Din când în când mai aud că există unii pe la Academia Română. Aproape mereu se remarcă prin idioțenie.
Penultima data a fost când am văzut o clădire monstruos de mare, eu neavând habar pe unde își petrec popândăii ăștia inutili timpul.
Nu îmi aduc aminte de ultima dată când am auzit că au fost ăștia utili, dar ultima dată auzi de ei azi, după muncă.
Au scos ăștia un document denumit pompos ”Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”, care e protejat și din care nu poti copia ceva, pentru că se știe că e al academiei, iar ăștia nu lucrează în interesul publicului larg. Ce vreți să le furați voi strategia, bă?
Doar din titlu mă întreb amuzat : Auzi, bă? Or fi avut ăștia o strategie și pentru dezvoltarea României în ăștia 20 de ani care au trecut? Că eu n-am văzut vreuna. Dar mai știi, or fi ținut-o și pe aia sub cheie, să n-o vadă cineva și să le-o implementeze prin surprindere.
Aparent, lumea e exaltată de conceptul din paragraful ăsta și m-am chinuit să-l copiez literă cu literă, doar ca să înțelegeți cât de inutile pot fi leprele ălea:
Pentru a reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioara, prin parasirea taarii, credem ca se impune ca orice absolvent de invatamant superior beneficiar al subventiei de la buget sa fie obligat sa lucreze in tară un interval de timp egal cu durata studiilor subventionate sau sa deconteze cheltuielile cu pregatirea profesionala.
Micul liberal s-a trezit în fiecare omuleț și fiecare numără în gând banii pe care trebuie să îi plătească un student din ”America” pentru studii superioare, zeci și sute de mii de dolari. Serios:
Zoso( Mai sunt și alții în afară de el, dar sunt irelevanți, în ceea ce mă privește. ):
Poate la MIT.
Și cum ar trebui ei, studenții, să dea banii înapoi la stat, dacă vor să plece.
Dar logica se rupe aici :
“vrei să pleci? ok, drum bun, dar plătești matale 50.000€ în contul educației pe care ai primit-o și de pe urma căreia o să profite alte state”.
Hahahahhaha! Ce, ma? Care 50 000 ? De lei? Vechi? In contul a ce?
Ca să ne înțelegem :
Eu sunt de acord ca facultatea să fie cu plată, că de ce să vreau eu să facă toți proștii facultate pe banii mei? Și, da, dacă ai primit finanțare de la stat să dai banii înapoi dacă pleci din țară. Bă, dar nu numai dacă pleci. Și dacă nu faci ceva în folosul statului în anii următori, nu neapărat să lucrezi, că poate nu vrei să mori de foame, dar ceva acolo, că statul ți-a dat banii, adică eu, nu privații.
Hai, hai, să te aud pe primul care zici că-s ipocrit că am făcut și eu facultate pe banii statului. Hai, zii, să te bag în mă-ta cu mă-ta cu tot!
Coaie, eu mi-am plătit facultatea – mulțumesc tată pentru ajutor, nevastă-mea și-a plătit-o, frate-meu și-a platit-o. Mulțumesc, tată, și pentru el.
De fapt, pentru frate-meu statul român ar trebui să-i mulțumească lui tata că a finanțat sistemul de învățământ fără mare folos. Lucrează cu totul altceva. Auziți, bă , împuțiții ăștia de la academie? Pe banii lui tata stați acolo, ca să știți!
Pentru mine e ok, eu mi-am scos banii înapoi cu profit din scutirea de impozit, mulțumesc frumos. Chiar am ales o facultate utilă.
Dar altceva vreau să vă spun. Am studiat una din cele mai scumpe facultăți din România la vremea aia pentru mirobolanta suma de 1000 -1200 de EUR / an x 5 ani, cam 6k de euro. La ASE era mai puțin. Acum e taxa 3500 de lei pe an , adica aproape 800 de EUR/ an. Zic asta ca am studiat pe urma si un an la ASE, de data asta la buget. De probă.
Îi aștept pe ăia de la academia română să-mi spună dacă vor banii înapoi pentru anul de la ASE, că li-i dau în cash, lipiți pe frunte, cu dedicație.
De aci și pănă la 60k euro mai sunt vreo două mașini de pâine de mâncat.
Icișea, la Oxford, costa mai puțin de 10k lire un an de studiu. Deci mai puțin de 50k euro pe ”sejur complet și cu all inclusive”. Așa că despre ce vorbim?
A auzit cineva de Universitatea Politehnica din București ? Nu, serios, care vă mai gasiți prin țări străine întrebați-i pe ăia dacă au auzit de facultatea voastra de ”ielită”, oricare ar fi aia, din România.
NU AI PENTRU CE SĂ PLĂTEȘTI, ÎN ROMÂNIA, MAI MULT DE 2000 DE EUR/AN LA ORICE FACULTATE. Si 2000 e prea mult. Iete cât costă să studiezi la KIT în Germania, care are o reputatie mai bună decat zece politehnici românești puse una peste alta.
