Treceam pasiv de la casa părinților mei, unde verificasem că-s toate in regulă cu copiloșii. Și mergeam agale către casa unde urma să înnoptez, ca mereu, de care mă despărțea doar o alta.
In a cărei curte, în fund de tot , într-un foișor se aciuaseră copiii care se joacă cu ai mei, până îi împinsese bezna pe fiecare la cășile lor. Și fără să îi văd distinct, că la ceas de seara am dioptriile in ceață îl aud pe unul șoptindu-i celuilalt, dar parcă o făcea în urechea mea:
– E tatăl lui “X” și al lui “Y”.
Și avea dreptate, chiar acela eram. Ei mă vedeau în noapte la fel de bine pe cum îi auzeam eu. Să nu credeți că la mine în sat curtile sunt așa de lungimea unei mașini, ca-n Anglia . Nu, nu, cam 27 de metri până la foișorul cu pricina zice google maps și un gard metalic între noi.
Zic în gândul meu : Bă de dă-mă dracului, ce auz am căpătat – aud șoapte de la 25 de metri; asta e superputerea mea.
Un dubiu însă mă râcâie și scot telefonul, mă opresc după doi pași și pornesc sound meterul: 18-20 de decibeli.
Păi, în liniștea asta , nu e mare minune dacă aud și copiii ăia gândurile mele, ia să nu mă mai gândesc așa tare. Voiam să trag o bășină, dar mi-a fost că iese tot satul la poartă să vadă dacă a trăznit pe cineva, așa că am reprogramat pentru altă dată.
@asdf: ti-am raspuns pe mail.
multumesc, o sa le scriu eu direct