Maldive: Același loc după 6 ani. Ce s-a schimbat? Partea II – Restaurante.

Urmare din partea I.
Da, e ceva distanță între texte, că durează până adun poze, până îmi adun gândurile, până.
Într-o vreme scriam textele direct din vacanță, să fie fresh.
Nu e bine. E mai bine să trăiesc timpul ăla și să mai fac un efort să îmi aduc aminte cum a fost.
Mai bine pentru mine. Mai e și faptul că vă sfidez ca să găsiți în perioada asta vacanțe ieftine în Maldive, zboruri ieftine în Qatar,ca și când ar fi vreodată, dar zic și io așa.

În textul ăsta tratez restaurantele. Prima dată când am fost acolo mi s-a părut, cu câteva excepții, totul overpriced și la calitate mediocră.
Am înțeles acum că era pentru că atunci deschiseseră.
S-a schimbat mult. Enorm.
O să sune ciudat, dar cel mai mult și cel mai mult mie mi-au plăcut 2 supe de la masa de prânz, pe care o luam la un restaurant de lângă piscină. Acuma se vede țăranul din mine.
Restaurant pe care nu mi-l aduc aminte să fi existat data trecută când am fost aici.

Locul 1. Supă de fructe de mare Tom Yom (așa se numea cârciuma)

O poză face cât 1000 de cuvinte, dar gustul nu-l poate reda decât pe limba mea când o revăd și-mi plouă în gură și în timp ce scriu. Iute și cu arome proaspete și de limete și niște condimente care nu știu ce sunt. Supa e cea din planul îndepărtat, deci doar 500 de cuvinte.

Glumesc, mă. Cum să nu-i fac poză. Ardeiul ăla iute uscat, of-of-of!

Argint: Borș de pui cu coriandru.

E cea din planul apropiat în poza 1) de mai sus^. Și nu mai bag io vorbe în cântec, că se vede.
Un copil mânca doar pizza din toate pozițiile. Suprinzător de bună și aia, dar na, pizza. Cât de bună să fie.
Dar numai pizza, pizza, pizza – dacă era zi să nu mănânce pizza, toată ziua discutam despre asta, că de ce nu.

Mi-a plăcut așa de mult , zic de supe, că le-am dat și bacșiș peste service charge-ul impus.

Bonus track: atenție mare la fructe – nu știu de unde le aduc, că acolo nu crește nimic de genul, dar le aduc de aproape că au gust de aduse de aproape.

Ai putea crede că, bă, țăranul ăsta sărac s-a dus în Maldive să mănânce ca-n filmele românești, ciorbă, și pizza.
Nu chiar.
Data trecută am fost la Ministry of Crabs – acolo chiar mi-a plăcut și atunci și am fost și acum să duc și copiii. Duci porcul la apă…

Nu-s aceleași poze. Eu mi-am luat de data asta pui – ăla din mijloc. Pui de la mama lui, crevete uriaș.

Copilul mic, doar desert, nemulțumit că n-aveau pizza 🙁

Copilul mare și-a luat crab, se desfăceau greu cleștii și n-a mai mâncat carnea de acolo. S-a săturat între timp. Când a venit chelnerul și a văzut ce lasă în farfurie aproape plângea. S-a uitat la noi ca la țărani, s-a oferit să desfacă el cleștii , copilul era sătul.
S-a înseninat când a văzut bacșișul și aia a fost – extraordinar de gustos, în ceea ce mă privește.

Copilul cu crabul, era chitită să mergem la ceva ce părea cel mai bun restaurant de vită.

Soția era de părere că nu-nu-nu, e prea scump . Și a fost. Dar, băi, cum se spune în latină – Carne Diem. Știe copilul ce vrea. Ceva pă brazileao, argentineao, îmi depășește priceperea de moment.

Am gustat și eu. Demențială.

Io cu chitele, ca la țară. Waygu, da’ chiftele. Nu știe moșu’ figuri. Pui, chiftele, astea.

Cel mai interesant loc însă a fost un restaurant de-ale lor de la hotel : Hard Rock Cafee – nu ca ăla din București/ Herăstrău, nu. Nimic de a face.
Meniul era cam așa:

Și cocktailuri, și mocktailuri – fix cum a zis copilul mic că vrea la șezlong.
Și niște prăjituri, bă, tiramisul era și bun și prea mare să-l pot mânca singur.

Re-bonus, de la un restaurant chinezesc.