Articolul ăsta de pe hotnews prezintă idiot o situație tratată idiot de statul român.
Anul trecut a observat toată lumea că fondurile pentru programul ăsta s-au terminat în câteva minute , în funcție de regiuni.
Anul ăsta s-au terminat banii în 2 miniute la vreo 5 regiuni, unde s-a ținut ”concursul” , iar pe București-Ilfov în vreun minut.
Nu e nimic special e expresia diferenței dintre cerere și ofertă.
Oamenii vor să-și pună panouri, apreciază banii de la stat, au resurse să pună cât trebuie să pună și acționează în consecință.
Ăștia ”suspectează” că s-au folosit aplicații de automatizare, zic ei ”robotizare„. Normal că s-au folosit, au prezentat peste tot pașii simpli de înscriere. Ei vorbesc și că suspectează că s-a folosit inteligența artificială. Eu suspectez că sunt redardați. Asta îmi aduce aminte de doamna educatoare de la grădinița de la țară care avea ceva problemă cu calculatorul pe care nu știa să-l folosească și mi-a zis că ”i-a picat rețeaua”. Ea neavând internet sau vreun fel de rețea, în afară de rețeaua electrică de 240V, care nu picase, nu.
Cum adică suspectează. NORMAL că lumea s-a pregătit și s-a automatizat, că presupun că numai ei n-au observat că au bani cam puțini față de ce interes se manifestă.
Dacă aveau ceva împotriva robotizării puteau să pună ceva cu capcha, cu SMS de confirmare pe numărul de telefon al deponentului, sau cel mai simplu dosar cu șină, în pula mea. În oricare situații, ca și acum, se găseau ceva intermediari să facă bani.
Nu înțeleg însă sensul de fraudă – beneficiarii sunt de drept, au acte , au fondurile necesare pentru diferență și acționează ca atare.
UNDE PULA MEA E FRAUDA?
Aveau ei pe niște unii pregătiții să ia fonduri și n-au mai prins, sau ce?
E competiție deschisă și e cauzată de ei.
Asociația Prosumatorilor sunt au o propunere foarte idioată:
APCE propune pentru edițiile viitoare ale programului ca, în cazul în care nu există o altă soluție în afara principiului „primul venit-primul servit”, dosarele care primesc finanțare să fie extrase aleatoriu printr-un program computerizat elaborat și securizat de către STS.
„În acest fel, vom da șanse egale tuturor celor care se înscriu și eliminăm inechitatea ca doar persoanele literate în calculatoare să poată accesa aceste fonduri”.
Egalitatea de șanse să trăiască, să decidă norocul. Ne înscriem toți cei 10 milioane de interesați și mai trag ei la sorț din când în când, eji nebun?
Soluția de acum e mai bună decât orice loterie, că e pe criterii competiționale și de performanță.
Mno,dar ce pretenții poți să ai de la oamenii ăștia.
Problema e simplă. Interesul românilor pentru programul ăsta e mult mai mare decât capacitatea statului de a-l finanța. Și, în principiu , e bine că e așa. Las’ să fie!
Dacă programul se termină în 2 minute și n-au bani de mai mult, ar putea să-l regândească un pic și să stabilească priorități, în vedere de ce vor să obțină.
Vor să ajute nevoiași să-și reducă facturile la utilități ? Să impună condiții sociale, muie la cei nesăraci, sau ceva de genul. Ăia ca mine să aștepte – glumesc, au noroc că n-am timp să îmi iau actele necesare și nu-l mai încarc pe tata cu astea, că a stat destul pe la primărie zilele trecute, că eram cu AutoIt-ul pregătit. 20,000 de lei, sunt 20,000 de lei.
Vor masă de prosumatori performanți?
Să impună capacități de stocare pentru cei care primesc fonduri din programul ăsta, capacități instalate mai mari sau mai mici , în funcție de necesități.
Vor economie europeană și protecționism ?
