Îmi place Colin Farrel. Mult.
Cam de pe vremea lui Phone Booth ( 2002) .
În filmul ăsta are alt tip de rol decât de obicei. Mai lipsit de carisma de irlandez, dar așa e personajul. Și cam gras.
Filmul e delirant, o disturbie continuă.
Dialogurile sunt de-a dreptul SF. Atmosfera distopica, cu muzica sumbră și ritmul depresiv al acțiunii îți intră în oase ca reumatismul.
Nevasta nu a vrut să îl vadă când am dorit să îl pun, așa că îl văzui acuși tot singur. L-aș mai vedea odată.
Ii lipsește substanță la detalierea universului, la caracterizarea personajelor. Toate par ca se nasc și mor incomplete, schitate doar din creion, dar e ok. Asta e nota filmului. Profunzimea ideilor nu se naște din zabovirea asupra personajelor, e un scan continuu.
Despre ce e filmul? Despre o lume care te forțează să trăiești în cuplu. De cum rămâi fără partener ajungi într-un hotel unde ai 45 de zile să găsești pe cineva cu care să te recuplezi, iar dacă ratezi ești tranaformat intr-un animal la alegere .
Firul poveștii e singurul element care “se ține” , în rest situațiile sunt de-a dreptul instabile și pare că și personajele.
