Gimnastica și circul

Din ciclul educația și violența.

Am citit viralul ăsta pe republica.ro. Pe scurt  e despre Maria Olaru, nu stiu cine e, dar vad ca ceva campioana la gimnastică, care descrie in cartea ei – ”Sinceritatea incomodă” , cum o bateau antrenorii de gimnastică.

Înțeleg eu cam cum vine asta cu incomodul că încă nu mi-am terminat articolul nr. 2 din seria Educație și violență , deși au trecut 10 ani , deși nu îl scriu pentru bani , nici ca să mai fac rău cuiva, că a trecut vremea aia , ci mai mult e descriptiv . In fine…

Mai întâi de toate să îi mai trag o muie lu’ Cetepulea, că e un prost și un prefăcut, ca de obicei, din ce citesc de la el recent. Pula mea, a îmbatrânit moșul, ce să îi ceri.  Citez din  articol:

Dezvăluirile ar fi fost incomode dacă erau făcute pe vremea când Maria Olaru era o gimnastă adolescentă, nu acum. Asta se întâmpla după căderea regimului comunist, în anii `90, prin urmare, Maria îi putea spune mamei ei, putea să reclame la Protecția Copilului, la Poliție, să se adreseze presei pentru relele tratamente la care erau supuse ea și colegele.

Am subliniat partea importantă . Iar acum urmează : Bahahahaha, să ce, mă?  Protecția copilului, poliție , presă ? În anii 90? Cărei prese, bă, CTP? Presa aia infectă din care făceai și tu parte și pe care vă juca sistemul ca pe mapeți? Beși mă, în pula mea, cu mizeriile ăstea. În anii 90 puteai să sugi pula și tu și mă-ta  cu un elan mai ceva ca în anii comuniști 80, să zicem.

Nu-ți convenea rețeta de făcut performanță la circul numit pompos gimnastică, muie și la gară!  Te duci frumos acasă, după ce ți-ai pierdut dracu știe câți ani până atunci  muncind să faci performanță ( nu mă întrebați de ce , sigur că trebuie să existe și părinți handicapați) și îți iei viața de la capăt făcând altceva, dacă ești în stare. Cum au făcut unele pe care le știu. Iar antrenorii continuau bine mersi să facă palmares. Nu stricăm noi succesul unei națiuni că  nu-i convine Mariei Olaru ”tratamentul”. Ea e doar material de medalie, nu-i convine –  e concurență pe post. Medaliile se pot atârna și pe alte gâturi frânte, nu e musai să fie al ei.

Da, problema reală e faptul că sportul ăsta olimpic există și că cineva se uită la el. A scris  piticigratis o părere oarecum pertinentă despre asta .

Practic e un circ, doar că nu cu animale, ci cu oameni și într-un cadru mai elevat . Cum se dresează animalele la circ? Exact!

Da, toată lumea știa atunci de asta: și aia și mă-sa și antrenorii și sistemul și chiar si ziaristul CTP și nu te băga nimeni în seama  dacă ”te lamentai” pentru că se știa că  ”bătaia e ruptă din rai”. Aia era regula și e stupid să crezi că în gimnastică era altfel.

Da, prin liceu, deja anii 98, am fost la o lecție de karate unde senseiul pulii mătura cu tine pe jos și cerea respect. A trebuit să închei mai devreme și să-i spun că îmi bag pula în karatele lui, dacă se atinge de mine îl aștept cu niște băieți cuțitari și bâtași și să ne arate el pe urmă demonstrație pe stradă și am plecat acasă, că nu era genul ăsta de sport de mine.

Și am fost apoi și la o lecție de box și era la fel, doar că antrenorului de box nu-i puteam spune la fel , că era el mai golan și știa mai mulți bătăuși decât mine și dacă se supăra, probabil că venea și acasă, mă lua din pat și-mi futea o mamă de bătaie ca să țin eu minte și să-l respect. Așa că am plecat pur și simplu cu coada între picioare, convins că învățasem oricum destulă bătaie prin școală, nu trebuia să mai merg la cursuri particulare și să dau bani pentru asta. Ba trebuia, dar asta în articolul de care spun că nu l-am terminat încă.  Că, da, din păcate, nu am fost nici eu mai inteligent decât sistemul.

