Din capitolul – Au făcut copiii noștri dinți.
Sunt mândru, dar mi-a fost frică, una din puținele ori in viață, pentru copii.
De ani le tot zic, le tot întreb dacă vor să învețe facă scuba, ca să aibă cineva grijă și de mine pe fundul bălții, nu neapărat acuma, dar la bătrânețe, când oi avea nevoie și io de cana aia de apă, nu țin s-o beau pe toată din fundul oceanului.
Nu le-am forțat, doar le-am întrebat, până și-au găsit curajul.
Am găsit un domn instructor egiptean extraordinar – chiar și mai extraordinar decât cel cu care mi-am luat eu certificarea. Priceput cu copiii. Am fost tentat să intru și eu, dar știu că e o idee proastă. Lasă copiii să fie atenți la instructor nu la mine și lasă-mă pe mine să nu văd lucruri care nu-mi convin, că oricum văd mereu.
Dar, adevărul e că nu știi niciodată ce se întâmplă sub apă de pe deasupra.
Eram OK că poate nu le place, că li se pare greu, că nu vor să mai audă.
Nu eram OK să pățească ceva și eu să nu le pot ajuta, dar viața e oricum așa și nu contează cu ce-s eu OK și cu ce nu.
Le-am privit întâi la mal cu s-au depărtat și s-au scufundat să facă partea de instructaj, iar asta a fost simplu. Și pentru mine.
A fost mai greu să le privesc scufundându-se în mijlocul oceaului și să urmăresc și ultimii bulburuci pe care i-am putut cuprinde. Îmi imaginam că pot vedea prin valuri până la 12 metri , pe fundul bălții și la distanță. Dar eu nu văd bine nici să citesc fără ochelari.
Îmi puneam întrebări pe care nici măcar n-am curaj să le scriu, darămite să le rostesc. Și-mi spuneam că o să fie bine.
Unii părinți își spun așa când își trimit copiii la facultate, nu pe fundul oceanului.
M-am schimbat și eu, nu mai sunt același părinte de la 25 de ani, nici de la 30. Mă confund acum cu copiii mei și mă gândesc că dacă i-aș pierde m-aș pierde pe mine.
Nu toată lumea poate . Important e să iasă , cum a ieșit primul un copil chinez care încerca și el, dar nu putea egaliza.
Au ieșit toți și în loc de copiii mei eu vedeam doar bulburuci.
Când s-au întors și mi-au spus că le-a plăcut, că au văzut țestoasă și caracatiță și că au mers până jos de tot am fost ala de mândru, de parcă eram mândru de mine.
Asa te gandeai si la 25 de ani, doar ca atunci fiind asa mici erau doar in teorie activitati de genul, si era mai simplu sa fii curajos si sa ii lasi independenti.