodată deosebit preocupat sau atras de literatură.

Am ajuns în punctul ăsta cu ”multiculturalitate”, anume copilul insistând să studieze la o școală unde lipsa de diversitate e doar de natură de sexe, sau ”genders”, cum ar zice ăștia.