Pe scurt ,așa era peste tot, în pula mea, în anii 90. Îți luai în foanfă și la orele de educație fizică la școală, ce vorbim noi de gimnastică, și puteai să te impui doar dacă știai niște golani, sau vorbeai cu tac-to să vină ”sa vorbească” cu profesorul , eventual  să aducă vre-o doua smetii peste bot în conversație. Asta în cazul în care tac-to nu te ”corecta” puțin pe tine că ”nu ești cuminte” și ”faci tu ceva”, ”nu te bate ăla degeaba”.

Ce e interesant e că noi nu am ieșit bine din peșteră  AZI și procentul de oameni care se cacă în curte e încă mare, dar ne văităm acum că în anii 90 se facea educație cu parul, ba tâmpiți precum parșivul de la republica mai au și tupeul să pună problema la modul că eram liberi să ne plângem că erau instituții.

Asta e enervant. Ca muiștii ca ăsta vor să rescrie istoria, vor să spună că numai pe timpul comunismului era așa, că comunismul purta vina, ca după era democrație și civilizție și puteai să faci căcatul praf. Și țin cu tot dinadinsul să nu ne atingem de gloria unor circari, ce-și spun antrenori și pedagogi și au autorizații de cadre didactice , că nu e frumos , am avut ocazia s-o facem atunci când eram șantajati și oprimați și futuți în cur din orice poziție, acum nu e voie , nu se pune.

Așa e , mortul de la groapă nu se mai întoarce, dar hai, măcar să scriem istoria corect, acum că nu ne mai amenință.

 

 

Send to Kindle

8 Replies to “Gimnastica și circul”

  1. Sunt convinsa ca ce descrie fata aia acolo e real.
    Nu e nevoie de violenta sa fortezi performanta. Doar ca agresivitatea aia cu care esti tratat la antrenamente te fac sa fi intr-un fel la maturitate. Verificata pe mine. Da, ramai marcat, traumatizat, visezi urat, n-ai respect de sine si nici mari asteptari de la tine.
    Dar ….o sa constati ca faci fata mult mai bine decat altii in conditii extreme. O sa constati ca exigentele tale sunt mai mari decat ale altora si asta se traduce prin calitate in ce faci.
    O sa vezi ca in timp ce tie ti se pare ca ai facut un fleac pentru altii inseamna economii de timp si bani incomensurabile si o sa ti se para funny.
    O sa vezi ca fata/femeie ca nu-ti e frica cand indrazneste un lache sa te apuce de brat, pentru ca-i futi un cot in gura de-i zboara dintii si ai destula prezenta de spirit sa fugi mincand nori daca esti in minoritate.
    Ai mei n-au stiut de batai si i-au luat pandaliile cand le-am spus recent.
    Si da, m-ar fi scos de la antrenamente.
    Am vrut eu de multe ori sa renunt si sa-mi bag picioarele. Am bocit in anii aia si am acumulat atata ura ca nu degeaba antrenorul a crapat de cancer gen. Dar acum privind in urma (stiu ca suna a cliseu) dar chiar n-as fi ajuns cine sunt azi.
    Realitatea zilelor noastre nu prea se asorteaza cu crescutul exclusiv in carti de povesti si plimbari in parc.
    Cand o sa am copii, ma tem ca in ciuda instinctului matern o sa fie antrenati de mici nu cu infometari si bataie dar cu explicat concret, grafic in imagini realitatea planetei pe care locuim. E agresiv destul cat sa fie motivant.

  2. dar chiar n-as fi ajuns cine sunt azi.

    Nu e clișeul atât de mare precum transformarea concluziei în argument.
    Ești sigură că faptul că te-a umflat antrenorul reprezinta cheia succesului tău?

    Nimic legat de faptul că ești un caracter cât să poți suporta violența fără să te plângi?

    Eu înțeleg că antrenamentul te face mai puternic, iar tortura, violența aplicate regulat nu au cum să nu contribuie la modelarea caracterului, dar câte rele fac…

    Cand o sa am copii, ma tem ca in ciuda instinctului matern o sa fie antrenati de mici nu cu infometari si bataie dar cu explicat concret, grafic in imagini realitatea planetei pe care locuim.

