Avioanele Tarom 

Ante Scriptum: Scriu de pe telefon și de când l-am resetat îmi bagă vorbe în cântec aiurea. Până se obișnuiește iarăși cu înjurăturile mele, aia e, mai dau chix. 

Nu am mai mers cu Tarom de cam 1 an și jumătate.   Înainte de asta am mers vreo 50 de segmente de zbor cu ei,  pe ruta București – München. 

Dacă mă întrebi pe mine,  avioanele Tarom sunt ( în mare)  vechi, dar mai ales jegoase. Adică,  le-ar trebui și lor o curățare de tapiserie sau retapitare, sunt mai jegoase decât mașina nevestei, pe care o operez eu , ca să păstrez terminologia în ton cu articolul, iar pe aia am în plan să o duc săptămâna viitoare la o curățare d-aia intensivă,  de care fac românii înainte să vândă rabla. 

În fine, știrea e că  Tarom cumpără două avioane noi, după ce a scos din flotă două Airbus 310. Ălea pe care le cumpăra sunt Boeing 737-800  și nu e încă clar dacă sunt nou-nouțe sau ceva și parcă nu-i chiar cumpărare,  ci leasing operațional.

Oricum ar fi e de bine, ăsta e mesajul. Dacă nu cumva nu e de bine. 

Cârcotașii zic că Boeingurile astea 737 n-ar fi ok, că cad cel mai des, că așa au văzut ei la “dezastre în aer” pe TV .  Cică asta e de rău. Ce nu vede nimeni e ca Airbusurile A310 scoase din flota Tarom reprezentau 20% din capacitatea de transport a companiei. Bă,  ești prost?  Asta înseamnă circa 450 de pasageri. 

Ăstea două au capacitate mai mică,  dar nu contează, e bine că sunt. Adică,  când or fi. 

Ce companie a ajuns, bă, Tarom dacă capacitatea lor de operare e puțin peste 2000 de călători. Și, cred că nu știți voi dar când ne întorceam miercurea de la Munich,  avioanele erau 30-40% goale. Asta nu s-a întâmplat ever când am venit cu wizzu de la Londra sau din Dortmund. De ce? Revin mai jos. 

Zice Radu, că ar fi bine ca Tarom să renunțe la Airbusurile pe care le mai are în flotă (4 bucăți de A320) și să rămână o companie care operează doar Boeing. 

Eu înțeleg că e mai ușor să găsești și să rotești piloți pe aceeași platformă și astea, sau mai iei piese de la un avion tras pe linie moarta și pui la alelalte ( glumesc), dar nu înțeleg o chestie :

Noi aici suntem în Europa. Unde se fabrică Airbus.  Unde o grămadă de români lucrează pentru Airbus.  O parte din ei Zboară săptămânal sau ceva să fie consultanți pentru Airbus. Știu eu sigur. 

Airbusurile ne dau de mâncare. Nu mie,  personal, eu nu am lucrat pentru ei, dar ca idee. Da’ românii se bucură cum s-a bucurat Bucuroasa, că zboară de la București cu Boeing.  Pentru că Pitong. Ciudat! 

Înțeleg pe undeva decizia Tarom, că astea sunt mai ieftine din ce știu,  și 737-le e avionul favorit al multor companii low cost, inclusiv Blue Air . Pe români nu îi înțeleg. Dar să trecem la aspectul următor. 

Zice tot Radu, cu gura multor români: 

În funcție de modul în care vor fi configurate, avioanele pot avea între 160 de locuri în două clase sau 189 de locuri într-o singură clasă (configurație tipică pentru low-cost), iar speranța mea este că TAROM a ales o echipare ceva mai confortabilă, ca o companie normală de linie.

Bă,  eu înțeleg o treabă.  Dacă ai peste 1.75 m e cam chin să zbori cu low costul, că la Wizz nici măcar nu se reclină scaunele.  Și e normal să îți dorești configurații mai aproape de realitate,  cu 2 clase și pula mea. Înțeleg.  

Da’ aia cu “ca o companie normală de linie” nu o înțeleg.

Tarom nu e o companie normală de linie. E una falimentară.  Cu politici falimentare. Am zis că revin. 

Tarom se întorcea miercurea de la Munich pe gol, deci pe pagubă.  

Pot fi 2 motive pentru asta:

1-Nu sunt pasageri, nu ai de unde să îi furi.

