A luat lumea foc pe vremea lui ”Je suis Charlie” că nu se poate să te ofuschezi pe unii care iau profetul în pulă, că e cu libertate de exprimare, cu simbolism, cu umor. Creștinii înțeleg astea.
Zilele ăstea un soldat evreu prin Liban îi spărgea țeasta lui Isus pe cruce, răsturnat, cu un baros.
Tot simbolist, că era o statuie, Isus e de-a dreapta lu ta-su de mii de ani.
Treaba e că acuma creștinătatea a luat foc, nu mai e ca în ”Je suis Charlie”, ”că ce bă, că făcui și io o glumă, nu mai ai simțul umorului?”
Mai ales americanii, care ”bă, băiatule, păi io credeam că noi mergem împreună în cruciadă să călărim Islamul”, ce pula mea facem aici?
Sigur, războiul nu prea e o glumă, nu pentru libanezi oricum, mai cu seamă pentru libanezii creștini care au fost oprimați de musulmeți, dar na, exprimare liberă.
Sigur că prinși cu mâța în sac evreii dau înapoi și „investighează”, că le e un pic așa să nu le bage Trump steaua în cur cu toate cele șase colțuri, dar realitatea perversă e că suntem nu tot la fel, dar similari cu allahii când vine vorba de târnosirea simbolurilor noastre.
Brusc acțiunile ne deranjează.
Sigur că există o diferență de intenție ( nu neapărat așa mare – explic) între o redacție de presă satirică, care vrea să atace orice e sfânt și un soldat care vrea să distrugă fizic simbolurile celor pe care-i cucerește, că statuia aia e proprietatea fizică a cuiva și nu-i dreptul nimănui s-o distrugă , dar orișicât. Zic că nu neapărat așa mare pentru că atunci când legea și societatea nu ne permit acțiuni directe, le ascundem sub umor, că umorul încă e permis, și spunem adesea că e ceva simbolic și avem voie. Și nu-s pentru interzicerea umorului, dar nici neapărat pentru interzicerea desacralizării creștinismului – practic aici văd doar un dosar de distrugere, că probabil statuia aparținea cuiva.
Dar lumea vede altfel lucrurile. Cu luptă, ură și oprimare religioasă, și le vede corect, din păcate, și nu se poate să nu mă-ntreb, strict pe motivul ascunderii intențiilor sub masca umorului dacă, oare, islamiștii nu le vedeau tot corect? Oare, era doar umor? Oare, dacă oamenii din redacția Hebdo au dreptul să aibă opinii, umoristice sau nu, despre religiile și sfinții altora, un soldat evreu are sau n-are dreptul să urască creștinismul, sau măcar pe Isus, că ăla era pe cruce? Înțeleg că n-are voie să distrugă artefactul, dar așa, la nivel de că începi să vezi creștinătatea cum se distanțează din nou de iudaism și presupun că sentimentul crește reciproc – avem sau n-avem voie să avem sentimente și opinii negative? Sau trebuie musai să ne iubim toți public și ne rămân doar labirinturile propriei minți unde ne închidem orice viziuni și gânduri negre?
și nu se poate să nu mă-ntreb, strict pe motivul ascunderii intențiilor sub masca umorului dacă, oare, islamiștii nu le vedeau tot corect? Oare, era doar umor? Pai nu stiu daca a sustinut cineva ca e doar umor. Era sigur o modalitate de critica. Nu erau doar glume cu profetul random, criticau efectiv atitudini si aspecte ale religiei musulmane – fapt recunoscut peste tot. Înțeleg că n-are voie să distrugă artefactul Dar asta nu e un detaliu :)))) pai tot aia e sa trec pe langa o sinagoga si sa ma trag de perciuni imaginari cu sa ma apuc sa… Read more »
“oare nu e acelasi lucru cu a gandi si a distruge”?
boss. ala poa sa injure crestinismu cat vrea (plm, i do it), dar, in momentul in care incepe cu barosu e mai nasol. Ca da in simboluri si, nush cum sa zic, dar Israelul are prea putini prieteni ca sa inceapa sa dea in prietenii imaginari ai prietenilor lor.