    Din ce scriai pe opencube am înțeles că nu ai fost un copil crescut cu violenta, dacă am reținut corect. Poate vrei să îi întrebi pe ai tai de ce nu.
    Eu am fost crescut violent, nu înfometat, consider că asta e un tratament degradant să vină de la un părinte. Dar oricum știu cam tot ce e de știut despre mâncat bătaie de la părinți, de la profesori și vinovat și nevinovat, că în modul asta de educație contează mult aparențele și nu știu cât m-au ajutat, dar în rău m-au modelat.
    Trece mult timp până îți ierți părinții oricât de bine ar fi intenționați, asta dacă nu dezvolți cumva un sindrom Stockholm.
    Motiv pentru care mi se pare aberant să îmi pedepsesc copiii fizic. Se întâmplat, din nefericire, să îmi scape vreun capac, ca gest reflex defensiv în situații care nu mi-au dat timp de gândire și am luat-o și tratat-o ca pe greșeala mea. Ghici cum a apărut reflexul ăsta, însă.
    Frica cea mai mare nu e că m-ar putea urî, nu țin neapărat să mă iubească copiii, cât că ar putea dezvolta o logică cum că e ok să fii pedepsit fizic, cum ar fi, spre exemplu, mai târziu în viață de partener. Cred că lumea nu va mai fi așa în viitor, însă vreau să previn asta.

    Copiii se întăresc și fără să îi speli pe dinți cu caloriferul. Cad, se lovesc, își fac singuri suficient rău cât să se întărească dacă ii lași să sufere consecințele acțiunilor lor, să reziști cât să nu îi iei în brațe cu “lugu-lugu” de fiecare dată când plâng.

    Eu înțeleg ce vrei să spui cu realitatea planetei, dar nu trebuie să fim toți eligibili pentru legiunea străină. Poate că trăim înconjurați de războaie ( Aka violență) fix pentru că suntem o lume de soldați.

    Pe de altă parte nu am nimic cu sporturile care implică contact și violență. Te duci acolo, știi la ce să te aștepți și pentru ce mergi. Când nu mai poți stai acasă.

    Gimnastica nu e un sport de la care te aștepți la asta din definiție. Dacă nu iei, desigur, în considerare că e varianta cu oameni a circului.

    Îmi place să cred că modul ăla de a face educație e perimat.
    Și eu vreau să am copii puternici, dar nu am să îi bat ca să îi fac puternici, că nu cred că așa devin , ci că dacă ii cresc așa – mai pot fi oameni când termin cu ei doar dacă erau deja puternici. Dacă nu, e totul înspre mai rău.

    Nu cred în educația “Norvegiană” că pe aici nu e Norvegia și nici nu cred că dacă faci copilul atent ținându-l de ureche, măcar cât să îl scoți din lumea lui și să asculte ce spui ii face rău, dar de aici până la violență e drum lung și îl știu pe tot.

    Și nu pot fi de acord cu ce spui.

  3. Dap. Din ce scriam pe opencube reiese ca ai mei m-au crescut idilic. Doar ca, daca m-as fi luat dupa ei ajungeam o inadaptata social (cum sunt ei). Un mare credit pe care li-l dau though, este acela ca nu m-au crescut fataloaica cu domesticeala de aia -tu esti fetita si nu-i frumos sa…
    Dar altfel, in loc sa-mi explice despre ce e societatea civila in esenta, o ardeau in povesti despre cat de frumoasa e viata si ce lucruri minunate ne rezerva viitorul si plimbari in parc.
    Noroc ca nu locuiam intr-o bula de sticla si mai traiam cate un reality check gen pe afara, la scoala sau pe strada. Si ai mei in loc sa deal-uie cu problema de fiecare data gaseau o explicatie cat sa camufleze jegul. Si guess what -in capul meu era o contradictie totala.
    Pentru ca mi-am luat palme la scoala, mi-am luat palme la antrenamente si in loc sa fi reactionat atunci pe loc am zis ca poate asa e normal si ca eu sunt defect si ca oamenii astia defapt imi vor binele pentru ca nu exista rau pe planeta, right?
    Dupa care asa in timp intrind in vorba cu niste camarazi de pe la bloc sau cu zdrentarosii de pe la tara, am constatat ca nu prea e asa. Ca viata asta nu e despre inutilitati cu basme si jucarii ci despre care pe care.
    Si nu sunt de acord cu pedeapsa fizica (ca poate n-a fost destul de clar in commentul precedent) dar atunci cand aude futu-i pe strada nu-l minti spunindu-i ca i s-a parut si nenea a vrut sa zica gutui.
    Cand si-o fura de la alt copil invata-l, sa-si calculeze sansele sa-l cafteasca p-ala. Si mai ales invata-l sa nu planga. Plansul e de cacat si e pierdere de vreme. Invata-l sa se replieze.
    Ma tem ca n-ai cum sa feresti copilu’ de realitate decat daca te muti intr-un castel in Elvetia, il educi acasa cu profesori particulari si ii angajezi garzi de corp sa-l pazeasca in timp ce zburda pe vastele domenii.
    In rest copiii aud tot, inregistreaza tot. Vad ca se si moare in jurul lor, vad ca se injura, vad badaranie, bataie,
    vad abuz. Daca ii explici cat mai devreme ca exista preponderent cacat pe planeta si ca viata este despre cum faci fata la cacat, exista sanse mult mai mari sa fie un adult independent cu o sansa mare de succes.
    Daca nu, o sa locuiti impreuna bucurindu-va de pensia care-ti intra lunar pentru ca viata e minunata si merita traita.

  4. povesti despre cat de frumoasa e viata si ce lucruri minunate ne rezerva viitorul si plimbari in parc.

    Pai si ce-ai fi vrut sa te ingroape in griji si prejudecati sa te transforme in “Wednesday Adams” ?
    Probabil ca singura minciuna de aici ar fi aia ca viitorul iti rezerva ceva. Trebuie sa-ti rezervi tu , in rest, odata ce ai inotat destul prin cacat cat sa gasesti un liman viata e chiar frumoasa. Cel putin , eu nu ma plang ca n-ar fi. Sigur pentru asta trebuie sa fii un pic schizoid si sa te extragi din context. Ca asa, sigur , daca ma uit intre ce prosti si handicapati cu acte de oameni normali ma invart sigur ca ar trebui sa ma duc linie sa-mi pun streangul de gat , dar am invatat sa nu imi pese de ceilalti si e bine si frumos.

    dar atunci cand aude futu-i pe strada nu-l minti spunindu-i ca i s-a parut si nenea a vrut sa zica gutui.

    🙂 Asta e o frica de oameni fraieri. Nu cred ca vor neaparat sa construiasca o lume idilica in capul copilului cat ca le e frica sa nu cumva sa vorbeasca copilul lor asa acasa , la scoala sau in locurile din societate in care conteaza.
    Daca te uiti cum scriu aici poate ai crede ca copiii mei vorbesc ca la usa cortului in casa si nu e asa, ca in casa eu nu vorbesc ca la usa cortului si nu e chiar complicat pentru un copil sa faca deosebirea in functie de locul unde se afla , daca intelege asta.
    Gen, merg cu copilul la peste si mai sunt si prietenii mei, uneori , care nu se abtin neaparat de la a-si baga pula, ca n-au copii si nu au nevoie de cenzura . Si nici eu nu simt nevoia sa le atrag atentia. Asta nu inseamna ca ii permit copilului sa se adreseze asa. Gen, da, ai auzit pe strada, da, e vulgar, da, multa lume vorbeste asa, dar nu esti nici maimuta nici papagal. E treaba lui ce face in grupul lui de derbedei si cum se injura, acasa, la scoala si in societate ne comportam civilizat indiferent de restul lumii, ca nu am chef sa intru in casa si sa aud puli zburand dintr-o parte in alta a casei. In fond, daca eu nu ii vorbesc asa, nici nu mi-e frica ca mi se va raspunde asa.

    Cand si-o fura de la alt copil invata-l, sa-si calculeze sansele sa-l cafteasca p-ala. Si mai ales invata-l sa nu planga. Plansul e de cacat si e pierdere de vreme. Invata-l sa se replieze.