2-Ai bilete prea scumpe.

Tarom are bilete prea scumpe. De ce? Ca nu e low cost. Da’ ce oferă în biletele lor scumpe?  

Hai să vedem: 

Catering:

 Te pisi pe sandwich-ul lor de pâine cu pâine și, sau  miniciocolata Milka. Eu nu am mâncat d-astea dar ei îți dădeau cu japca. 

Bă, serios, de ce dracu faci catering cu chestii care te fac de râs? Eu înțeleg angajații prin companii care călătoresc, că și eu eram unul. E la.modul: “Bă, să dea și ei ceva moca de băgat la maț, ca să nu dau banii pe cafea, pe pula mea.”

 Mai bine nu. Serios. Mai.bine.nu.  Merg, vorba aia, și străini și ne facem dracului de caraulă, că ăia poate nu au auzit de pâine cu pâine. 

În plus București -München e scurt și lumea ca oamenii ar prefera să doarmă nederanjati.  Iar ăia care nu dorm pot să plătească ceva suprapreț pentru un Sandwich mai de doamne ajută și un vin românesc.  

Serios că pot. Știu, colegii mei, mai zgârciți decât je,  cred că nu e posibil așa ceva, dar le spun eu că pe Wizz țăranii nespălați care veneau seara de pe Luton aveau bani de 3 beri și 1 pungă de chipsuri.  Deci știu eu sigur că și consultanții au, hai nu vă cacati pe voi, că știu că voi strângeți diurna și pula mea, dar  nu sunteți mai fomiști decât țăranii să vă bucurați la pâine cu pâine că e moca.  Doar că vă plătește compania japca de preț în bilet.

Ar fi biletele mi ieftine. Ar putea introduce scheme gen primele bilete la 10 euro ( am dat 29 de lire pe un zbor la Luton cu tot cu bagaj mare de camera și flex),  ce dracu’. Crezi că îmi pasă că dau 5 lire pe un sandwich și un suc. Măcar e mâncabil. 

Flexibilitate: 

Decât să schimbi un zbor la Tarom mai bine îți bagi pula și cumperi altul.  Dacă e din scurt te penalizează aia cu 150%,  te pun să vii cu bani de acasă că ai anulat . Normal, pentru că nu au pasageri. La Wizz plătești 9 lire pentru opțiunea de flex. Adică dacă vrei să muti un zbor flexibil plătești diferența de preț dacă e în defavoarea lor, sau nimic, dacă zborul costă cat ai dat tu pe el sau mai puțin. 

La ce management de proiect am avut eu a fost AUR,  vă spun. Dacă n-aș fi însurat,  cu obligații, aș fute o stewardesa de-a lor în semn de recunoștință pentru flex-ul ăsta. 

Și pentru că nu sunt ca alea de la Tarom,  gen 40+, deja mai uzate ca avioanele lor și îmbrăcate în niște haine ponosite de doar de milă ai putea să le dai o muie. 

Bă,  ăștia de la Wizz nu au auzit de egalitate de șanse,  sindicate,  feminism și pula mea. Știu c-or fi unguri și unguroaicele cică ar fi altfel, dar pe cursele pe care am mers eu erau doar românce,  dar sigur nu erau racolate din același loc ca cele de la Tarom. Și au, mă, și alte uniforme știi? Alea de la Tarom zici că sunt îmbrăcate de la designerul care a făcut costumele pentru StarTrek TNG, moartea pulii, nu îți exalta nici măcar spiritul dacă nu bagi ceva LSD.

Mă pis în egalitatea lor de șanse,  să fii flight asistant nu e o meserie pe care să o poți face până la 60 de ani,  las-o în pula mea, că nici eu nu am fost game tester până la 30, ce e aia. 

Tot legat de flexibilitate și grad de ocupare, nu al stewardeselor ci al zborurilor, la Wizz,  dacă merge avionul pe gol, sau au forecast de gol la orice preț ( profitabil)  ar pune, dispare zborul din schema imediat. 

Așa au dispărut primavara asta toate zborurile Wizz de pe Luton de la 21:30 către București. 

