Romsilva: Pădurea și-au furat-o, acuma valea!

Sunt un pic cam supărați domnii de la Romsilva de reorganizare, păi ce e asta să nu mai fie organizații județele, ci numai regionale.

România emite statistici cu ”producția la hectar” care arată creșteri de suprafețe împădurite, statistici care sunt preluate de tot felul de alte site-uri de statistici inexacte sau false, care devin apoi puncte de reper și surse de evaluări greșite.

De exemplu:

Dacă te uiți în gura ăstora, crește pădurea pe hârtie de nici nu mai ai unde să pui un copac.

Teoretic suntem la peste 30% împădurire, și ar putea trece totul ca pe vremea lui Ceaușescu încă niște ani, până arată toată țara ca Marea Britanie de n-ai de unde să mai iei un băț să-ți bagi în cur.

Atâta că se vede din satelit că nu mai e atâta pădure, la propriu, sunt nenii ăștia de la Forest Watch, care se ocupă cu asta.

Și la ei se cam vede unde s-a pus și unde s-a luat, că nu putem vorbi de furturi, noo.

Doar ca să fie clar, în zona aia înroșită de la granița cu Ucraina se vedea din avion de dinainte de 2020 că se taie la ras.
Pe scurt – în 4 ani suntem pe minus, nu pe plus 13300 hectare de pădure, adică împădurirea măsurabilă e spre 27% nu la peste 30%.

Păi, bă, băieți, dacă nu avem păduri în fiecare județ, iar unde mai sunt dispar oricum, la ce ne trebuie atâtea Romsilve, că oricum ăștia se ocupă cu aranjatul tăiatului , nu cu protecția.

Foarte bine, pădurea și-au luat-o, acuși să dispară și ei.

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments