Cât face un job flexibil

Mă gândeam prin liceu când cochetam cu a fi medic 😷 ( ce prost eram! )  cam cum ar fi să mă cheme unii în miezul nopții că îi crăpa unui prost pipota în el și trebuie să i-o scot,  ca să  nu îl pierd  de mușteriu.

Și râdeam, zicând ” futu-le muma-n cur de idioți, să nu dorm eu pentru proști, mă?! muie!  ”

După care de la 25 de ani băgam și zi și noapte și facultate și nici nu salvam pe nimeni de la moarte.  Mă salvam pe mine de la foame.

Că aia e, când mor de foame sunt din neamul lui Dracula, pentru bani vă sug și sânge.

Eh, au trecut zilele alea.
Acum o duc bine merci pe dreapta.
Și mă sună 📞 săptămânal puleți de prin țări care recrutează puleți ca mine să mă întrebe dacă nu vreau, ba un contract în UK, ba unul în Portugalia.

Și de obicei se întâmplă să nu vreau. Nu pe cât vor ei să dea.
Așa vorbeam cu unul care mă vrea în Portugalia și i-am zis :Bă,  viu, 600 pe zi. Ieuro. A făcut ca indienii,  că eu știu ce bani cer!? Că pula mea, trebuie să fiu excepțional de banii ăia.  Și sunt și mă doare în pulă dacă îmi dă sau nu atât și i-am închis și i-am spus să nu mă mai deranjeze după ce i-am dat un mail cu dovada că sunt ce spun că sunt.

Și m-a sunat altul,  care a zis ca 560 de lire pe zi e muuult,  că eu nu știu piața?  Că clientul lui nu e convins.
-Auzi, bă?  Clientul tău vrea remote?
-Nuuuu, Londra! Să te vadă el acolo.
Aham, bine, zic eu cu undita în baltă,  privind apusul.
-Mă doare în pulă de clientul tău, dacă nu are bani. Poți să îi spui ăsta.
Că cum, că e client, tu nu știi că trebuie să ne adaptăm, sa “manage” relationship?
Marș,mă, că vin de la un curs de pemei,  am văzut eu clar cam cât – două pule, dă un PM,  pe un om. Ăștia ai mei, nu alții strini. 
Paranteză
Da, băh, în cazul în care vă simțiți mileniali, ca mine, și puneți preț pe libertăți și alte mizerii,  asta merge doar cât vă păstrați valorile clasice ( stau cu mama la 30 de ani, n-am copii, n-am rate)  sau cât activați intr-o bula cu cerere excesivă,  că mine acum. Dar nici excesul de cerere nu mai e ce era, în bula mea.
Continui.

image

  • ‘te,băh, în pula mea,tu vezi ce văd eu?

-Domnee, eu văd oportunități….
-Și eu. Încep munca la 9.
La 8:45 scot undita din baltă.

image

Între  două lucruri mai învăț copilul să scrie litere de mână . Îl învăț prost că scriu mai urât ca el. Scrisul de mână e demodat oricum.
Înțelege el.

Seara mai izolez un pic la casă.

image

Sigur,  de banii pe care i-aș lua pe un proiect, aș plăti pe cineva să facă asta.
Aia e că nu prea aș…
Mmm, adică să îmi trăiască viața.
Sigur, vei spune viața poate să însemne și altceva. Poate. Poate pentru alții.
Îl mai ajut pe tata, mă mai ajută el.
Aș putea desigur să nu am nevoie să ajut pe nimeni sau să mă ajute nimeni.
Aș putea, desigur, dar de ce?

Sunt conștient,  viața ar putea să mă pună, de amuzament,  din nou la capătul ăla care suge al pulii, dar momentan sunt la capătul ăla care dă din cur și aia fac.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments