Cercetarea și educația sunt în așa hal încât până și YouTube e mai sănătos

Un alt titlu mai bun ar fi fost:

Într-o lume de academicieni decadenți

Ce urmează să scriu mai jos cam știam deja din mai multe surse, unele directe, dar discutând asta cu români am zis că deh, la nivelul ăsta ce vrei. Că străinii nu prea recunosc , sau nu mie. D-aia. Sunt mai galantoni, se prefac mai bine.
Ultima oară am discutat pe tema asta cu doi cercetători români, în domeniul fizicii, destul de în vârstă – ne aflam într-o vacanța și ne-am intersectat întâmplător și am discutat de aspecte profesionale din viețile noastre.

Dumnealor vorbeau de granturi, colaborări și totuși ceea ce făceau era ceva ce eu aș fi numit un heirupism științific, dar am preferat să ne simțim bine împreună, că în contextul unei lumi reduse la dimensiunea unui vapor împărțeam vrând-nevrând cel puțin real-estate-ul unei mese.

Înainte de asta am discutat cu altă ocazie cu alt tip care lucra ca cercetător la stat, tot cu granturi, tot cu produs maculatură ( dacă mă întrebi pe mine).

Am rămas atunci cu ideea greșită – probabil indusă intenționat sub masca imposturii, că dacă lor li se pare important ce fac ei, poate fie sunt subtilități pe care nu le înțeleg eu, fie poate asta reprezintă munca de hamali, sau cărăuși necesară care susține ale cercetări importante ce se desfășoară în lume.

Și-am ridicat din umeri. Ultimul caz de cercetare făcută de un român de care am aflat la prima mână era munca unuia din profesorii mei de facultate, care implementa ceva foarte la modă astăzi, anume Machine Learning – pe vremea respectivă se spunea ”Recunoașterea Formelor și Intelgență Artificială” – în imagistică medicală, practic teoretizase și implementase procedee de recunoaștere de cancere pe radiografii. Am crezut că am pierdut eu legătura, poate, dar pe urmă m-am prins că nu, ăsta e nivelul.

Și am crezut că ăsta e nivelul în România . Am citit articolul ăsta anul trecut și-am zis – eh, români șarlatani, ce te aștepți. Nu pot face cercetare pe bune, n-or avea nici condiții ( le căutam io scuze), fac și ei ce fac românii mai bine, căpușează sisteme.

Eu n-am mari nemulțumiri în viață, dar dintre cele pe care le am cea mai mare e că nu am reușit să lucrez în cercetare. Din mai multe motive. Sigur, visam eu premii Nobel și pula mea, dar realitatea m-a lovit repede în freză. Și-s un om pragmatic și orgolios, dar în alegerea mea de a nu lucra în cercetare m-a afectat teama de sărăcie – când studiam eu era cam sărăcie în cercetarea din România. Și acuma e, dar se și menține status quo-ul că ”cercetarea nu plătește bine” – realitatea e că e sărăcie mai mare pe linie de rezultate decât pe linie de retribuție, vezi mai sus. Nu, nu câștigă toți așa.

Treaba asta e o mașinărie. Dar am rămas cumva cu impresia greșită că ăsta e un românism.

Am încercat să îmi îndemn și să-mi ajut copiii să studieze și să învețe știință că lumea are nevoie de asta.
Nu, n-o să îi presez să muncească asta, din motive personale, dar acum și din motivele de mai jos, care , sincer mă fac să cred că e mai bine că nu m-am dus în direcția aia. Mi-ar fi fost un pic rușine, sau mai rău, poate nu.

În ultimii ani au apărut mai mulți comunicatori științifici pe YouTube, au devenit accesibili publicului larg din afara lumii academice, probabil printre primii pe care i-am prins eu că au făcut asta a fost Stephen Hawking , care scria cărți că nu prea exista YouTube pe vremea aia, nu era așa de popular și oricum era mai greu cu comunicatul la dumnealui, dar cărțile lui scrise pentru public sunt bune. Foarte bune.
Acum ai putea spune că informația de acolo e un pic perimată, se găsește peste tot, iar unele concepte s-au dovedit eronate și au fost corectate între timp.

Dar primul comunicator științific în media pe care l-am prins a fost Brian Cox, un nene care e în egală măsură fizician, precum showman și cred eu, la modul cum prezintă, că cel mai important e un bun profesor, probabil mai mult decât fizician. O vreme a lucrat la CERN la proiectul ATLAS – unde s-a ocupat ( a supervizat, mai exact) de mai multe experimente, inclusiv producerea de bosoni Higgs .

În timp și-a găsit mai mult locul în partea legată de știință care aduce bani, mai degrabă , decât cea care produce rezultate și până și acceleratorul de la CERN e pus la îndoială relativ la capacitatea de a aduce progres științific prin experimentele desfășurate. Se discută de ineficiența financiară, eu nu văd lucrurile neapărat așa, nu-i vorba de bani cât de ce speri să obții cheltuindu-i, în cel mai bun caz.

Însă , așa cum am zis în ultimii ani au devenit populari, pe YouTube, mai mulți comunicatori științifici.

Am prins printre rânduri, ca să zic așa, două mesaje de la diferite persoane, bănuiesc în funcție de interesul lor.

