După un an de la eveniment

Evenimentul ăsta fatidic pentru buget. Nu m-a prins exigența între timp, nu m-am transformat ritualic într-un sectant al cafelei care vrea și mai bun și mai mult. Cred. Nu sunt sigur.

De ce sunt sigur este că am învățat să operez acaretul, știu ce îl doare și când și mă înțeleg cu el eficient ca și cu cel cu capsule.

Și că nu am mai cumpărat niciodată cafea Lavazza și nici nu cred că mai cumpăr vreodată de bună voie în viața asta, pentru că efectiv am avut ghinionul începătorului, am cumpărat o pungă mare din cea mai proastă cafea pe care am băut-o vreodată fix în perioada când aparatul încă “își dădea drumul” . În cana mea.

Nu am nimic de recomandat, nu am devenit brusc expert, ba dimpotrivă sunt un filistin – cum altfel ai numi un om care își cumpără aparat cu cafea boabe și pune în el boabe de la Starbucks sau Costa. Pula mea, îmi plac cafelele ălora și la aparatul meu parcă iese un pic mai bună – cred că e de la calitatea laptelui, dar nu sunt sigur. Habar n-am. Poate e placebo.

Am descoperit că asta îmi place cel mai mult – habar nu am dacă e mai bună, mai nebună, am cumpărat și mai scumpe,  am cumpărat și din Mauritius de la Chamarel, încă nu am gustat-o , dar  am o singură concluzie – pentru apăsat din câteva butoane ( asta e, acuma nu mai este unul sigur ) iese suficient de mai bună decât merit.

Dar, dincolo de gustul cafelei , e mirosul.  Dacă sunt capsulaci de multi ani, uitasem mirosul cafelei boabe , mai ales in timp ce se macină.

Nu pot să capturez mirosul și să îi fac share – asta e cea mai mare nemulțumire a mea cu privire la platforma asta de bloggin gratuită, i-am înjurat pe aia de la WordPress de i-am albit, nimic nu sunt in stare.

Așa că în lipsă de asta  o să pun clipul ăsta care în sinapsele mele retrezește amintirea mirosului de ori de câte ori mă uit, iar pe voi presupun că vă calcă pe creier sunetul boabelor care cad în rezervor.

Amintirea banilor futuți aiurea e acum fadă , mai fadă decât mirosul de cafea proaspăt prăjită și tot ce pot să spun după un an nu e că “da, merită” sau că nu, ci că îmi place mai mult acum gustul și mai ales mirosul cafelei boabe , decât ale  celei la capsule, iar efortul de preparare e doar marginal mai mare, o dată ce m-am obișnuit.