Eu știu că e cu libertate de opinie și astea, dar nu. Până aici.
Am citit articolul ăsta și șovinul din mine a văzut direct două lucruri. Românul numit Richard Abu Zaki și “Românii pun prea mult usturoi în mâncare.”
În general, sufăr de etnofobie foarte ușoară, adică nu înțeleg conflictele cu ungurii, dincolo de amuzament, în problema etniei rome mă deranjează doar vag reputația unor infractori care se răsfrânge peste toți cetățenii , mai mult decât altceva , iar la restul sunt efectiv ignorant.
Dar când vii să mă arzi la linguriță, mă gândesc la cuptoare încinse alimentate cu gaz și i-aș ura domnului bucătar apreciat de producătorii de cauciucuri – probabil că pregătește o friptură de vită bine făcută ( well done, get it ?) sau ceva, un an nou călduros, pe cât se poate sufocant.
Se vede că nu e român, degeaba s-a născut la Neamț, necum să fie moldovean , nu după nume, ci după sacrilegiul comis – cum să spui așa ceva public și să nu ți se rețină pașaportul?
Nici nu mă interesează ce gătește și ce jurizează el la emisiunea aia, dacă spui că românii pun prea mult usturoi în mâncare, când de fapt ar mai trebui adăugat măcar un vârf de cuțit , așa de gust , peste strictul necesar pe care îl pune orișicine, in ochii mei ai decăzut ca bucătar, poți să lucrezi la șaormarie, eventual sa tai carnea sau să faci curat, necum să te atingi de vreun sos, cum ar fi maioneza cu usturoi.
Nu știu dacă am mai scris vreodată un articol în care să spun asta, dar simt nevoia să zic un clasic “Huo! Oarba după el!” . Și sper să fie exilat în UK cel mai bine, că aia mănâncă condimentat ca la Fundeni la spital.
Aș fi zis să îl iert că e tânăr, dar asemenea insultă națională nu e tolerabilă, dacă ajung vreodată la un restaurant unde gătește am să scuip în mâncarea gătită de el, după care mă voi ridica solemn și voi pleca.
Tin minte ca pe vremuri mancam cu pumnul, gen usturoi de mujdei, acum ma baloneaza si pun foarte-foarte light, gen un catel-doi
P.s. cine se mai uita la Chefi fara cei 3 chefi?
Aia nu știu, că nu mă uitam înainte. Le știu fețele din diverse articole și vag numele; l-am reținut pe Scărlătescu, că arăta a recuperator.
LOL, Ii poti spune si beutor, ca orice dobrogean care se respecta
eu l-as bate pe asta cu funia de usturoi pana cand o sa ajunga sa spuna ca ii place usturoiul si ca intotdeauna trebuie pus mai mult
Nu trebuie omorât și scuipat.
Este o neînțelegere. Nu avem restaurant Michelin in Romania pt că punem prea mult usturoi, nu că ar trebui pus mai puțin.
Pune și el 2 vârfuri extra când știe că nu e cineva de la Michelin sa guste
Lapidat! Lol. – Eu am zis că ar trebui să i se retragă cetățenia ( era un rant simbolic hiperbolizant ) și că îi scuip în mâncare – e o distincție între faptul că nu-l apreciez ca fiind un român adevărat și că nu-i apreciez bucătăria , dacă nu pune usturoi și violență efectivă. Nu avem restaurant Michelin in Romania din alte motive, care țin și de calitatea consistentă a produselor și ingredientelor folosite – un pic de sărăcie și lipsă de seriozitate, dar și pentru că ar lipsi clienții de restaurante din alea. Și oricum nu ne trebuie. Nouă.… Read more »
Astea sunt un “acquired taste”. Adica efectiv trebuie sa cresti cu mancarea asta sa te obisnuiesti cu ea ba sa iti mai si placa.
Tipul poate a crescut in piatra neamt, dar dupa nume, ma indoiesc ca manca sarmale prea des daca intelegi ce vreau sa spun.
Doar pt ca te muti in alta tara nu inseamna ca mananci traditional ca ei. Zi tu, ai gatit vreodata shepard’s pie sau altceva traditional?