De ziua națională așa.
#mândrucăsuntromân era un tag PSD, inventat pe vremea lui Ponta, nu știu dacă de el, dar știu că era fosta lui soție Daciana, în costum popular și făceau gargară într-o vreme și presa mai mult decât țara, dar și țara, o parte, au reacționat cu greață , au considerat asta ca un afront retrograd , populism ( corect, era propagandă populistă ) și-așa mai departe.
Se contura atunci o țară de progresiști muiști.
Nu în sensul că progresiștii sunt muiști în sensul că progresiștii ăia nu se mai săturau de puli în gură.
Și au deturnat un pic linia de propagadă a partidului.
A devenit deșuet să spui că ești mândru de țara ta și să porți orice simboluri tradiționale și identitare.
Dezbrăcarea cu forța de identitate a fost o direcție globalistă și e amuzant că acuma suntem înapoi – tot într-o direcție de impuls retardat, anume de manifestare a identității naționaliste, dar așa pe xenofobile, muie ăilalți – de ambele mi-e scârbă pentru că reprezintă folosința / uzufructul politic furat de diferite năpârci, d-alde lui guru CG și Simion a unor expresii și emoții identitare.
Asta în timp ce fanbase-ul lor nici măcar nu sunt printre cei cu identitățile naționale cele mai pronunțate.
Cel puțin conform sondajului ăstora. M-au sunat și pe mine pentru el, le-am tras la muie, că n-are nimeni nevoie să știe ce părere am eu alta decât cea pe care o expun public.
Dar se cam vede. Și se vede că ăia care declară că iubesc România fără rezerve – eu am destule rezerve, ca să fim clari, destule pentru un meci de fotbal – sunt stratificați astfel că fanii PSD includ mai mult din aceștia. E amuzant că au luat 20% la alegerile parlamentare și că nu s-au gândit că posibil să fi contact și că și-au pierdut identitatea, ei ca partid și s-au înstrăinat de electoratul lor.
Și mi se mai pare amuzant că românurilor li se pare chicios și prea mult să-și manifeste identitatea și naționalismul, ei vor să fie moderni, să fie români în sinea lor, ajung să deteste simbolistica de imagine, drapeluri, haine etc – că nu ăsta e, dom’ne, patriotismul adevărat! Și așa e, asta nu înseamnă și nu arată patriotismul, ci identitatea și curajul de a spune cine ești și de unde vii.
Presupun că fobia de însemne naționale vine de la defetismul dezvoltat în ultima decadă, ăla cu ”vrem o țară ca afară”.
Și mi se pare de-a dreptul amuzant. Că de ce. Și eu sunt din ăla, nu am steaguri cu România, nu port costume tradiționale – bine, asta și pentru că în sinea mea eu sunt din Republica Oltenia, dar mai degrabă e oboseala de etichetă.
Când eram în școala generală am participat ( în sensul de acting, nu în sensul de spectator) pe absolut fiecare an forțat la serbările școlare, care aveau obligatoriu costume naționale, tematică naționalistă și tradiționalistă, că na, comunismul a sucombat imediat, dar naționalismul a rămas. Și am terminat școala aia cu o repulsie viscerală, un fel de alergie dobândită, la costume populare, muzică populară ( care era și este în mare de foarte proastă calitate, dar asta e altă discuție) și orice simbol identitar. Și nu din vina mea, m-a prostit școala.
Abia trecut de 30 de ani mi-am mai revenit din asta.
Copiii mei nu-s așa.
Copiii mei se îmbracă în altă țară în costume naționale românești de zilele lor culturale. Copiii mei sunt mai integrați ca mine în cultura locală și cu bune și cu rele, plm, dar identitar se consideră români. Nu se regăsesc ca englezi, probabil că și cu pașaport, etnic se vor regăsi tot ca români. Cu Paște Ortodox, Crăciun cu porc, Sfântu ăla care le aduce dulciuri în pantofi, cu umor romulan ( și oltenesc) și est-european. Cu.
Azi dimineață, cea mare avea un drapel mic desenat cu acuarele pe față și a plecat așa la școală.
Eram un pic îndoit că, în general și pe drept cuvânt, englezilor nu le place să vadă alte steaguri pe la ei din țară – le cam dau jos și nu știi când vrea unul să îți râcâie drapelul de pe față cu cuțitul. A zis că dacă comentează cineva îl spală, șterge. Here goes nothing atunci.
Și cu jumătate de oală de sarmale, că na, să știe ăștia că nu mori de foame dacă ai romulani pe lângă tine.
Cei mai mulți prieteni ai ei sunt din țara asta, de tot soiul de naționalități și etnii, și localnici și de alte feluri – cam asta înseamnă în același timp și multiculturalitate și capacitatea de a-ți păstra identitatea, partea utilă și frumoasă a ei – că tot identitatea romulană e și aia cu furat de la alții, anticivilizație și antisocial și uite că p-ălea nu le expun copiii, nu e niciun pericol și nu sunt niciun pericol pentru localnici.
Însă cred că vremurile ăstea cu atâta libertate de exprimare sunt cam pe la fundul sacului. Doamne ajută să nu, dar poza care se vede în viitor e cam în ceață.
