Atacul Israelului asupra consulatului iranian din Damasc e undeva la și după limita tratatelor internaționale. Ambasadele nu pot fi țintele unor atacuri militare, că-s considerate obiective civile – până când statutul se schimbă. Deasemenea e interzis ca țara gazdă să atace ambasada altui stat de pe teritoriul său, mai mult are datoria de a o proteja. Consulatul iranian era în siria, ăia au omorât un general – restul sunt colaterali – e un clusterfuck cum îi place lui Netanyahu.
Iranul trebuia să facă ceva pe temă, e inacceptabil să-ți dărâme inamicul consulatul dintr-o țară prietenă și tu să te scarpini la pulă. Dacă alegeau să nu atace cu nimic, trebuia să aibă alt plan de acțiune, care înseamnă – escalarea tensiunilor, sau să recunoască că pot face doar buze reci – și nu prea e cazul – caz în care urma să aibă tensiuni interne.
Așa că au ales asta – să anunțe atacul și să-l execute. L-au anunțat cu suficient timp înainte încât Israel să aibă timp să-și adune toți prietenii de peste tot din zonă să facă defensivă pentru ei, ceea ce s-a întâmplat.
Detractorii Iranului râd că n-au fost în stare să ducă nicio dronă până în Israel și au lovit cu câteva burlane. OK. Asta s-a întâmplat cu capacități de apărare de la Israel, Iordania, US, UK, Franța. 5 țări și-au concentrat eforturile din zonă să blocheze barajul de rachete și drone trimis de Iran și au reușit.
Și i-a costat cam 1 miliard de dolari. Depinde pe cine intrebi.
Pe Iran i-a costat intre $30,000 dolari drona, 80k o rachetă balistică – la 300 de obiecte e sub 30 milioane de dolari, de mai putin de 10 ori costul defensivei.
Pe scurt, treaba e așa – Israel au dărâmat un consulat și au omorât un general și ceva dependenți, Iran i-a pus să plătească 1 miliard de dolari. Costuri impuse, că nu i-au întrebat dacă-s de acord.
Trebuia să se răzbune. Israel a avut intenția de contra-atac, dar presupun că l-a luat Biden de-o parte pe Bibi și i-a spus să-și țină caii că e scump, la modul ” ‘ai gata, plătește costul la demonstrația militară și mucles. ”
Ai atacat o ambasadă, ai făcut pagube, asta e amenda.
Că vai, Iranul s-a făcut de căcat că nu au reușit să distrugă nimic și alte fonfleuri.
Iranul la faza asta s-au comportat ca niște gentlemeni, ca un stat vestic civilizat: ”Băieți, vedeți că vă atacăm, sunteți gata”? Iar Israelului au început să-i sară banii din conturi.
Cine se uită că n-au distrus nimic, se uită prea din scurt. Cine se uită că Iranul cu investiții de sub 30 milioane de dolari a făcut leverage de costuri la 1 miliard s-ar putea să aibă altă poză în cap. Anume că majoritatea țărilor nu au resursele Israelului + echipa de top a NATO cu ei și dacă o lungești de la 1 noapte la 1 lună e rupere pe partea de defensivă.
Evident, în război real calculele se fac altfel, că dau și ăia pe care îi ataci pe contra-atac, dar show-ul ăsta fără îndoială va pune problema și așa și, partea proastă e că deși ar fi trebuit să de-escaleze tensiunile, nu-s sigur că asta se întâmplă, în contextul în care Israel continuă războiul în Gaza.
e o diferenta intre consulat si ambasada; asa cum acea cladire civila consulara era de fapt un centru militar folosit de comandanti iranieni care indrumau Hezbollah si Hamas. ce mai e un miliard pe inflatia asta? 🙂 pe coruptul de Netanyahu orice conflict il avantajeaza pentru ca nu mai este timp de organizarea unor anticipate (cum se zvonea)
Diferențele dintre ambasadă și consulat sunt de mărime, amploarea serviciilor oferite și rangul diplomatic al atașaților ( consul vs. ambasador). În ceea ce privește statutul de protecție diplomatică nu sunt diferențe, nici în ceea ce privește cum sunt tratate în cazul militar – anume nu există vreo convenție care spune că e OK să ataci un consulat că e mai mic și mai neimportant decât o ambasadă. Că era centru militar – momentan sunt acuzații – poate că era – dar ca idee, în toate ambasadele se desfășoară și ( dacă nu cumva cu prioritate) activități care trec de sfera… Read more »
Netanyahu avea nevoie de un conflict ca sa ramana la putere. Oare de ce nu a aflat Mosadul la timp de atac. Cred ca omul a luat in considerare si toate pierderile posibile(financiare si umane) ca sa is mentina pozitia. Este o teorie a conspiratiei, dar pare destul de plauzibila.