Îi doare pe ei în pula de mine. Au zbor pe Gatwick la 21:55. Așa am ajuns să aterizez pe Luton și să plec din Gatwick, plm. Recent le-au rărit și pe alea. Gen,  dacă vreau să plec joi seara la ora aia? Muie. Așa am ajuns să îmi iau pentru săptămâna viitoare zbor cu dus pe Luton și întors din Birmingham,că ce pula lor. Bine, mi-e tot una, ca Oxford-Gatwick = cam 2.5h,  Oxford -B’gham cam 1.5 h. Ia, încearcă să faci asta cu Pitești Otopeni și Pitești Sibiu, să vedem cum merge. 

Zbor pe care îl anulez, mut, ceva,  că nu mai merg acolo. Și erau luate așa în scurt, la 2 săptămâni.  Ehee, când mergeam la Munich le luam cu 1-2 luni în avans, costau dublu, pe distanță mai scurtă,  iar dacă nu le mai zburam șpaga lor!  

Și știți cate avioane au? 14 în pula mea, fără să număr ATR-urile ( alea cu elice) ,  că alea nu sunt avioane.  Dacă ai zburat într-unul să vezi că se mai opresc elicile în zbor,  când mi-a zis un coleg am zis wtf, pe urmă am văzut și eu. În fine, Bluier, o companie de căcat,  după părerea mea, dar nu am zburat cu ei, am auzit doar că sunt low costul low costilor,  au 27 de avioane.

Wizz Air au 81 de avioane, toate Airbus.

Concluzia e simplă.  Faptul că își ia Tarom două avioane noi nu ajută la nimic. Tarom e  o companie care vrea la “masa bogaților”  cum se spune în fotbal,  dar are avioane și servicii aproape mai proaste decât la low cost. Și ore de să te împuști. 

Serios că aș fi zburat la Londra cu Tarom-ul, că aterizează pe Heathrow, unde ar fi fost mai bine, și sunt patriotard. Dar nu atât de tard cât să merg la muncă la 14:00 când aterizează ei. Și 10:00 cu British-ul îmi era târziu.  Că îmi trăgeau aia un șut în pizdă din prima săptămână și acasă.  

Da’ Taromul operează ore de ” boși” că boșii cu ei zboara,  aha. Sigur. 

Aia e concluzia. Plm, singura șansă a Tarom e să ofere servicii low cost bune, nu high cost proaste. 

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
29 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Webby
7 years ago

Zice Radu, că ar fi bine ca Tarom să renunțe la Airbusurile pe care le mai are în flotă (4 bucăți de A320) și să rămână o companie care operează doar Boeing. La Tarom e vorba de Airbus 318, un avion fara nici o noima, pe care il mai opereaza azi doar o mana de companii Neeconomic, greu (daca iei pasageri si bagaje la maximum nu mai ai range-ul maxim de 5000 si ceva kilometri si trebuie sa te opresti pentru realimentare undeva, daca vrei range maxim trebuie sa mai lasi jos din pasageri si eventual bagaje, ceea ce e… Read more »

Manowar
7 years ago

Mda, legat de flex, sa vezi air france saptamana trecuta.

Aveam deja bilet cdg->londra. Fusese cam 130 de lire. Dar era zborul la o ora care nu imi placea.

Ma uit, mai era un zbor peste doua ore si altul cu doua ore inainte.

Ma duc la ei – boss, poti sa ma muti pe zborul ala de mai devreme sau pe ala de peste doua ore?

Da, sigur ca putem, contra unei taxe de flexibilitate.

Perfect, cat costa?

246 de euro.

¿????¿

Webby
7 years ago

@manowar, da, pentru ca la companiile de linie fie dai mult, voir foarte mult pe bilet si ai flexibilitatea inclusa, fie platesti putin si te costa mult flexibilitatea. Cam asta e modelul de business la legacy. Evident, la low cost e altceva.
In plus, angajatorii care invita la interviuri pe banii lor iau biletele cele mai ieftine, asa ca ai flexibilitate inclusa nu.

