Sport periculos

  Tot citesc de biciclistul care a fost călcat de tren din neatenție. Din neatenția lui.  Nu am a-l trola pentru nimic, de câte ori era să mor eu din neatenție, e-he… Nu-s toți la fel de bulanoși ca mine. 

   Vreau doar să folosesc ocazia ca să spun că bicicletismul e un sport periculos.  Nu doar că mergi pe două roți,  chestie care necesită oarece echilibru și atenție. Nu că roțile sunt subțiri. În cele mai dese situații când cazi cu bicicleta la viteze rezonabile nu ai de ce să mori, nici măcar să te accidentezi sever. Sunt un cunoscător.  Am intrat în stâlpi, în garduri, am căzut pe asfalt,  m-am dat peste cap în șanțuri,  am sărit peste pârâuri,  peste poduri,  am căzut în Olt încercând să merg pe buza digului, și nu am pățit nici pe dracu’. Adică,  am pățit eu, dar nimic care să lase urme nevindecabile în 15-20 de ani. 

Problema e una de context. Lumea merge prin orașe cu bicicleta. În cazul de față printr-un oraș aglomerat. Printre mașini. Ma rog în cazul ăla era vorba de un tren,  dar ideea rămâne. 

Și ai pretenția ca șoferii să te protejeze. Lăsând la o parte că unii te-am ( eu am scris te-ar,  dar telefonul mă corectează,  mulțumesc)  omorî fără să clipească,  dacă ar avea voie, e imposibil să te protejeze în orice condiții. 

Mergi la 50 de centimetri de o cutie de metal care se deplasează cu 50-60 kmh/s la oră și care are două oglinzi, hai 3, care sunt uneori la fel de mari la fel de mari ca oglinda unei truse de machiaj.  

Să meargă mai încet. De multe ori merg, că așa e traficul. La 36 km/h o mașină face 10m / secundă.  

Dacă tu te bagi în fața lui, cât timp îi dai ca să frâneze?  Evident că nu se respectă regula celor 2 secunde, că nu ai unde. 

Dacă el schimbă direcția și tu ești în dreapta lui încercând să depășești,  să te infiltrezi,  cât timp îți aloci ca să frânezi?  Sigur, e vina șoferului, să se uite,  dă-l în pizda mă-sii.  

Eu vă spun doar că e imposibil să faci tracking continuu la toate punctele care apar în trei oglinzi. 

Era să calc 2 bicicliști când făceam stânga ( era oprit) și un bou claxona din spate pentru că nu i-am văzut inițial.  Erau în fața mea, mă uitam spre ei, oarecum. 

 Erau îmbrăcați într-o culoare cu asfaltul și mașinile parcate pe margine, pe lângă care treceau, și bicicletele erau tot cam așa colorate. Firește că dacă era un joc de-a recunoaște bicicleta în peisaj i-aș fi văzut,  dar e un joc  de-a “vine ceva, sau mă bag?”. I-am văzut când s-a schimbat peisajul de fundal pe care se suprapuneau și am oprit fără să  fi fost un real pericol, deși s-au speriat pe bună dreptate. Ar fi fost vina mea. Nu ar fi murit. 

Mașinile au acum sistem de asistență pentru astfel de cazuri. Doar cele mai scumpe și mai noi. Celelalte 90% nu. 

Pe biciclistul ăsta l-am văzut săptămâna trecută când plecam de la dentist, dar ca în toate ocaziile interesante nu aveam camera în bord. Poza e nașpa, că e crop de la distanță. 

Mergea  în aceeași direcție în care merge și mașina aia.   S-a împiedicat de ceva, nu îmi dau seama ce, că nu e nimic notabil acolo, posibil diferența dintre două dale de pavaj de la linia de tramvai și s-a dat peste cap. Practic, a căzut în cap destul de dubios. Noroc că avea cască.  Dar mai mare noroc că cea mai apropiată mașină din spatele lui era pe la 50 de metri distanță și a avut suficient timp să frâneze. 

Văd zilnic situații din astea în București.  Fie că e cu bicicliști idioți, sau neatenți care se împiedică din te miri ce, sau schimbă direcția ca și când ceilalți ar ști ce au ei de gând, fie ca nu-s văzuți de șoferi pentru că sunt neatenți,  sau pentru că e chiar dificil să vezi un biciclist care nu-și poartă în morții lui vesta, nu are ceva lumini și plm. 

Mă doare în pulă despre cine e de vină și cine ar trebui să facă ce. Bicicleta e o chestie periculoasă în oraș. Ar trebui să ai nevoie să faci cursuri, să dai un test și să ți se explice la ce riscuri te expui înainte să ți se permită să o folosești în oraș.

Sau să se interzică traficul auto, din partea mea muie ălora care vor să stea în oraș, da’ să nu mă bântuiți pe urmă că “eu cum mai ajung la birou” sau “de ce vine lumea târziu la muncă” ,  sau de ce nu găsim să angajăm oameni în Pipera,  sau la Westgate sau. Pula mea, ori vreți biciclete, ori nu. 

Nu, nu cred în clasicul “ar trebui să te învețe mă-ta să mergi pe bicicletă,  sau mori.” 

Și ar mai trebui să fii obligat să ai și RCA, după părerea mea. 

Am văzut o mulțime de oglinzi futute și câțiva bicicliști înfipți până la jumătate on portbagaj prin lunetă,  nu-s cine știe ce daune, dar am impresia că lipsește responsabilitatea. 

Civilizația începe cu educație,  nu cu “de ce nu mă lași, bă,  să trec? ” ,  “de ce nu ma vezi?”, “de ce nu frânezi?”.  Când știi deja răspunsurile te poți gândi și ce poți tu să faci în privința asta. Poate nu e clar ce spun. 

Cât timp “ceilalți sunt de vină” și conduceam o rabla de care mă durea în pulă,  am ciobit-o de 5 ori în trafic, e drept că  minor, de două ori din vina mea, de alte două ori în aceeași zi, și de fiecare dată aș fi putut să fac ceva pentru a evita șifonarea.  
De când am o rabla de care îmi pasă am reușit să evit să o strâmb, sau să fiu strâmbat. Pentru simplul fapt că nu îmi pasă cine e de vină,  ci are dreptul să,  sau ce “trebuie” să facă ceilalți. Știu ce fac și ce pot să facă ceilalți și nu îmi pasă dacă e legal sau nu ce fac ei, sunt interesat ca interacțiunea mea cu ei să nu implice contact mecanic. 

Și scriu asta pentru că cu bicicliștii îmi e greu. Sunt mai imprevizibili și mai neobservați decât mașinile,  iar agregatele lor sunt mai puțin controlabile și manevrabile.  Și că devin tot mai populare,  dar nu văd un trafic mai ordonat ci doar încăpățânarea de a te opune curentului.