Povești pescărești

Dacă te duci la pește 🐠 să te relaxezi și îți iei și copilul cu tine se cheamă că ți-o cauți.
Dar ce să faci, tata mă lua cu el când eram copil.
Și mai e și :
-Tati, tati, vin și eu! 
-Nu.
Nevasta:
-Ia-o și pe ea.
Normal.  Nimeni nu vrea să aibe grijă de un copil în plus.
O încarc în mașină și plecăm.  Oprim după două sute de metri să luăm două beri și să vorbim cu alt pescar.
-Hai, tati,  hai! Ce mai stăm? ….  Vreau și eu suc. Îmi mai iei și…? 
Plecăm.  Parcam. Scot trancanalele, dar nu apuc să desfac berile că :

-Tati, îmi pui viermi în cârlig? Mie mi-e scârbă,  bleah!
…
-Tati, îmi lansezi și mie undita? 
Lansez și mă apuc să mi-o fac pe a mea. Tai montura veche…
-Tati,  îmi lansezi și mie…
Lansez și scot alta montura o leg ma pregătesc să lansez și…
-Tati,  s-a agățat de ceva!
-Bă,  dacă mai miști pluta aia te arunc în baltă! 
-Da…da…
Lansez,  lansez și la mine. Trage de fir și le încurcă.  Fac spume. Se plictisește și pleacă sa adune pietre
Le face grămadă și zice ca vrea sa le ia acasă.
Ii zic că nu, face ca trenul. Ii zic să tacă și pleacă să mai ia pietre.

Mă apuc în final să mai fac o undita.  Desfac berile. O iau pe aia fără alcool. Cât mesteresc, pluta primeia zmuceste ca toți dracii. Trage frate-meu și prinde el. Vrea să se apuce de pescuit.
Ia undita copilului și pleacă să își pună viermi. Trece prin firul de la undita mea. Tocmai ce scosesem peștele și  infigeam viermi. Firul se întinde și îmi intra cârligul în deget.
-Bă,  stai!
Stă.
Copilul vine și el să beleasca ochii. Ii zic  știind ce va urma:
-Stai! Stai, copil, stai!
Pe copil îl doare în bască.  Trece și el prin firul deja întins și cârligul deja intrat în piele îmi spinteca degetul.
Urlu la copil, nu mai e nevoie să îmi scot cârligul din deget ca a ieșit el, cu sânge și matze.

Mă duc la copil înnebunit de nervi și durere, îl iau de umeri și :
-Băa! Te arunc în baltăaaaaa! Nu auzi să te oprești? 
Copilul se supără și plânge.   Arunc undita înbaltă. Copilul scapă de data asta.  Peștele trage și îl prind.
Copilul vrea să prinză și el.   Ii dau undita mea. Prinde doi. Eu tot fac undite.  Se plictisește și se joacă cu peștii.  În sfârșit am timp să îmi beau berea în liniște. 
Am o pulă.  Apa curge la deal și pluta mea e prinsă între pluta fratelui meu și o linie de fund. La fiecare 60 de secunde trebuie să scoatem firele și să lansăm mai la vale.  Mai iau o gură și îi atrag atenția,  că el prinde pește cu ochii în telefon, pe Facebook:
-Bă,  mai dă un enter.
Scoate undita, lansează și pluta pleacă la deal din nou. Mai scrie un rând pe Facebook, mai beau o gura,mai dăm un enter. 
Se lasă răcoare.  Copilul mârâie că vrea acasă că îi e frig.
-Ia-ți geaca din mașină.
-Nuuuu.
Se miorlaie. Bag pula, nu-mi plac miorlaielile. Ii zic să își facă măcar fermoarul la bluză. Îl trage. Iar mârâie ca vrea acasă, ca le-a promis prietenilor ca se mai joacă cu ei în seara asta și îi e frică că nu se mai întâlnește cu ei. Mi se rupe de prietenii copiilor:
-Ai zis ca vrei la pește, stai aci! Până la apus nu plecăm!
Mârâie :
-Nu te mai iau la pește! 
O  duc în mașină ii pun muzică și ne înțelegem.  Mai pescui puțin în frigul apusului.

Cum se termina soarele de apus cum iese și ne dă adunarea și mă bântuie să îi iau acasă pietrele adunate, ca să le picteze.
Sunt vreo 15 kile într-o pungă de plastic. Nu vreau să le car acasă.
Nu scap de ea. Probabil m-am țicnit.