Catalinx
Catalinx
7 years ago

Da, bă, webby dar nu are sens să ceri pe mutarea unui zbor mai.mukt decât pe bilet sau decât un bilet la low cost în aceeași direcție. Eu, când m-am trezit ca boul la security cu bilet pentru a doua zi și nu puteam să îl mut, mi-am luat de la ghișeu cu 146 de lire bilet pentru peste 2 ore, din Londra în București care e un pic mai departe decât Londra -Paris. Rezulta ca modelul asta “legacy” e cam japca, de fapt. Iar pentru unii mari ca Fraier France și Lufthansa merge. Da’ când Tarom-ul se dă smecher… Read more »

Manowar
7 years ago

Eu sunt OK cu modelul lor de business. N-am actiuni la ei. Din partea mea, pot zbura si asa. Asta-i partea buna la capitalism – in putinele sectoare in care inca mai functioneaza capitalismul: gunoaiele de companii care-si trateaza clientii cu pula o belesc pe barba lor. Pot confirma treburile spuse de Catalinx cu Tarom (si plusez cu faptul ca Tarom e singura linie pe care am vazut o stewardesa mai nebarbierita ca mine). Rezultatul “modelului lor de business” e ca zboara cu avioanele pe jumatate goale. Si-n 5-10 ani, hei, nu vor mai zbura. No problem. WizzAir and BlueAir… Read more »

Mars
Mars
7 years ago

Tarom reprezinta si reflecta exact tara noastra si nimic mai mult. Iti prezinta si te pregateste de ce o sa intalnesti in tara doar cu un mic “zbor ghid”. Ultimul zbor de intoarcere, din nefericire si nu din alegerea mea, a fost cu ATR 42 dupa ce pe primul segment zburasem cu un A380. Cand a trebuit sa urc in ATR, am simtit cum m-am intors acasa in trecut, desi nu imi e frica sa zbor, m-au luat emotiile cand am vazut avionul cu elice si stewardesele de la TVR din Epoca de aur. PS: nu mai au milka, au… Read more »

Webby
7 years ago

Da, bă, webby dar nu are sens să ceri pe mutarea unui zbor mai.mult decât pe bilet sau decât un bilet la low cost în aceeași direcție. Sunt de acord ca e o tampenie. Ai atata concurenta pe piata, care de abia asteapta sa iti ia pasagerul, daca se poate definitiv dupa o experienta ca asta, si tu ceri mai mult pe schimbare decat pe bilet. Dar na, atat ii duce caputul si aia e. Inadaptare crasa la ceea ce se intampla pe piata si capitalism in actiune, vorba lui @Manowar. Am cerut mancare kosher in loc de sandwich si… Read more »

catalinx
catalinx
7 years ago

Later edit – vad pe blogul Aeronews ca circula zvonul cum ca Tarom vrea sa ia doua avioane lung curier si sa reinceapa zborurile spre State si China .

Adica sa plimbe pilotii, respectiv stewardesele, prin State si China, ca romanilor inca le trebuie viza pentru ambele. Daca nu cumva fac o golanie de aia, gen Tarom , da’ cu escala in Amsterdam , sau ceva.

Manowar
7 years ago

@Mars: pula mea, adevaru’ e ca treaba aia cu kosher e tampita. Nu prea poti sa te urci in avion si sa ceri potol santajist. Acum, sincer, aia ce-ar trebui sa faca? Sa traga avionu’ pe dreapta si sa caute un macelar de-ala sa-ti faca un sandwich cu pui? Daca cere unu’ halal langa tine, ce facem, ne oprim sa luam si-un terorist sa faca potol OK si pentru ala? Si cu vegetarienii si veganii? Deschidem un restaurant in spate si pentru ei? Inteleg sa aiba aia potol kosher pe o cursa spre/dinspre Israel. Inteleg sa aiba potol halal pe… Read more »

Catalinx
Admin
7 years ago

@Mars: pula mea, adevaru’ e ca treaba aia cu kosher e tampita. Nu prea poti sa te urci in avion si sa ceri potol santajist. Ehm, ideea nu e chiar asa tampita. Mie mi-a spus-o o gagica. Adica nu e o idee tampita la Tarom. E un hack. Dupa adresa de mail nu stiu cine e Mars, da’ nu cred ca e mai evreu decat mine si eu la Tarom tot kosher cer si sa mor daca-mi pasa cum e preparata carnea. Treaba e alta: Mancare “regular” pe Bucuresti – Munich. Sandwich de paine cu paine si ciocolata Milka. Mancare… Read more »

Webby
7 years ago

Sandwich de paine cu paine si ciocolata Milka.

Cum vine asta bre sandwich de paine cu paine??

Catalinx
Admin
7 years ago

Adica, plm, era ceva acolo intre feliile alea de paine, dar nu-ti puteai da seama exact ce. Niste urme de branza, sau smecleu, plm, dar paine era cu siguranta din belsug, ca sa zic asa.

