Primul film, din 2019, e povestea unei mirese care se trezește că se mărită într-o familie oculta, a ocultei mondiale ( nu știe asta până în filmul 2), care îl divinizează pe Satana, iar la ceremonia de admisie in familie trage paiul scurt care e o carte de joc.
Iar jocul e simbolismul suferinței în luptele domestice , cu care mă identific din copilărie, doar că , evident, hiperbolizat, simbolismul suferinței femeii măritate și abuzate de noua familie , care încearcă să-i supraviețuiasca, care caută refugiu în brațele soțului, dar el este primul să o avusese, cu care nu mă pot identifica ,din motive de sex , dar am văzut din astea la primul ochi. Însă evident că tema e dezvoltată diferit, iar motivațiile mondene pentru căcatul pe care îl rimesye o femeie abuzată de noua familie aici formalizează nebunia.
Ma gândeam că filmul 2 o să fie , poate, un cash grab, dar ridică povestea la un alt nivel și oferă ceea ce ăștia numesc “closure” .
Povestea adâncește aceeași temă de violență de familie ( family kills are allowed) și oferă o poză interesantă de organizare a lumii și de responsabilitate, care mie îmi place , anume responsabilitatea întregului bloodline.
Samara Weaving joaca la fel de convingător și în al doilea film . Ce mi s-a părut interesant e că primul film a fost foarte ieftin – pentru standardele americane, gen 6 milioane de dolari și a făcut vreo 60, global – super succes.
Pe al doilea l-au făcut mai scumpă, inflația din 2019, deh, 14 milioane de dolari. Momentan filmul nu e flop, dar probabil nici cine știe ce profitabil.
L-am văzut la cinema, dar merge oricum, la așa buget mic , nu te poți aștepta la cine știe ce scene epice.
