Lucrurile evoluează normal, problema e a mea că citesc prea mult pe tema asta din social media ( tre’ sa îmi iau dracu’ un Kindle ca mi-e ușor incomod și lene sa citesc literatură pe telefon și mă cam plictisesc după 30 – 40 de pagini) și ma cam deranjează .
Planeta Facebook și tweeter își trage un văl cu steagul Franței peste mecla de profil, în semn de solidaritate, moment oportun să apară reactionarii de tip Gica Contra.
Că ce e bă cu toată lumea care își pune steagul Franței pe poza de profil? La ce ajută?
Să știți că dacă sunteți români și va întrebați asta, nu sunteți originali. Am mai văzut și pe alții.
1. E alegerea fiecăruia. Că vedeți voi un număr mare de empatizanti și refuzați să îi urmați, ca aveți senzația ca ați face parte dintr-un grup de oi, foarte bine. Totuși, genul asta de terorism necesita o astfel de reacție. Și nu, nu e ca clipul ala cu români care condamna violul. Că vasluienii acționează de obicei în cătunul lor.
2. E legat de faptul ca niște unii care ar trebui linșați de public până să prindă șansa unei “judecăți corecte” recurg la acțiuni de intimidare socială prin astfel de acte. Și că societatea civilizată se inflamează (reacționează) și se poziționează clar de partea cealaltă (gen, băh, ne băgăm pula în Alahu’ vostru, dacă “vă învață” mizerii).
Sigur, astfel de polarizari vor duce inevitabil și la acte de rasism și reacțiune disproporționata pe alocuri. Așa și trebuie sa fie. Sigur că nu îi ajută pe aia morți și răniți în Paris ca poartă unii drapelul lor peste față. Dar empatia ii ajută pe ăia care mai sunt acolo. Curentul de “sa ne sugeti pula, ca nu ne e frica” e deja format.
De ce nu pune nimeni stagul Libanului, Irakului, Kenyei, Tunisiei…
Adică, ce motiv avem noi sa solidarizam cu victimele din Franța, mai degrabă decât cu cele din celelalte țări. Nu cumva e treaba de PR?
Ba e, dar…
De ce pula mea m-ar durea pe mine în pulă de animalele din junglă și de unii cu care nu am nimic nici în clin nici în mânecă.
Până una alta suntem recunoscuți ca țară francofona, deși corect e că neoficial putem trece și ca țară bananiera, deci ar fi fost poate normal să ne preocupe și soarta Kenyei.
Exista un număr relativ mare de orașe și comune din România înfrățite cu localități din Franța, localități care fără îndoială au beneficiat de solidaritatea francezilor.
O grămadă de de-ai noștri au loc de muncă în Franța la cerșit, la vândut știfturi, la cioarda, la cantat “vie en Rose” în metrouri. Trebuie sa le fim recunoscători ca îi găzduiesc, chiar dacă ocazional i-au mai trimis acasă. A fost doar temporar și le-au dat și bani.
Lăsând gluma, ăștia au făcut pentru noi un pic mai mult decât te aștepți de la statul islamic și de obicei noi am fost ăia care ne-am băgat pula în relația cu ei când a fost nevoie de solidaritate un pic mai mult decât o poza cu un steag.
Până una alta suntem împreună în NATO și UE.
Așa e normal.