Webby
7 years ago

urme de branza, sau smecleu, plm, dar paine era cu siguranta din belsug,

Aaaa pana mea, teapa clasica, dam cu ceva smecleu intre doua felii groase de paine alba ( ca sa aiba ce sa se depuna pe boiler si sa iei ceva kile in plus, mno ) si le vindem la Tarom ca sandwich premium.Toata lumea fericita, mai putin ai de le primesc.

Mars
Mars
7 years ago

“@Mars: pula mea, adevaru’ e ca treaba aia cu kosher e tampita.”

E tampita, daca te doare undeva de “mancarea” pe care ti-o ofera, de locul unde stai, de avionul cu care mergi, de viata, de tot.
Daca stii ca exista posibilitatea sa nu mananci paine goala la acelasi pret, de ce sa nu profiti?

Manowar
7 years ago

Ba, pula mea, eu nu sunt un om bogat, dar daca mi-e foame, mananc ceva inainte de zbor, dupa ce trec de controlul de securitate. Ca oricum trebuie sa treci de el cu vreo 20-30 de minute de boarding daca iti lasi timp pentru o posibila aglomeratie. Si pula mea, halesc ceva cald, ceva ce aleg eu, nu 2 optiuni bagate pe gat de linia aeriana. Sau imi iau ceva dupa aterizare, ca nu mor de foame in cateva ore. Bine, eu nici nu vreau sa mananc inainte de zboruri, din doua motive: e mai greu sa adorm imediat dupa… Read more »

Webby
7 years ago

Daca mi-ar cere unul ceva halal/kosher/vegan, l-as invita sa sara din avion.

Asta e asa, ca hai sa discutam pe blog despre meniuri. In lumea reala ti-ai pierde rapid si ultimul client cu o astfel de atitudine. Tot in lumea reala, pasagerii te pizduie si pleaca imediat, dar imediat la concurenta pentru infinit mai putin. Been there, seen that. Pe scurt, plm.

Manowar
7 years ago

Coaie, genul de client care crede ca avionul cara vreo 6 bucatari (cu vase diferite, ca altfel nu mai e kosher, da?) sau ca am contract cu 6 firme de catering cu stamp of approval de la sinagoga, moschee etc e fix genul de client pe care nu l-as vrea. In lumea reala, zic. Nu zic ca le-as da laturi clientilor, cum fac aia de la Tarom. Nu. Dar i-as da cu muie si sictir unuia care in avion isi invoca prietenii imaginari. Gen, coaie, esti in avion. Daca puneam botul la religie toti, inca mergeam cu calul in plm.… Read more »

Catalinx
Admin
7 years ago

Tot in lumea reala, pasagerii te pizduie si pleaca imediat, dar imediat la concurenta pentru infinit mai putin. Nu te grabi, boss, ca nu e chiar asa cu avioanele. Cand lucram la companie erau ceva optiuni in afara de Tarom , pentru Munich Lufthansa, cu care am si zburat de mi s-a acrit. Aia erau mai buni ce e drept, da’ aveau ore mai proaste (pentru mine, pentru business erau mai bune, da’ ce iti pasa cand esti angajat ? 😛 ) de zbor si luam mile mai putine. Adica, prefer sa ajung cu o ora mai devreme acasa si… Read more »

Catalinx
Admin
7 years ago

Dar i-as da cu muie si sictir unuia care in avion isi invoca prietenii imaginari. Ba, da, de acord, da’ nu le cere nimeni cu japca. Au ei optiune de masa pe site, pe care poti sa o ceri cand iei biletul si e la acelasi pret. Adica e o setare in pula mea. Daca tu ai de ales: 1. mancare traditionala romaneasca = paine cu gust de branza, probabil data pe la pula 2. Low Fat Meal = sandwich cu piept de pui la gratar si mar 3. Mancare Kosher = ce-am zis mai sus. Ai fi idiot sa… Read more »

Manowar
7 years ago

…si ca sa fie mai clar, imagineaza-ti ca ai o firma de asta, gen tarom. Si vrei sa dai mancare. Si, pe langa halal, kosher etc, mai vin si altii. Ah, eu vreau gluten free. Ah, eu sunt alergic la maioneza. Ah, eu nu am voie branza. Ah, eu nu mananc oua, pentru ca vegan. Ah, dar puiul asta e free range? Ah, dar. Efectiv nu ai cum sa ii multumesti pe toti tampitii care au gasit ultima moda pe internet sau in tora. Si ajungi pe bune sa le dai paine goala ca sa nu te mai futa la… Read more »

