Articolul e reclamă la o carte cu privire la negocieri, scrisă de domnul Gâlceavă. N-am citit și nu comentez cartea, nici nu intenționez să recomand pentru sau împotrivă, comentez doar articolul, mai ales titlul lui:
O dau așa de final de an, că vă faceți planurile pentru anul viitor, vă scrieți rezoluțiile și testamentele, în funcție de vârstă și condiția fizică.
Lumea cred că s-a schimbat, însă, pe vremea mea, așa se făcea corect negocierea salarială – cu precizarea, menționată doar sumar și fugar și de domnul cu pricina – anume să ai unde să pleci.
Însă nu cred că s-a schimbat destul de mult și zic asta, fără să fiu conectat la piața muncii din România – oh, sunt conectat mai mult decât credeți, dar în alt sens. Citez:
„De obicei ei pleacă de la premisa – eu sunt un angajat foarte performant, fac ceea ce mi se spune să fac. Îndeplinesc KPI necesar pentru asta. Dacă mi se dă ceva în plus de făcut, eu fac. Dar m-am dus la șeful și șeful nu vrea să-mi crească salariul. Iar răspunsul meu este da, nici eu n-aș face chestia asta. Adică până la urmă ești plătit pentru asta. Vii și-mi spui că livrezi pentru ceea ce ești plătit, nu văd de ce ar trebui să-ți crească salariul.
Păi, dacă ăsta este încă mindsetul curent e o problemă. Înțeleg mindsetul , dar eu am câteva motive la de ce:
- Pentru că inflație. Nu-i problema companiei? OK.
- Pentru că KPI-urile includ planurile de dezvoltare anuală și sunt, sau ar trebui să fie setate, în idea creșteriiprofesionale – că atunci când mergi să ceri o mărire de salariu ( așa era pe vremea mea) fără nimic, în cel mai bun caz se termina în ”să vedem, să facem un plan de dezvoltare ” – păi , dacă l-ai îndeplinit – banul jos.
Dar da, deseori, managerul – nici măcar angajatorul, doar managerul , are un blind spot aici – conclude că trebuie să primească serviciile de suma plătită deja.
Singurul sfat util din tot articolul este ăsta, parțial, partea subliniată, pe care el nu-l recomandă , lol.
„Nu de puține ori se întâmplă așa: Șeful, dacă nu crești salariul cu 15%, eu plec. Dar asigură-te că ai alternativă. (Și merge asta?) Eu n-aș recomanda-o.
Da, trebuie să te asiguri de alternativă, altfel nu te ia nimeni în serios și, oricum, pentru a realiza cât e fezabil să ceri, pentru un benchmark cu o urmă de obiectivitate, ajută să știi cu cât îți plătesc alții pielea.
La întrebarea dacă ”merge asta”, răspunsul meu e că uneori nu, alteori, da, nu știi, dar nici nu contează.
Tot ce-aș avea de spus pe temă, în suport pentru argumentația domnului Gâlceavă, e să vezi dacă există alte oportunități și deschidere către alte metode mai cordiale și amiabile pentru o creștere salarială.
Uneori eu poate că am greșit că n-am explorat drumul ăsta. Zic poate, că uneori l-am explorat și am primit pula în mână, am să explicitez, poate . Experiența mea nu este a se trata cu titlu de știință, ci anecdotă, știința din asta este să te aștepți că o negociere, amiabilă sau nu, poate să nu meargă într-o direcție preferabilă de tine, sau sănătoasă, de aia vrei alternativa înainte să deschizi negocierea, preferabil.
Că negocierea poate deschide o ruptură
Tot ce spun e că partea cu ”dacă nu crești salariul, eu plec” dacă ai alternativă, întotdeauna merge, într-un fel sau altul, anume că ”dacă nu” – pleci – pe bani mai mulți. Simplu.
Mai la începutul carierei, făceam greșeala, că e o greșeală, ca la negocieri de felul ăsta să cer la fel cât plăteau alții să plec, cu perspectiva de a accepta, la o adică, CHIAR ȘI UN PIC MAI PUȚIN, în ideea că matematic e un efort să te muți în altă parte și niște incertitudine.
E GREȘIT. Spre norocul meu, n-a contat, că am plecat oricum, lol. Dar de ce e greșit?
Să zicem, pe cifrele domnului Gâlceavă ( i-am scris de atâtea ori numele că va câștiga publicitate la carte pe bază de SEO, dar nu contează), că în urma unor interviuri, o altă companie, care nu te cunoaște suficient de bine, îți plătește 15% în plus, doar ca să mergi la ei.
Dacă ai ajuns în punctul în care trebuie să presezi pentru cererea de salariu cu alternative, ceva nu merge cum trebuie în compania aia – dacă mergea, luai deja locul șefului tău, sau ceva de genul.
Când ți se pun în față proiecții pe jdeani cu scopul de a te întârzia ( sau poate chiar nu ești la nivelul pe care îl pretinzi ) ține minte un lucru : Memento mori – tu nu ai atât timp cât visează ăștia de la orice companie și în funcție de asta accelerează-ți planurile. Știi vorba aia cu unde te vezi în 5 ani? Dacă aș fi răspuns vreodată sincer nu m-ar fi angajat nimeni.
Prin urmare, dacă unii, fără să te cunoască, îți oferă un spor salarial, el deja include ( priced in) marja de incertitudine și mai lasă și loc de creștere, dacă excelezi, iar dacă nu și-au făcut calculele așa, înseamnă că-s prost pregătiți și trebuie oricum speculați, alor tăi trebuie să le ceri mai mult, dublul creșterii aș zice, dar detaliile țin de context, important este ”mai mult”.
Pe aceeași creștere ca alternativa – pleci, nu stai.
