Dropping cones

Uneori mă gândesc că unul din motivele pentru care lumea asta nu e mai rea decât este deja e că trăiesc relativ bine și mă țin ocupat cu asta și nu am timp sa coc răzbunări pentru orice neajunsuri.

Cum era în vremuri pe care nu le voi detalia.

Aterizasem la Londra mai devreme decât era programat și nu îmi ajunsese încă șoferul care mă duce acasă. Pentru că nu vreau să fiu deranjat, când nu vreau să fiu deranjat am telefonul pe DND.  Așa că am pierdut apelul lui, dar l-am sunat eu peste un minut.  Mă aștepta, am mers amândoi la mașină, nu le mergea gunoaielor ăștia de la Heathrow aparatul de plată a parcării, că să plătești la ieșire. Niște jegoși, nu zici că costă parcarea de zici că e de aur, se poartă ca niște săraci. La ieșire încă 30 de secunde .

E ok, nu mă grăbesc așa de tare.

Când să ieșim de pe M25, puneau unii conuri chiar în fața noastră să închidă ieșirea ca să lucreze. Șoferul s-a dus până în fața celor cu camioneta  cu conuri să-i roage să se oprească o secundă să treacă și el.

Nooo. Nimic, Dă-i , bă , drumul de aici. Semne de muie. Drumul lui mă-sa, cum ar veni.

Ăștia închid fără rost într-una – într-una ieșiri, intrări și benzi de autostrăzi cu titlul că ei au lucrări de făcut. Au, dar de făcut le fac când și dacă au chef, dar în mare, pun conuri ca să se vadă că ei lucrează.

Mă uit la nefericiții aia cu conurile și mă gândesc pe de o parte, că dacă aș fi răspuns la telefon , aș fi câștigat un minut. Sau daca ar fi mers aparatul de parcare din aeroport.

Și dacă am fi ajuns acolo cu un minut mai repede am fi putut ieși , și nu am mai fi făcut un ocol de 10 minute.

Pe de altă parte, dacă mi-ar fi păsat destul de asta cât să trag cu dinții de minutele ălea de ocolire și ăștia puneau conuri și se purtau cum s-au purtat cu șoferul meu, ieșeam și îi băgăm în spital ( asta doar  daca erau locuri libere la urgențe, că nu-i sigur nici în țara asta) , dar numai după ce le băgam fiecăruia câte un con în cur.  Le meritau oricum , dar eu trăiesc prea bine ca să am nevoie să fiu justițiar sau ceva.

Anterior cu câteva ore. Zburam înapoi la Londra de la treaba mea. Dar înainte să zbor trebuia să ies din locul unde lucram.

Locul unde e biroul cu pricina e destul de la vedere, dar în același timp abscons ( citiți pe nas), în sensul că n-a știut taximetristul să mă ducă când am ajuns acolo, l-am dus eu cu google maps, deși e lângă un hotel destul de măricel și cunoscut. Compania, la fel, cunoscută, genul care are reclame pe pereți prin aeroporturi, mai multe, nu numai în orașul cu pricina, nu pentru companie per se, ci pentru brandurile pe care le deține. Absons în sensul că am coborât din taxi și acolo am rămas, că am intrat într-o clădire care părea de birouri, nu scria niciunde numele companiei unde mergeam eu și nu prea arăta ca ceva potrivit pentru compania unde mergeam eu, ci mult mai industrial. Am sunat pe cineva să vină să mă ia.
Când am plecat, altcineva a venit să mă ia, nu un taxi, nu un prieten. Am stabilit o oră , că urma să merg eu cu trenul, dar care oră a fost jucată în picioare de desfășurarea acțiunii în birou, după care am agreat să ies totuși la altă oră când putea ajunge prietenul cu pricina. Am agreat eu, dar când să ies nu era nimeni pe zonă așa că vreo 15 minute am bântuit prin săli de ședințe căutând un coleg cu legitimație. Aveam și io, dar de vizitator, extern astea, bună doar să mă numere dacă ardeam în caz de incendiu, deși eu nu țineam neapărat.

L-am căutat pe nenea de la recepție – nimeni acolo – n-ai legitimație sau prieten cu legimitație nu ieși!

Nu o pulă, m-am dus la ieșirea de urgență, că nu mă ține nimeni pe nimeni acolo, dar am fost întors că nu așa! Tocmai venise șeful meu.

-De ce nu?

Că e problemă, că nu avem voie să folosim ieșirea de urgență, dacă nu e urgență, că [alte detalii pe care nu vi le spun din motive obiective], și trebuie să merg să iau cardul să te scot prin față.

-Păi n-am fost noi ieri la fumat ( eu nu fumez, dar nu contează) p-aici?!….

-Aia a fost ieri și tocmai de aia.

Mă scoate, hai papapapapa și mă duc la lift.

Cineva punea conuri și bloca intrările.

Dau să mă strecor printre ele cu maximă ignoranță, că aveam loc, nu eram cu mașina.
Omul în vestă reflectorizantă se uită la mine ca la proști și îmi zice că să-l scuz, că unde mă duc?

Îl scuz, dă-l în pula mea, că am loc printre conurile ălea, și îi explic că ideal merg la parter.

-Că eu nu văd că el pune conuri acolo ca să blocheze intrarea liftului?
– Je vois, mais vous ne faites pas du bon travail, puisque je peux encore passer entre eux.
A luat foc. Că nu înțeleg că nu merge liftul?

-Ah oui, celle-là, je ne l’avais pas comprise. Merci alors.

FMM, cum ar veni că pe jos. Eu mă duc spre scări, el se urcă în lift și pleacă.

Mă grăbeam, dar îmi imaginam multe conuri care-i intră-n cur, deja dezvoltam o fixație.