Au dat cam tare în botoane, domnule Ciolacu…

Ubi bene, ibi patria

citatul e folosit în înțelesul expunerii lui Cicero ( către L.S.Catilina) , nu cel al lui Plutus sau Aristofan

Ziceam în titlu de ăia de la servicii. Cred că ascensiunea doamnei Lasconi nu a fost estimată corect, de fapt cred că au făcut tot posibilul să arate că e habarnistă – și e, fără îndoială. Și să îl avem pe Ciolac pe un cal șchiop, salvatorul din mâinile extremismului. Din păcate, ăia de la servicii nu sunt singuri în jocul ăsta.

Și sigur că au ei butoane și la Lasconi și sigur că mai sunt butoane la alegerile parlamentare, dar totuși cred că au dat cu oiștea în gard și dacă e ceva de învățat aici pentru servicii ar fi vechea sintagmă – ”mai răsfirați, băieți, mai răsfirați”, că uite, se calcă urât pe picioare.

De aceea, cred eu, că nu e bine să faci scheme, analize matematice, să-l dau p-ăla afară, îl bag pe celălalt și așa mai departe. Ci lasă oamenii să voteze cu cine vor ei și nu împiedica o reprezentare corectă. Evident, vise, în momentul de față, dar avem dreptul să visăm.

Pune piedici, aka sute de mii de semnături de acces, pune Curtea Constituțională, să extragă candidați din listă, bagă material media, că ăla e cu rușii, scoate căcaturi de la naftalină să-ți spoiești candidații mainstream și pe urmă îți pui poalele în cap că, uite, românii sunt extremiști și anti-sistem. Chiar dacă pui un garbage collector, că asta este în limbaj de ITst domnul Georgescu, ceea ce obții e o scenă atinsă de negație și frustrare. Și democrația nu merge bine cu astea. Virează brutal și, ocazional se răstoarnă căruța de la supra compensare.

Cu Șoșoaca ( îmi cer scuze, mi-e dificil să-i spun doamnă) în buletinul de vot, cred că Georgescu nu intra în turul 2. Dar, cu judecătorii CCR antamați să-și depășească atribuțiile, efectul a depășit așteptările, s-a creat o extorsiune și, practic, s-a rupt un burlan, acela care colecta niște nemulțumiri. Iar ăsta e primul lucru de corectat pentru o democrație mai funcțională – mecanismele de intervenție ale unor actori obscuri în niște sisteme, care altfel trebuie să asigure balanța puterii trebuie intrerupte.

Astă vară, la europarlamentare, niște domni din Moldova – Moldova noastră – îmi puneau ceva parchet și văruiau casa, erau într-o frenezie pe telefoane , whatsappe și tik-toace și zbierau disperați că li se fură alegerile, că Șoșoaca ar trebui să câștige. Mi se cam crăpau ochelarii când auzeam asta – și că urlau prea tare, iar eu aveam treabă, dar și de la idee.

Bă, oamenii ăceștia păreau normali când au venit la muncă, erau genul de oameni de care vorbea domnul Ciolacu, care în viziunea lui nu stăpâneau o meserie, cel puțin nu la nivelul la care o stăpânește dumnealui pe-a domniei sale, trololol – Dragnea a fost un domn când a zis-o p-aia cu ITștii români plecați la Londra să se facă taximetriști.

Vreau să spun că erau genul de oameni care au făcut ceva studii în România și lucraseră în România, unul fusese expert contabil și lucrase întru exasperare și sărăcire până prin anii 2000 pentru un baron din fieful PSD ( ăia de care ne-a scăpat Joiannis, lol ) când a plecat în Italia în construcții și pe urmă în UK. Menționez faptul că vorbea omul italiană mai bine decât mine, engleză nu, dar nu vorbea rău. Și am câteva obiecții cu privire la calitatea muncii lor de pus parchetul, dar moderate spre mici – comparând cu alte obiecții, la vopsit au fost, și el și colegii lui, blană. Bine, muncă simplă, dar uite că eu mă chinui acum s-o fac la aceeași calitate, că n-am timp și nu-s așa dedicat. Dar deh, în România ei nu stăpânesc o meserie, presupun.

