Adică sigur, că până acum nu am rezervat.
Nu sunt fanul clipurilor domnului Avram, dar am văzut câteva. Și vreau doar să pun câteva screenshoturi. Zice dumnealui că atunci când arată ”așa ceva” în România e o problemă, dar în afara țării urmăritorii nu-s deranjați.

Nu știu exact la ce se referă, a zis ceva de Miami Beach și în clipurile lui am găsit asta. Urât și acolo, nu cred că aș merge la plaja aia – gen io din România să bat atâta amar de drum pentru aia, dar eu cred că arată mai bine – oceanul în Maiamii Bici, decât Marea Coclită și Verde la Mamaea. Adică dacă aș locui acolo aș merge la plaja aia, că ce să faci, dar dacă aș locui în Mamaia, în perioada cu algele ăstea, aș avea rețineri să intru în apă.

Mai bine mă duc la Olt, gen, că e apa un pic mai curată. Nu e sărată și e mai rece, dar pula mea, nici așa…
Lăsând arfele mele cu apă cristalină și temperatură de minim 27 de grade la o parte am observat ceva interesant.
Observ că se plânge și el și toată lumea că e plaja prea lată și lungă. O fâșie lată de nisip. Că trebuie să mergi și 500 de metri până la o terasă. Și ce MAI OBSERV e cât spațiu NE-OCUPAT de șezlonguri.

Iar asta e a doua ciudățenie, că toată lumea se plânge că sunt șezlongurile scumpe și nu îi lasă cei care au închiriat să-și pună prosoape și ce mai au ei.
Bă, tată, bă! Păi nici așa, că aici ai loc să pui lejer 2000 de prosoape și paravânt și alte angarale cu care poți să vii.
Ce nu-mi place mie, asta e cu legătură la România, e că nu ai voie să vii cu mașina pe plajă. Nu, nu-s pasionat să intru cu BMW-ul în mare sau să trec cu cauciucurile mizerabile și cu scurgeri de ulei, funingină diesel și alte asemenea pe unde merge lumea pe plajă și se așează prosoparii.
Nu așa. Dar să pot veni cu mașina la un 100 de metri, hai 200 și să debarc din ea o barcă gonflabilă , un echipament de kite-surf, sau paddleboard, sau caiac, un cort de plajă, ăstea. Și să nu mă târăsc cu ele kilometri. Eu așa zic că ar fi civilizat. Nu? Aparent, nu.
Dar plângăcioșii că sunt șezlongurile scumpe, n-au motive.
Bă, mă uit la prețuri, în mai multe surse. Par mici. Serios . Așa cum și trebuie să fie, să ne înțelegem.
Fără să iau apărarea ba din contră doresc sa nu vina nimeni la mare, să știi că locurile alea există și chiar în Constanța! In momentul de față sunt zone bine întreținute cu tot ce trebuie de la dus și toalete până la zona de lounge cu intrare în apă lină și fără curenți. Evident e și zonă că cea expusă, trebuie să știi unde te duci doar.
Sunt locuri si la noi unde poti sa te duci cu rableta pana aproape de tarm, dar nu in zonele mai comerciale. La Vadu de exemplu.