Despre al doilea, îmi pare rău că nu l-am prins la cinema – merita!
Sunt produse / regizate de doi monștri sacri contemponari – spun asta, mai în glumă, mai în serios, ăștia mai tineri, vedeți voi cum o să vorbească doamna Eugenia Vodă despre ei, la ”Profesioniștii”, când or ieși la pensie.
O să încep cu cel slab – produs de Mircea Bravo – Moartea în Vacanță . Bă, sincer, în ciuda a ceea ce spun despre el, e bine că l-a făcut, dacă m-aș fi nimerit în țară la momentul respectiv aș fi mers și la cinema ( pentru peisajele din Grecia – se văd OK și pe TV în 1080p, dar nu se compară), dar e un film ”de televiziune”, sau cum se spune acum „de Netflix”. Sper să-și scoată banii cu el, sincer, că e nevoie și de filme din astea. Dar mai trebuie, mai e de lucru – mă gândeam la un film britanic, ”Death at a funeral” – cu glume macabre – dar nu, nu e din același film, mai trebuie.
Partea nașpa e că e cringe rău. Filmele lui Mircea Bravo au tipul ăsta de umor, deci nu e chiar o surpriză și tolerez, în general – că na, sunt român, dar e prea mult.
Scenariul nu e musai rău, e OK, ușor , de vară, dar au explorat scenele într-o zonă care nu-mi provoacă musai râsul deși e comedie, fără îndoială. Personajul interpretat de Constantin Bojog, de exemplu, mă enervează visceral și îmi dau seama că ăsta e scopul, așa e rolul desenat și interpretarea este în caracter, poate un pic forțat. Știu la ce fel de oameni se referă personajul, e genul de om cu care te întâlnești accidental și la despărțire, nu-l uiți, dar știi sigur că nu vrei să-l mai vezi și cu următoarea ocazie îl eviți. Și e OK, dar nu-mi oferă nicio satisfacție să văd un film de comedie cu un astfel de personaj pe tot parcursul filmului – gen am reușit și reușesc să evit cu succes toți oamenii nocivi cu care m-am intersectat, de ce aș vrea să văd un film cu unu’ – poate asta e o chestie personală.
Ce nu e o chestie personală e că sunt tirade de ”glume” cum se mai întâmplă în viață, care ar trebui să fie cu sarcasm și mișto – dar sunt de autobază și cam slabe. E urmăribil, dar nu o capodoperă. E un fel de nu-mi vreau timpul înapoi. Nu tot, oricum. E un film etalon pentru cine vrea să vadă ”cringe românesc”.
Iar celălalt film e nu neapărat la vreun pol opus – că e și acela tot cu umor românesc, e și el condimentat cu cringe – dar e scris mai bine, executat mai bine, jucat mai bine – e la alt nivel. Vorbesc de ”Casătoria” – scris și regizat de Mihai Bendeac.
Pe IMDB au rating similar, dar nu mi se par deloc la același nivel. Poate și pentru că actorii sunt mai actori, dar, în general, realizarea e mult mai atentă.
Filmul nu se ia în serios – așa că nu l-am căutat de realism, e plin de hiperbole de la un cap la altul, dar umorul este mai bun, aduce un pic a Caragiale, nu știu dacă intenționat – dar chiar îmi pare rău că nu l-am văzut la cinema. În ceea ce mă privește Bendeac e extraordinar de talentat în ce face – păcat că e român, ca să zic așa, pentru că măsura și ordinul de mărime al succesului dumnealui sunt limitate la posibilitățile din acest areal.