Să oblige instalarea de sisteme de inversie europene, gen nu made in Huawei și plm. Adică, să sponsorizăm european. Chestie care ridică costurile și care-i poate face pe unii să spună ”lasă, că îmi iau de la China mai ieftin”. Ca să le ardă și lor casa frumos, când o fi.
Să reglezi oferta din loterie, în loc să o adaptezi cererii, e pur și simplu retardare.
Bai asta nu înțeleg si eu. Pe banii lor pot face condițiile cum vor, ba mai mult pot merge la producător să îi explice ca vin vremuri bune pentru el, faci tu un centru logistic sau ceva să iasă produsul mai ieftin, sau fă ceva cursuri de pregătire, orice să sugi cât mai mult din banii ăștia! Trebuie sa fii prost grămadă să nu realizezi că cineva o să automatizeze procesul și in secunda unu de cand s-a dat drumul o să isi aibă sacii in căruță.
Mi-au depus si mie dosarul consultantele cu care colaboram. Din cate inteleg, au facut vreo doua trei simulari inainte, si aia a fost, pac, dosarul si sunt inscris. Nu ma simt ca si cum ar fi castigat la loz in plic 6k de euro, ci mai degraba sunt pe modelul sa vedem cum pula noastra o rezolvam si pe asta. Unde pun bateria / bateriile, cat maresc capacitatea de productie, ce fac cu invertorul simplu pe care il am acum pentru cei 5kw. Cel mai probabil ca o sa duc instalatia de la 5kw in 15kw, o sa iau un… Read more »
Lol păi consultantele tale au făcut fix ce se plâng ăștia!
astia vor sa faca o tombola controlata de STS, adica vor iesi intaii “prietenii” sistemului si dupa aia restul pulimii
in articolul de pe hotnews vrea sa ii sperie pe oameni ca daca dau actee lor unei firme se pot alege cu credite false la IFN-uri
Ceea ce e corect, dar oricum trebuie să dai acte către firma care îți montează asta, iar cu alea se pot alege oricum cu credite la IFN, s-a mai întâmplat.
E o problemă cu IFN-urile și modul cum se fac creditele ălea.
Mie chiar îmi plac unele părți din ideea aia idioată cu selecția aleatorie. — Încep chiar cu “Ne înscriem toți cei 10 milioane de interesați”: ** Perfect, asta le-ar permite să observe distribuția cererii pe regiuni și să compare datele respective cu distribuția deficitului și a necesarului strategic de energie pe teritoriul țării. Datele astea i-ar putea ajuta fix la stabilirea de priorități, în funcție de specificul cererii, corelat cu direcțiile de dezvoltare care ar trebui urmărite, în cadrul fiecărei regiuni. Apoi, dintre candidații care corespund criteriilor alese pentru fiecare regiune, pot fi selectați un anumit număr în fiecare etapă… Read more »
Sună bine, nu cred că merge. Explicația simplă e că necesită efort cu lipsă certitudine. Oamenii nu au încredere în stat. Dacă le spui un “înscrieți-vă și decidem noi cine” , vei primi un “sugi pula , înapoi, oameni nu vor voi să umble după certificatele alea și să facă un plan incert. Care vor să pună solare pun și nu mai stau după subvenții, care nu sunt siguri ce și cum , o să aplice la pulivară. Cel mai mare succes îl are o situație de concurențială. Fiecare dă din coate că crede că poate accede la suma aia… Read more »
Așa e, prin abordarea asta s-ar pierde o parte dintre participanți, care ar decide să se descurce prin forțe și prin bugete proprii. S-ar compensa însă cu vârf și îndesat această pierdere, prin faptul că procesul ar deveni mult mai accesibil, iar o parte dintre cei (mult mai mulți) care nu au bugetul necesar pentru o instalare pe cont propriu ar depune pentru că ar avea măcar șansa să trimită actele alea. Acum, cu situația “concurențială”, fereastra aia de depunere de 1-2 minute e pur și simplu o mare bătaie de joc de munca, efortul și cheltuiala atâtor oameni, de… Read more »