Fie laudă și contribuie la direcția curentă în care se duc lucrurile – un exponent notoriu este Sean Caroll, că probabil sunt beneficiarii sistemului curent, fie au zis-o fie cu jumătate de gură, fie cu toată gura, destul de clar, că direcția e una de vânat granturi în dauna științei.

Sabine Hossenfelder e o altă doamnă profesor doctor în fizică și e posibil să mai auziți de ea în viitor, dacă n-ați auzit deja, nu pentru că a descoperit ceva important, ci pentru că, într-un fel sau altul a expus niște lucruri nasoale care se întâmplă în academie, care o transformă într-un cancer al cercetării și nu de azi de ieri.

Doamna și-a dat doctoratul cam când începeam eu facultatea . Am tradus ( cu google) și citit teza dumneaei de doctorat, că dacp fizica și matematica nu-s destul de dificile, încearcă să le-nțelegi în germană. E o analiză a proprietăților găurilor negre ( erau la modă în perioada aia ) în lumi extradimensionale , iar teza se concentrează dinspre fizica relativistă – cum e și normal, că construcțiile sunt produse ale gravitației, care nu-s echivalate în mecanica cuantică. Pe urmă abordează tema din perspectiva cuantică, iar aici matematica devine prea dificilă și multă și n-am avut răbdare măcar să deslușesc ce vrea să spună cu ea. Dar ce vreau să spun e că din cuvinte, teza doctorală nu pare cine-știe ce – zic eu acuma, ca olteanu’ de pe margine la 21 de ani distanță, în condițiile în care în 2003 avusesem deja restanțe la fizica clasică, fizică relativistică ȘI mecanică cuantică, da, toate trei le făceam varză.

În sensul că e posibil ca în 2003 colecția de informații din teza dumneaei este posibil să fi fost mult mai proaspete și mai necunoscute și de importanță, decât astăzi.

Dar, în fine, am remarcat că în ciuda matematicii care mă depășește pe alocuri la nivel de detaliu, adică sper că a calculat bine, că dacă trebuie să verific calculele sigur greșesc eu mai repede, explicația este destul de clară , iar asta face un profesor bun – capacitatea de a descrie cu claritate.

Deși doamna e preocupată de comunicare științifică de foarte mult timp, are un blog din 2006 – unde nu prea mai comentează nimeni, de când au expirat astea și toată lumea e pe video, deși are unele articole unde explică în analogii destul de amuzante ( dacă ești tocilar) concepte, sau particule din fizică , a devenit mai populară în lumea neofiților ca mine zic, nu mai devreme de 2021.
Pentru că YouTube. Amuzant este că atunci tocmai făcea tranziția de la ce angajamente academice avea, la proiecte freelance de comunicare științifică pe YouTube, iar acum lucrează așa.

Probabil unul din cele mai triste clipuri ( pentru mine) pe care le-am văzut pe YouTube e ăsta*1):

E trist pentru că, lăsând la o parte gluma mea cu teza de doctorat ( ar trebui să-i las analizele astea Emiliei Șercan) doamna este un fizician cunoscut, chiar și fără vreu premiu Nobel sau fără să fi descoperit vreo particulă nouă – iar aceasta este o glumă relativ la clipul video, care pentru mine va rămâne de tristă amintire a ceea ce este cercetarea acum și a faptului că nu vom avea motoare warp pe perioada vieții mele – aka cine să le inventeze.

La final de tot, nu știu dacă transpare din clip, pe lângă concluzia că toți suntem pe furat căciula la orice nivel, în orice țară și lumea academică a fost mâncată de cancerul unui capitalism kafkian, iar ăsta e viitorul nostru, oarecum, Sabine face bani din conținut de pop-science pe Youtube cu care își finanțează privat cercetările pe teme în care crede , nu ”bullshit” cu care știe că poate lua bani.

Ceea ce se numește acum Academia e un parazit, un fel de politician pe pensie specială care, în loc să promoveze cercetarea, uzează creierele și timpul potențialilor cercetători care , în teorie ar putea , ar trebui , să descopere restul științei, alocându-i ( eficient din punctul ăsta de vedere) și consumându-i pentru a produce hârtii și experimente fără valoare, care consumă agresiv ( concurează pentru asta!) ”toată” ( nu știu în ce măsură, dar e un sistem care funcțioează așa) capacitatea instituțională de cercetare – din toată lumea civilizată și mai puțin civilizată.

Lumea în care trăim, este pur și simplu de râs din punctul ăsta de vedere. O dulce decadență și pe planul academic.

Practic toți plătim taxe din care se alocă bugete de cercetare, dar în principiu poți să faci mai multe folosind o unealtă privată care nu are nicio obligație să ofere cadrul ăsta și nici nu încearcă, e clar o unealtă de produs capital, decât prin programe finanțate de bani alocați din taxe special pentru cercetare.

P.S. Clipurile mai vechi sunt mai lungi au mai multă ”carne” și sunt explicații și teoretizări. Cele mai noi adesea sunt analize ale unor studii/ preprinturi care generează știri și-s mai comerciale și mai scurte – toți trebuie să mâncăm
*1)Nu-s fan clipuri cu thumbnails, care arată oameni cu grimase puternice și senzaționaliste, un fel de clickbait pe video, dar bănuiesc că asta prinde – habar n-am. Dincolo de asta conținutul nu e senzaționalist.