#Numaisunt oameni

Ajunsesem în România pentru o săptămână cu o grămadă de planuri pe care alții le fac într-o lună, dar eu trebuia să le fac mai repede, că atâta timp aveam și astea printre 2 proiecte full time și încă niște alte munci. La o enumerare scurtă aveam în plan să merg la dentist, să chem inginerul să îmi dea mejdina la un teren, să vorbesc cu cineva să îmi sape cu excavatorul niște șanțuri pe care să pun niște furtune cu apă, să văd dacă pot să cumpăr un tractor, să caut un arhitect pentru un proiect de apă, să scot apa de irigații de prin sistemele automate, să îl ajut cu tata cu niște acte de la pensii, să merg pe la bănci să rezolv niște acte și un card, să comand și să plantez 5 vițe de vie black hamburg, doi cireși și un vișin și să mă ocup de un boiler a cărui rezistență s-a ars, iar momentan merge încălzit prin serpentină de la centrala pe lemne.
Și dacă am timp să merg la pește, să caut actele de la remorca de barcă și să-i fac ITP-ul și rămân fără aer dacă mai enumăr mult.

Când i-am spus asta soției am realizat că project managementul nu e printre calitățile mele forte, gen nu când echipa măsoară un om.

În final am reușit de m-am tuns, am mers la bănci și n-am rezolvat mai nimic, am scos apa din irigații, dar nu am terminat, i-am mai lăsat lui tata și am evaluat actele ălea. #Atâtas-aputut.

În seara de dinainte să plec înapoi am scos o parte din apa de la niște irigații și mi-am dat seama că mai trebuia să repar și o cameră de supraveghere, căreia i se desfăcuse suportul și stătea atârnată în fir. De vreo 4 luni. Adică era 8 seara beznă și bănănăiam cu scara pe întuneric să repar eu ( am reparat), în ideea în care la miezul nopții plecam și mai aveam și ceva de lucru, gen la munca mea plătită.
Și când am terminat, am răsuflat obosit și duceam scara gândindu-mă că poate mă mai odihnesc jumătate de oră, aud un ”bau” la casa de lângă și un zgomot ca de abur cu presiune – se și vedea aburul.

Casa de lângă e a unei doamne care nu prea locuiește acolo, că are lucruri mai importante, dar mai vine cu nepoții, se ocupă de grădină de niște pisici și câini, mai ține satul ăla viu.
Și prin se ocupă zic că plătea pe cineva din sat, care nu mai are poftă de muncă, altfel nu pot să explic și parcă uneori îi dau dreptate lui Bolojan și nu se mai ocupă așa că acum se ocupă o mătusă, care e de-o vârstă cu doamna, vârstă de pensie, dar doamna încă lucrează , că e deficit de oameni în medicină și pentru că poate.

Și zic, e mătușă-mea acolo, s-o sun s-o întreb dacă e OK. Era.

Încălzise casa nu știu pentru ce, și „se luase curentul”. Se luase doar la casa aia, că în rest era, adică sărise siguranța generală. Centrala pe lemne a rămas fără recircularea apei, care s-a încins în cazan și a fost evacuată pe la supapele de siguranță. Mătușa mea a scos focul din cazan, că atâta se pricepea să facă.
Am fost să constat care e situația și situația era că am apăsat siguranța generală și și-a revenit curentul, dracu știe de ce a sărit, ceva motiv a avut, dar eu n-aveam timp de aia atunci. Câtă vreme siguranța n-a mai sărit după ce am pornit curentul, am considerat că e OK pentru seara aia.

Când am ajuns la cazan am constatat că centrala era prevăzută cu UPS. UPS-ul avea o baterie cu acid simplă, nu din aia cu gel, sau ceva, dar orișicât, bateria părea nouă. Atâta că conectorul nu era bine înfipt în UPS, deci bateria nu era conectată. Chiar și dacă ar fi fost, n-ar fi ajutat la nimic, pentru că nici pompele nu erau conectate la UPS, erau băgate în priză pe normal, iar ăla stătea acolo pe raft degeaba.
Am alimentat din nou sistemul cu apă până la 1 bar, că se golise destulă și era pe 0.

Am conectat alea, am întrerupt tensiunea ca să fac o probă, totul OK.
Am vorbit cu doamna care are casa să-i spun de problemă, să trimită pe cineva să verifice și că, momentan, totul e în regulă și aia a fost.
Problema e – ca aia din UK din articolul de acum 2 zile – disponibilitatea.
La o urgență n-ai pe cine să chemi, trebuie să te descurci fără.

Nu e numai că nu mai sunt oameni. Oameni ar mai fi.
E că avem o societate tehnologizată la un nivel care nu e sustenabil cu oamenii curenți și calificările pe care le au.

Eram cu soția într-un aeroport, la Luton mai exact, și zicea că i-ar plăcea să lucreze într-un aeroport.
Păi bagă mare, că e nevoie grav la securitate, la turnul de control astea.
Nu așa. Ar vrea un joc de mutat hârtii, să se bucure de aeroport, nu să o omoare cu munca . Aia nu.
Și asta e.
Ăștia care mai știm să facem ceva util pe lumea asta, n-avem timp nici să respirăm. Eu unul nu mă vait. Eu și fac bani pe care alții nici nu știu să-i numere, dar zic.
Restul respiră oricum greu, că și aerul devine prea scump în condițiile ăstea.
Și nu, nu cred că e vina mea, că eu am învățat de toate căcaturile utile, dar alții prea n-au învățat deniciunele.