Unul din colegii lui voia să fie profesor de sport, antrenor de fotbal, avea facultate studii, meseria o stăpânea dumnealui, dar foamea l-a împins prin UK cu soție și copil mic. Și căuta să se întoarcă în România, că nivelul la care accede aici la piața muncii și cea imobiliară sunt totuși nemulțumitoare, în contextul nivelului de trai curent din România. Dar, na , ce pula mea să faci când acasă te întorci la Ciolacu și PSD ȘI PNL care mint de 4 ani despre impozite mai mici , progresive, în realitate, le-au crescut la restul ca să plătească toată lumea egal, jumi juma, plus ceva la stat. Că cine pula mea ești tu să ai pretenții, ai? Se știa treaba că sunt numai competenți în țară, incompetenții toți emigranți.

Altul locuia printr-o rulotă ( cel mai bun parchetar dintre ei, și cel mai în vârstă, peste 50 de ani).

Spre deosebire de domnul Ciolacu, eu îi respect pe oamenii ăștia, cu tot cu lipsa lor de cultură politică și simpatia nebună pentru Șoșoaca. Îi respect pentru munca lor, pentru că au fost la fel de de cuvânt ca niște britanici din cei mai buni. Calitatea ca calitatea, dar n-a fost chiar rău, o să mai scriu despre asta.

Dar îi respect pentru cât s-au chinuit să vină să muncească aici și, în paralel, să încerce ( oarecum sisific ) să construiască ceva în România, unul cumpărase apartamente la închiriat, le vânduse pentru ceva afacere cu taxiuri, altul altceva.

Nu cred că e cea mai bună idee, dar sunt oameni prinși între două țări, că în anii ăștia s-au cam uscat un pic merele din pomul lăudat și prin vest ( din păcate), care nu-s destul să se poată integra ușor, pentru că unii dintre ei sunt din valurile 2 și 3, oameni care au plecat târziu din țară, la peste 35 de ani.

Oamenii ăștia erau hipnotizați de Șoșoaca cu discursul ei naționalist și ura ei împotriva sistemului.

Iar alde PSD prin interpușii de la CCR au considerat că e o idee bună s-o scoată în offside pe Șoșoacă.
Sincer, când am scris articolul ăsta, nu mă gândeam că mămăliga românească o să le explodeze în față atât de repede.

Pentru că dincolo de orice surse de propagandă, că sunt agenturile rusești care l-au propagat pe Georgescu, că-s cele românești, oamenii sunt cei care l-au votat , unii dintre ei pesediști, pentru că Ciolacu și-a făcut deserviciu după deserviciu și i-a înrăit pe toți. Iar Ciucă, Ciucă nu, el doar a încălțat niște bocanci prea mari, dar așa cum a spus, el doarme noaptea liniștit, nu-i pasă, n-are cine să facă nimic din el, că nu e materialul potrivit. Nu cred că-i vina lui, nu-i rău intenționat, dar omul atâta poate; ghinion.

Acuma avem asta.

Și este remarcabil, pentru că un lucru e real – manipulați sau nu, direcționați sau nu, oamenii au întors spatele normalității proiectate de opțiunile clasice, și-au băgat efectiv toată pula în bugetele de PR, în ”sfaturile” și showurile televiziunilor plătite, zicea Simion , cu 60,000-120,000 de euro pe talk show și au exercitat un manifest al democrației.
Ieri scria un apropiat emigrant asta, și pentru că sunt manierist cu privire la alegeri, n-am zis nimic. Dar nu-i nimic, că au zis alții din grupul nostru prieteni , unii expați, unii nu.

Răspunsul de mai sus era o glumă, dar…

Luați cu pâine.

Asta nu e neapărat de bine în vreun fel și mâncători de bani, pe lângă tradiționalul căcat, care au făcut parte din shitshow-ul ăsta și-s printre pierzători, se înfoaie degeaba și aruncă vina, jurnalistic pe candidați – sunt în egală măsură responsabili pentru eșec. Nu contează la nimic, dar ei știu că poziția lor de influenceri mai valorează 2 paie.

Televiziunea a fost , în sfârșit, îngropată, când și boșorogii se uită pe tik-tok. Amin.

Iar acest lucru este ceea ce merităm. Nu avem nevoie, că na, tiktok, vine din China, ca mașinile electrice și o bună parte din tehnologia. Nu vă place? Nici mie, dar nu-i vina mea că facebook și twitter au ajuns niște gunoaie ordinare.

