Ghiocera și echipa lor de suport

Povestea de Ion Creangă

În acest articol veți învăța, dacă nu știați deja, dacă da veți aprofunda, că m-am prostit și eu, dar mă simt confortabil că-s în companie bună de la ăia de la suport.
Ghiocera e de fapt Kyocera, că din aia am cumpărat, după ce am rezolvat a doua și ultima Lexmark din viața asta. Că eu așa m-am vindecat de toate brandurile până acuma, pe sistemul una bună – una rea, decât că aia bună era așa – cât de cât.

Mi-au livrat-o acasă repede, am instalat-o FOARTE REPEDE, suspect de repede, am printat pagina de test, părea că e super, când să intru în setări – parola gogule!

Zic și io admin/admin, admin/1234, admin/123456, admin/12345678 – ăstea clasice. Nope.

Am căutat pe net, pe net am găsit că să întreb la suport că au parole individuale. Când am auzit de individuale am luat la lins toate etichetele pe care le dezlipisem deja fără să fiu atent la ce scrie pe ele și le aruncasem deja. Nimic. Am deschis toate ușițele și sertarele căutând după ceva etichete lipite. Nimic.
Zic aia e, scriu.
Scriu, au răspuns ăia neașteptat de repede a doua zi, dar păreau roboți.
Mă întrebau de produs și număr de serie.
Fiind robot și eu , am tastat o cifră în pus, că nu pot lua cu copy paste din poză.
Mi-a zis suportul lor că nu e a bună, că să mă uit pe imprimantă că scrie acolo.
M-am mai uitat o dată scria, am corectat numărul , i-am atașat poză și factură – să-mi dea o dată parola domne!

Că să îi trimit și factura. Aia pe care ți-am atașat-o tura trecută? Binee…

Următoarea zi greieri. Le-am scris , mi-au zis că da, că ACUMA pot deschide un tichet la echipa care se ocupă de parole.

Bine, bagă!

Doar după ce completez un formular cu TOATE informațiile pe care li le dădusem deja: Nume, adresă, serial, model, factură…

Fac aia, GREȘESC DIN NOU SERIALUL, că l-am luat cu copy paste din istoric, evident din locul greșit, după care din nou greieri.

Le scriu iar să-i întreb, răspunde alt tip, mereu altul, că nu au deschis nimic că am completat numărul de serie greșit, că să mă uit… FUUUCKING HELLL!
Corectez iarăși, iarăși greieri.
Iar îi întreb, că stai că verificăm.
Că nu că ei mi-au răspuns deja. Știi momentele ălea când fierbi ca o oală.

-Mă, copii, mă. Ce mi-ați răspuns, mă?! Unde.
Și îmi spun ce.

Zic că incredibil , că n-are cum, că am verificat deja acolo. Dar zic asta în mintea mea și merg din nou la imprimantă, deschid ușa de la toner, mă conving că nu e, o închid, o mai deschid o dată mă uit mai în spate aproape de balama și văd eticheta.
Știi senzația aia când te trimite soția să iei ceva din ceva sertar, te duci teleghidat, îl deschizi, te uiți și ragi la ea că nu e nimic acolo, vine și-l ia din fața ta? Dacă nu știți, io știu și senzația aia am avut-o.

Două săptămâni a durat. Nu au putut să-mi spună asta decât DUPĂ ce au făcut toate formularele din lume. Lumeee!

Imprimanta

De printat printează, calitate cam așa și așa.


De scanat scanează, calitate cam așa.

Nu extraordinară, dar merge. Viteza nu mă interesează că n-am volume.

Softul e cam babau, atât la terminal, cât și aplicația web – dar are și merge. Mai am setări de făcut.
Momentan, este totuși mai bună decât imprimantele vechi de la Lexmark. Faptul că scanează pe SMB, sunt curios dacă merge pe SFTP, dar nu am avut timp, e o îmbunătățire. Că pot scana pe Nasu Mare. Adică pe CLEEEAAUD.

Clip din interfața web.

Clip din interfața fizică: