Am citit articolul din Republica ( muie, bă, CTP, că era să uit) cu tanti contributoarea care a găsit o geantă de bani și ce frumos au fost returnați banii ăia. Uite link.
Serios , e cumva plăcut să vezi crezi că într-o țară încă săracă, lucrurile pot funcționa măcar pe alocuri , onest și cinstit, mai ales că eu , fiind lipsit de empatie și scrupule, nu am vreo problemă în a înțelege dacă cineva bagă banii la poznar și-și vede de treaba. Deși la metrou sunt camere , e cu risc , cu plm.
Oricum, e posibil ca banii sa zboare în pulă cu satelitul și nici măcar nu ma indignează ideea, cum s-a și întâmplat de altfel în cazul meu, că despre asta vreau să spun. Că nu în toate cazurile câinii iși poartă covrigii în coadă. Uneori le e foame și-i mănâncă.
Gen , povestea mea:
În anul de grație 2010, sau poate 2011, nu mai știu sigur, într-o seară mergeam acasă cu metroul , așezat lângă un coleg , blodogărind. Lipsa mea de grijă pentru obiectele mele personale e epică ,iar dacă nu aș fi avut colegi , nevastă, frați , părinți , sau dacă ar fi toți așa de duri-n-puliști ca mine, aș umbla mai în toate zilele în pula goală.
Practic la stația de coborâre , am salutat omul, m-am ridicat și am plecat , portofelul coborând din buzunar pe scaunul pe care stătusem. Deși portofelul cu pricina zăcea zi lumină pe birou la muncă peste sau pe sub mii de foi și alte chestii de birou, practic , intr-una din 3 seri îl uitam acolo , iar într-una din 5 mă și intorceam după el – colegul care l-a observat habar nu a avut că e al meu, nici nu s-a gandit la asta , dat fiind că nu l-a vazut imediat ce am plecat, ci mai târziu. A întrebat în stânga , în dreapta , bah , nici măcar nu l-a deschis , că știa cum mă cheamă și aveam acolo , buletin , permis auto și carduri bancare , ci l-a înmânat unui gardian la metrou. Că a zis , că cum să bage el mâna în portofel , lol.
Ca o floare, dimineața nu-mi găseam nu știu ce card, am zis plm e în portofel. Cum nu îmi găseam portofelul , am zis , plm, 80% șanse să fie la birou, deci am plecat la muncă. Negăsindu-l pe birou am simțit că se îngroașă un pic gluma și ca mă ia cu transpirații și cu asfixie.
Ah , nu de bani era vorba, aveam ceva sumă de nimic, 40-50 de lei maxim ( nu țineam banii în portofel pe atunci, acum mai țin o sută-doua de lei ( adică tot cashul din casă 🙂 , dar nu mai circul prin lume) ), nici nu îmi aduc aminte, cardurile le-am anulat oricum , ci de acte. Ca om care am pierdut buletinul de 2 ori și permisul auto tot la fel știu ce înseamnă să umbli după acte toma hăt, la mama dracului unde am eu domiciliul ( că atunci nu aveam job așa flexibil să pot lucra de oriunde , aveam și doua joburi full-time, plm , futai).
Colegul , probabil văzând că mă cam agit m-a întrebat dacă nu am pierdut cumva un portofel.
-Dar cum nu! Unde e?
Mi-a zis că nu știe, că l-a lăsat la paza metroului , care l-a dus la poliția metroului…probabil. Să-ți bagi pula, mi se albea părul văzând cu ochii…
În afara de whatthefuck-ul inerent, gen ce dracului i-o fi trecut prin cap să-l dea aluia și nu să se uite în el , plm , am concis că mai au și alții dreptul să-i doară în pulă la fel ca pe mine și am sunat la Politia de la Metrorex. Dap , îl aveau și voiau să îl trimită la adresa de domiciliu.
M-am înființat frumos la dumnealor , care mi-au înapoiat actele , – mulțumesc frumos domnii polițiști! – și au ținut să precizeze că n-au găsit niciun ban înăuntru și că dacă eu cred că am avut , trebuie să dau o declarație ,să-l cheme pe paznicul de la metrou, să plm , investigație.
Gen, pentru 40 de lei sau cât or fi fost acolo ? Ete pula! Da, mă băieți, n-am avut niciun ban , mulțumesc și la revedere.
Ca idee, nu n-aș crede nici bătut ca poliția care scrie procese verbale sustrage bani de două cafele din portofele , sau că colegul meu, care câștiga mai mult ca mine, care căștigam mai mult decât restul vagonului de metrou se uita la banii ăia ( aș fi tentat să-i numesc mărunțiș , dar mai ieri i-am explicat nevestei că hârtiile de 10 lei nu se numesc mărunt, ci doar hârtii de 10 lei!) și mă doare fix în pulă că un gardian , mort de foame , pus acolo să îi ajute pe cetățeni a luat banii ăia. E un motiv bun pentru care nu umblu cu mulți bani după mine, fix ca să îmi permit să mă doară în cur.
Spun doar că, la fel ca în filmul cu BD, ale cărui replici sunt și în materialul din link. doar în 1 din 4 cazuri se întâmplă acte de onestitate , iar aia e fix așa, de imagine, pentru exemplificare , cum ar trebui să fie.
Până una-alta aveți-vă grijă de lucruri mai bine decât mine , că cel mai probabil dacă-i pierdeți, duși sunt. Nu credeți utopii citite în articole de ziar , că nu toți găsitorii sunt jurnaliști.