    Plansul e de cacat, dar nu e pierdere de vreme. Poate te salveaza de la puscarie.
    Eu am fost copilul ala care nu prea plangea cand si-o lua in bot, ci mergea acasa se intorcea cu cutit , topor , vergea de metal ,darts, caine maniac de lant, te bolovanea…
    Genul ala de copil care nu stiu daca exista in zilele noastre, la modul “m-ai batut te vreau mort , bag pula in ma-ta si in toata familia ta, chiar daca esti frate-meu”.
    Nu prea e asta directia in care mi-as creste copiii. Consider ca am avut ceva noroc ca nu am ucis pe nimeni in perioada aia.

    Adica, daca in afara de bataia pe care mi-o luam de la tata pentru cat de bine ma repliam – ca veneau parintii celorlalti copii, unii mai mari ca mine , ingroziti de faptul ca escalam la nivelul la care ii alergam cu toporul, mi-ar fi spus ca nu prea e bine ce fac si trebuie sa ma razbun mai acatarii, probabil ca acum as fi fost inchis pe undeva.
    Ca si genul asta de atitudine e tot un fel de inadaptare sociala.

    Daca ii explici cat mai devreme ca exista preponderent cacat pe planeta si ca viata este despre cum faci fata la cacat, exista sanse mult mai mari sa fie un adult independent cu o sansa mare de succes.
    Daca nu, o sa locuiti impreuna bucurindu-va de pensia care-ti intra lunar pentru ca viata e minunata si merita traita.

    La prima vedere, da, dar eu am vazut doua modele de oameni cu ceva success, comparativ cu media , desigur.
    Primul e modelul pe care il descrii, de oameni care au crescut constienti de defectele si mizeria sistemului si au invatat intr-un fel sau altul sa inoate prin cacat si sa evadeze de sub povara lui, genul de oameni mai degraba lipsiti de etica , prejudecati si scrupule , sa zicem , apropiati de felul meu de a fi.
    Al doilea e modelul copilului crescut total deconectat de la realitate , in lumea lui , care s-a focalizat pe o chestie pe care o face atat de bine incat il doare efectiv in cur de faptul ca lumea in jurul lui e maro , nici nu ii vine sa creada, nici nu ii pasa, sistemul il intretine si poarta cu bula lui cu tot ca e nevoie de el.
    Mai multi oameni din a doua categorie ar face un sistem mai bun. Mai multi din prima il intretin pe asta de acum. As simple as that si sunt sigur ca intelegi de ce.
    Sigur , nici eu nu as risca sa-mi educ copiii urmand al doilea model , asta pentru ca sunt un om lipsit de caracter si de empatie pentru restul societatii si pentru ca lumea mea se invarte in jurul familiei mele si atat. In principiu pentru ca am crescut asa cum am crescut si mi-e teama sa fiu o oaie.

  5. ” ramai marcat, traumatizat, visezi urat, n-ai respect de sine si nici mari asteptari de la tine.
    Dar ….o sa constati ca faci fata mult mai bine decat altii in conditii extreme. O sa constati ca exigentele tale sunt mai mari decat ale altora si asta se traduce prin calitate in ce faci.”

    Cică o mare nevindecătoare care avea şi 3 copii, una Activia Steer, sau Olivia Ştir, cam aşa ceva, ar fi zis la vremea ei: cei marcaţi, traumatizaţi, spălaţi pe creier fac faţă mult mai bine decât alţii în condiţii normale şi astfel nu au nevoie să facă faţă în condiţii extreme. Adică spălarea pe creier a funcţionat atât de bine încât nu se bagă niciodată în vreo chestiune care să îi pună la un test extrem.

  6. Nu știu cum e cu ăia spălați pe creier , dar in privința celor macați și traumatizați îi dau dreptate, în termeni generali. E o treabă medicală , legată de toleranță la stimuli, am studiat și evidențiat asta și prin experimente la cursurile de electronică medicală.
    Ce se eludează convenabil sunt efectele secundare, colaterale, și viciile de adaptare ale persoanelor traumatizate, despre care ai putea scrie cărți, de fapt s-au scris dar cui ii pasă. Iar mai departe, problemele ce țin de psihologie, sunt alte vrafuri de cărți și studii, dar mă departez deja de zona pe care o cunosc.
    Altfel da, dacă iei un lor de 100 de indivizi și îi supui experimentului , fără îndoială că statistic vei observa îmbunătățiri, sau întărire de caracter, indiferent pe ce se clădește asta. Restul sunt pagube colaterale, rebuturi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.