Am fost ieri, nu azi, adică pe 29 să fac ceva cunparaturi din Auchan, că zicea cineva că cică e aglomerație mare pe 30, 31, ca pe 24.
Pe 24, adică în ajun, am fost la cumpărături și era cam liber. Bine, nu în București, ci intr-un târg de provincie.
Acu am zis să fiu în rândul lumii și să mă mișc din vreme, dar nu v-am mai zis ieri că am povestit deja cum am luat o muie de la Vodafone. Una pe zi e așa, de divertisment, dar să iei două mui în aceeași zi și să nu lucrezi pe centură e cam rușinos.
Și-am intrat eu în magazin pe la prânz când mă așteptam să mă bat cu babele pe reduceri la produsele gata să expire.
Era omor.
Băi nene la sectorul de băuturi era aglomerat de să te joci în picioare 👣.
Cel mai aglomerat la vinoase și șampanii, pe urmă la bere, pe urmă la sucuri, cum e și logic. Dacă vrei să cumperi băutură și să ai și spațiu de decizie, adică cât să nu te facă careva grămadă ( nu cred în cacofonii, naziștilor) , cumpără spirtoase! Acolo era mai liber.
În rest, jihad. Spărgeau sticle, dărâmau produse de pe raft, fără glumă, o dezorganizare de nedescris. Călcam numai în cioburi.
Din când în când mai venea câte un angajat care întreba autoritar :
-Cine a spart sticlele astea.
După ce nu îl băga nici dreacu în seamă, chema autoritar pe cineva de la curățenie să strângă, după care se apuca, autoritar – bineînțeles, să strângă singur. Că nu venea nici dracu, ce crezi?!
Voiam să iau 🍞 pâine. Aia de o iau eu expira mâine. Adică azi. Aha, super. Am luat alta random, o bucată. Mai iau pe 31.
Voiam să iau măsline. Notă de la nevastă.
Era o coadă de minim 20 de inși. Minim!
De când au reorganizat rafturile nu am mai găsit și nu știu dacă mai au măsline la borcan, sau d-alea turcești ( defne, parcă) vidate.
Mai ambalează ei în niște caserole de plastic pentru ăștia ca mine care nu înțeleg ce e aia coadă și așteptatul la rând. De obicei au fix ce caut. Ori măsline verzi gigant, ori d-alea negre mammoth, adică tot mari și simple.
Acu nu. Aveau numai chestii hipstie, măsline siciliene cu nu știu ce mirodenii, sau cu niște căcat băgat în ele, sau măsline verzi de un verde viu, iar pe astea le știu; sunt mizerabile.
Alea simple se vindeau doar la coada aia.
Și nu, nu pentru că se epuizaseră caserolele și nu avea cine să mai pună din cauza ocupării. Nu, că lumea, ca și mine, strâmba din nas și lua și de alea, decât să aștepte.
Dar ei, futu-le muma-n cur, știu asta și o femeie tot completa acolo caserolele, tot cu mizerii de astea. Muie, mă! Adică mie, că eu mi-am luat-o.
Niște gorobeti de la organizarea rafturilor, merchandiseri sau ceva, tot plănuiau și tot făceau “insule”, adică paleti cu produse aglomerand zonele fără raion.
Sunt curios pe unde dracului s-o înghesui puhoiul mâine și poimâine între Insulele ălea.
M-a pacalit al meu cu maslinele siciliene: zici ca-s corcoduse verzi murate vandute la suprapret.
Alea pe care le-am luat eu aveau si condimente. Nu s-a plans nimeni 😀
Inseamna ca am prins eu un lot mai fad. Bine ai revenit!
Merci, încă îmi mai revin. 🙂