Doi tipi au construit o aplicație pentru protejarea identității în tranzacțiile cu bitcoin: samurai wallet.
Principiul de funcționare era unul de mixer, dar fără inferințe custodiale – nu-ți țineau ei monedele în vreun portofel de-ale lor, deci nu operau ca aplicație financiară/ fintech – deși au fost condamnați fix pentru asta ”unlicenced money transmission” în urma unui ”plea deal” pe care l-au semnat, pentru că riscul era să fi fost condamnați 20 de ani pentru complicitate ( conspiracy) la spălare de bani – anume pentru că aplicațoa lor ar fi fost folosită pentru spălarea de bani, lucru foarte probabil dealtfel.
Povestea este în detaliu este aici.
Acuzațiile sunt aici. Și aici.
Situația e importantă nu numai pentru că au fost condamnați creatorii unei unelte pentru protejarea identității / privacy, nici pentru că au închis unealta aia – oamenii au făcut codul sursă public și există deja alternative, precum ashigaru.
Dar mai ales, pentru că intenția era crearea unui precedent de care să se agațe, iar jurisprudența în sistemul britanic și american iubește precedentele.
În cazul ăsta, avantajul înțelegerii și a faptului că tipii ăștia acceptă 5 ani de zeghe e că nu se pot stabili precedente pe baza rezultatelor înțelegerilor, prin urmare, orice nouă situație se judecă fără avantajul unui verdict deja dat.
Ce vreau să spun e că, personal, nu văd niciun motiv în a apăra vestul. Minciuna după care ne ascundem e că vestul apără drepturile omului și oferă un proces corect. În câte țări? Care?
Modul în care se tranșează acum privacy-ul ne trimite, ușor-ușor, către aceeași găleată cu nespălații față de care ne considerăm superiori.