Problema vestului si posibil ca si a Israelului este ca ce produce este extrem de scump. Ar fi interesat de stiut care este defalcarea costurilor pe tari. Si eficienta diferitelor sisteme antiaeriene. Citeam ca ucrainieni luau blindate de infanterie die Coreea de Sud cu 60k si din Germania cu 600k. Desigur nemtii livrau blindatele, ca daca le dadeau banii, ucrainienii nu ar fi cumparat de la nemti. Se pune intrebarea, daca intr-adevar costurile de productie sunt asa de mari in Germania. Cel mai probabil nu si atunci explicatia este ca 90% din pret intra in buzunare private. Schema clasica de… Read more »
Poate, dar mereu e mai scump in aparare. Daca eu arunc cu burlane la tine in curte, fara vreo pretentie legata de precizie a ghidajului, burlanele vor fi mereu mai ieftine decat instalatia de interceptat burlane.
Blindat de infanterie la 60k? Realizezi ca la banii astia nu iei ceva de lux produs la scară largă, darămite o masina de carat soldati in zonă de conflict ce in teorie oferă protecție la tor felul de proiectile si mine?
Cătăline trebuie să îi lasi ce ai scris sici și într-un post lui nwradu care aberează maxim într-un articol despre același subiect.
Nu vad de ce. Asta e doar părerea mea și nu-s analist militar.
Totusi nu prea inteleg eu de unde costurile astea si mai ales catre cine se duc banii astia. Inteleg ca a platit Israelul din bugetul lor de stat, dar catre cine? Iau si eu prima chestie – Arrow missle – e produsa vad de Israel Aerospace si Boeing Defence & Space si ma rog o puzderie de contractori din Israel si mai ales SUA. Ca sa ajungi la pretul asta de 3.5 mil racheta, cat la suta sunt componente efective si cost de productie in sine si cat research? Ca da, evident, researchul e scump, si trebuie amortizat, dar odata… Read more »
Sunt scumpe ca sunt mai complexe si se lucreaza cu forta de munca calificata din vest si pentru ca sunt produse de companii private care lucreaza pentru profit, ca-s listate la bursa.
La schimb Iranienii produc cu forta de munca locala echipamente de complexitate mai mica, iar companiile sunt controlate de stat, nu adauga costuri pentru profit.
Daca te uiti, drona aia a lor e produsa cu 30-50k dolari, dar o vand la export pe 200k.
Pai da.
Adica nu ca as vrea sa sune comunist dar sunt niste semne de intrebare.
Cam toate firmele astea au facut research folosind macar partial fonduri de stat conform wikipedia – si ii cred.
Acum cand e vorba sa vanda e free market si pretul e pe masura. Mna.
Păi prețurile sunt pe măsură mai ales că dacă ești o țară din NATO cumperi parte din tehnologie de la alții. Și o plătești, cel puțin pe aia la preț de export. Apoi, da firmele au făcut cercetare folosind fonduri de stat, chiar așa și e. Dar fac investiții și producție și folosind banii investitorilor. Iar ăia vor profit. Punct. Cui nu-i convine, poate naționaliza companiile, dar și eforturile și după aia trebuie să facă cercetare, dezvoltare și producție totul cu fonduri de stat. Și e posibil să iasă mai ieftin. La schimb – vezi ce iese mai ieftin ,… Read more »
Nu stiu daca e paradigma din Vest sa primesti bani de la stat pt research si apoi sa vinzi cu cat vrei.
Cred ca paradigma ar fi fost sa atragi fonduri private.
Doar zic ca impactul ala de “i-a facut sa piarda un miliard” e de fapt “i-a facut sa dea un miliard unor tipi”. Din miliardul ala o particica a ajuns prin alte tari ca vanzare de resurse, o parte mai mare salarii in nato, si banuiesc ca partea cea mai mare in buzunarul a cativa oameni.
Posibil, dar sunt tot un cost. Statul Israel îi dă, nu îi ia.