Prost să fii să vrei să plătești 1000 de EUR pe an să studiezi în România. Așa ca mine! Mai ales când faci foamea pentru asta, sau ești nevoit să recurgi la ”mijloace alternative” de făcut bani, că să-mi arătați mie joburile ălea bănoase pentru studenți prin 2002-2005. Aha.
Iar aici se produce un al doilea rift în falia logicii tălâmbe din documentul ăla.
Cumva proștii de la academie cred că punând astfel de condiții vor ”lega de glie” studenții, că în fond sunt săraci și proști și altă șansă n-au.
Eu zic c-o să sugă pula cu tactica asta și-o să păstreze numai proștii care-s incapabili să obțină burse în străinătate sau să se care dracu de-aci pe banii lor, că numai pe proști îi poți ține sclavi. Nu e bai, proștii ăia vor putea popula, mai târziu, clădirea academiei și vor putea face planuri pe următorii 20 de ani.
Dar, da, s-o aplice.
Voiam să pun o poză cu magna cum , dar îmi sare lumea în cap pe motiv de NSFW.
De fapt, m-am razgandit.
“Iete cât costă să studiezi la KIT în Germania, care are o reputatie mai bună decat zece politehnici românești puse una peste alta.” În 2017. În 2006 se spunea: iete cât costă să îți iei BMW E90, care are o calitate mai bună decât zece Logane românești puse unul peste altul. (Caz real: un tip mai deștept decât media a dat Loganul care avea cam un an, și astfel a obținut jumătate din banii pentru un E90 care fusese returnat la dealer de unul care nu-și plătea ratele. Restul de bani îi avea deja, economisiți. Încât omul nostru are E90,… Read more »
Pai stai, ca e o diferenta intre ce platesti pentru facultate si cat costa ea. Ca facultatile primesc finantare de la buget si pentru studentii la taxa. De exemplu la Universitatea Bucuresti, la informatica, un an costa 3.000 Euro dar taxa e ca 3.500 lei.
Lol.Ce spui e o interpretare naiva. Da, diferenta e ca ce platesti e ceea ce suporta piata, adica raportat la concurenta si ce se ofera, iar cat “costa” e cat pot sa jupoaie facultatile de la bugetul de stat pe cap de vita furajata. Ca e mai fezabil sa impinga costuri catre bugetul de stat decat sa-ncerce sa te minta pe tine in fata ca “atata costa, boss” si sa iti ceara sa platesti cu mana ta banii aia. Altfel de ce as vrea sa platesc 3000 de EUR/ an sa studiez la facultatea de informatica de la UB comparativ… Read more »
Nu e o interpretare naiva, e bugetul per student. Ah, ca nu costa/merita atat sunt de acord. Dar daca se apuca sa ceara ceva bani cred ca vor vrea suma cea mare.
Si normal ca alegeam o facultate in alta tara si daca costa 3.000 E pe an. Ca nu dau 9.000 E ca sa invat singur acasa.
Ce mi se pare mie amuzant ca e ei nu stiu sigur cati oameni sunt plecati din tara dar vor sa le ceara bani :))
Dacă prin:
“Avem un buget de x mil euro, care include salarii, contracte cu dedicație, și alte sifonarii, cum îl punem pe hârtie?
-Simplu, cost per capita.”
tu înțelegi că atâta costă facultatea, ok, nu insist, dar rămân la ideea mea.
Nu e ca și când dacă școlarizarea în regim cu taxă costa 800 de euro pe an ei ar putea să ceară 3000 înapoi dacă ești la buget… Sau poate ca ar putea :), bine ar face, că prostia se plătește, lol.
Relax. Zoso e doar unul din multii retardati frustrati pe tema asta. Doar ca, spre deosebire de restul retardatilor frustrati, el iese in evidenta prin doua chestii: Acum ceva ani – vreo 5-9 ani, nu mai stiu – baga omul articole pe banda rulanta cu iz de capitalism mioritic, pe modelul “Castigi 700 de lei pe luna? Atat valoreaza munca ta!”. La modul ala, stii, e perfect normal sa platesti pe cineva cu 700 de lei, ca pula mea, nu face mai mult munca aluia. Tin minte ca venise omu’ la mine sa comenteze la un post mai vechi (si… Read more »
Așa. Încercam să muncesc ceva pe autocar dar e traficul infect și dacă ma mai uit în mizeria aia de laptop îmi vărs matele, deci încerc pe telefon, că să dirm nu pot. Pai toată șmecheria e că dacă îi iei la bani mărunți (că așa sunt banii în România) nu vrea nimeni, de fapt, să plătească 50k pentru facultate, că de unde pula mea atâția bani și cu ce ROI poți să justifici asemenea costuri? Unde în România câștigi banii ăia înapoi intr-un timp rezonabil, că lumea își ia case la 50k și plătesc la ele o viață. Dar… Read more »
Sincer, ar fi amuzant sa aplice maimutele alea imbecile asa ceva. Gen, eu deja am plecat. Daca altii nu mai pot…vai, cat de groaznic 😀
Schimba te rog nickul in Manowar la comentariul anterior – ala din moderare/spam.
E completat aiurea, nu cautam sa fiu anonim.