Acestea fiind spuse, nu e pagubă și e un moment bun – pentru mine e chiar un moment de jos pălăria să văd că românii pot face asta. Nu, nu îl apreciez pe domnul Georgescu, nu l-am votat și nu cred că este dintre cele mai bune opțiuni, nici măcar nu-s sigur că e mai prielnic pentru România decât Ciolacu și Ciucă, dar nu e ignorabil că suficient de mulți oameni sunt(em) sătui de ei, în general, și de modul lor de a face politică. Probabil că ei și serviciile au crezut că e ignorabil, iar acum încearcă să coasă ce se poate din poziția asta și, sincer, le urez succes și doamne ajută.

Și cred că românii au momente scurte de curaj și nebunie și, dacă nu-s bruscați, se reechilibrează repede la vechiul curs. Nu că asta ar fi ceva bun, de dorit, sau nu. Cred că e, pur și simplu, cum se întâmplă lucrurile.

De aceea cred că imaginea pe care o vedeți acum, va fi temperată la alegerile parlamentare – așteptați o zi ca să-și tragă răsuflarea prin PSD și PNL, să-și găsească vinovații, să vă găsească noi sperietori și să vă explice calea cea bună și veți vedea, la parlamentare și turul doi, o masă de votanți care a lipsit, și care vor avea de spus că ei preferă, totuși să meargă lucrurile mai aproape de cum mergeau, decât în direcția în care merg acum.

Alternativa e ca triada care își dă acum capace ( PNL+PSD+Servicii de dracu știe ce orientări) să ducă la o divizare a națiunii, încercând sperietori și apăsat butoanele tot așa stângaci, lucru care va duce către tentative de supracompensare și baleiaje stânga-dreapta, iar dacă se întâmplă asta, vă doresc doar să fiți inteligenți și compuși.

O să vedeți cum o să se arate sperietoarea nucleară – care e reală, apropo, din diferite perspective cu promisiuni de pace și promisiuni despre cum pacea nu poate fi, veți vedea de la toți promisiuni de taxe mai bune pentru populația mai săracă – ce n-au înțeles e că populația mai săracă de data asta a cam stat acasă, vedeți prezența la vot prin Vaslui , Vâlcea

Din nou, nu am sfaturi despre cu cine să votați sau să nu votați și nu voi avea și nu vă consider proști, sau cumva anume pentru cum votați; vom duce împreună și noi și copiii noștri consecințele alegerilor noastre pentru că asta înseamnă democrație: alegi și tragi ponoasele.

Știți ce e amuzant? Din afară România părea, și Europa așa spera, copilul echilibrat din Europa, frumos, de centru, reținut în declarații, așa era poza, așa păream de la poartă. Lux!

5 5 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
4 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Doru Vlad
Doru Vlad
9 days ago

Referitor la ultimul paragraf, primesc azi dimineață pe WhatsApp din frumoasa Polonia “Kurwa wtf is wrong with You?”
S-a dus la mulți azi dimineață cafeaua pe nas!

Stropic
Stropic
8 days ago

Uiti ca si Simion a candidat pe aproape aceleasi pozitii si a pierdut.

Tot nu explica ce a adus nenea asta diferit. Saaaau de ce a fost sprijit de aur – asta ca sa nu revin sa rad la filmuletul cu el si cu voluntarii de campanie gratis si contul bancar 0.

MarianT
MarianT
Reply to  Stropic
8 days ago

Simion s-a dus la dezbaterea aia cu Lasconi si a declarat ca e pro avort si mai mai ca a zis ca ar fi de acord cu cuplurile gay sa adopte, daca copilul ar fi fost abuzat si subnutrit in institutiile de stat. Nu a zis-o pe sleau, dar undeva pe acolo. Zic si eu, poate ca s-au activat aia mai habotnici pe grupurile lor si au zis “ba, asta a devenit cam woke, uite Georgescu ce spune” Nu prea au aceleasi pozitii. Discursurile lor sunt diferite. Plus inca o chestie. Se zicea ca voturile pt Sosoaca vor ajunge la… Read more »

Stropic
Stropic
Reply to  MarianT
8 days ago

Mai aud eu gresit sau nene asta spune cu gura lui la fel ca simion ca familia bla bla dar e ok avortul https://youtu.be/dACpom_J3_o?si=JoFL6tAu9GeUK7fO Si aici ajung la teoria mea – lumea l-a votat mai mult ca pe Simion pt ca NU IL CUNOASTE. Simion e de niste ani in politica si lumea e familiarizata cu el – a dezamagit la anumite aspecte logic iar cele unde s-au identificat au fost uitate. Asa fiind un om nou, fara sa participe la prea multe dezbateri, si mai ales nu dezbateri cu audienta mare, e ca o panza alba. Fiecare isi imagineaza… Read more »