Catalinx
Admin
7 years ago

Daca iti dau un sandwich cu pui, mananca-l in pula mea si nu-mi rupe mie pula ca daca e halal

Da, boss, dar nu se pune problema asa.
E exact pe dos. Au ajuns clientii sa ceara kosher si pe dracu ghem ca ei au inceput sa serveasca paine, in schimb se lauda cu o gama variata de meniuri, dar asa, doar daca stii de ele. Ca le poti selecta doar online, doar plm, sa fie luna plina, si d-astea. Intelegi?
Nu s-a huzurit nimeni.

XC47
XC47
7 years ago

Hopa, stați puțin…
Tarom a luat Boeing în primul rând pentru că are capacități importante de întreținere. Adică absolut toate check-urile pot fi făcute la tehnicul intern.

ATH dau muie fără discuție la jet pe distanțe scurte. Fiecare pe segmentul său.

E normal să mai oprească câteodată un motor la turboprop, nu e nicio problemă. În trecut era chiar o practică obișnuită pentru a mai economisi combustibil.

Catalinx
Catalinx
7 years ago

Adică absolut toate check-urile pot fi făcute la tehnicul intern. Te cred pe cuvânt, că nu mă pricep. Da’ noi am intrat în UE de 10 ani. Și parcă nu încercăm să ne integram în US, nu? În zece ani poți (?) să-ți faci divizie tehnică care să se ocupe de Airbus? Mă gândesc că ăștia fiind aci în Europa nu ar trebui să fie așa greu, pricepi ce vreau să zic? Nu contest c-or fi Boeingurile mai bune, mai ușor de întreținut, mai ieftin de operat, că habar nu am și pot accepta orice argument de genul, dar industria… Read more »

Webby
7 years ago

la nivelul ăsta, într-o companie de stat nu ar trebui să conteze și niște criterii d-astea de politică și macroeconomie?

A contat cand s-au luat Airbusurile alea jegoase A318 pe care Frontier Airlines le-a trimis deja la tocat pe toate si uite ca acum tot din cel putin trei tipuri e flota. Nu mai vorbesc de subtipuri. Deci intr-o companie de stat apartinand statului roman nu ar trebui sa conteze decat criteriile de eficienta economica .

Catalinx
Catalinx
7 years ago

Deci intr-o companie de stat apartinand statului roman nu ar trebui sa conteze decat criteriile de eficienta economica .

I beg to differ. Ca daca tot bagi zeci de milioane de euro in curul lor, macar sa fie cu un sens nu?
Aaa, daca Taromul ar fi pe profit si prin achizitia unor Boeinguri s-ar ameninta profitul ala, da, de acord. Dar cand e un business sustinut de stat, subventionat practic, subventia aia hai sa se duca in curul unor europeni mai degraba decat altceva, nu crezi?

Webby
7 years ago

Ca daca tot bagi zeci de milioane de euro in curul lor, macar sa fie cu un sens nu?

Din 01 ianuarie 2007 nu mai baga nimeni bani in curul lor pentru ca Romania e din fericire in Uniunea Europeana iar astfel de practici sunt interzise. Ceea ce citesti in presa sunt pure speculatii de oameni care nu au habar de realitate. Ca sunt pierderi e altceva, sunt pierderi contabile, nu reale.

Catalinx
Admin
Reply to  Webby
7 years ago

Plm, doar presa am la dispozitie . Informatii interne, nu.
Dar vreau sa stiu si eu cum pierderile alea contabile nu sunt reale. Adica vrei sa spui ca ei fac profit dar nu reusesc sa-si plateasca datoriile . Pana in 2015 au tot raportat pierderi nete. Vrei sa spui ca alea nu-s realiste? Cand ai cheltuieli mai mari decat veniturile, de unde platesti diferenta ?

Alifie
Alifie
7 years ago
Catalinx
Admin
7 years ago

Sarmizegetusa :))))). In fine, macar au facut un lucru intelept si l-au echipat low cost. Daca fac si celalalt lucru intelept si se trec la low cost cu planul de business si nu o mai ard aiurea poate le si merge mai bine.