Cugetări de vară. Stau și aștept 

Am venit zilele trecute acasă cu gânduri mari. Cât o ard printre contracte, joburi,ce-o fi, să nu stau ca lepra degeaba, că nu așa m-au învățat ai mei, ci să pun mâna pe muncă.  Și m-am gândit ca bine ar fi să îmi izolez și restul casei; singur, că dacă tot o lălăi trece viața și eu nu las nimic în urmă.

Și m-am apucat gospodărește, acum vreo trei zile, de măsurat, calculat costuri și planificat, că așa am învățat eu la școlile înalte și prin corporații; n-ai plan, n-ai nimic.

Pân’ să termin de măsurat eram baltă de transpirație și înainte să-mi dau brânci pe muncă am mai măsurat odată,  ca nemții, de zece ori, lol, nu de alta dar nu îmi venea să cred că e chiar atât de muncă și de cumpărat.

Am zis că mai stau puțin și că am să încep cu ceva mai lesne.  Când am renovat casa am făcut un fel de cabină de duș 🚿 de aia “oac in”,  construită pe gresie, că mă enervează la culme cădițele ălea albe de plastic sau tablă.   Dar pereți n-am pus că atunci m-a sărăcit operațiunea și pe urmă am fost zgârcit. Și mai pe urmă am cumpărat-o, dar aștepta în cutie să vină cineva s-o monteze, care e cam ocupat zilele  astea.  Așa că am montat-o eu singur.  Vorba vine singur, că nici nu eram în stare să o mut eu unul,  dar cu tata, na. Și cu ceva ajutor de la nevastă, că la final au mai rămas piese pentru o jumătate de cabină , deh, prima operațiune de felul asta.

În afară de faptul că am pus o garnitură prost, adică în alt loc decât ăla unde era gândită, și că am taiat-o, drept care nu mai pot face “undo”, montajul e chiar reușit, ținând cont că instrucțiunile din cartea cu care a venit erau așa semi-sumare, gen îți erau de ajutor doar dacă nu ai văzut în viața ta o cabină de duș, cât să nu o montezi pe tavan, sau ceva. Dacă aveam răbdare să își dea și nevasta cu părerea scuteam și defectul asta de montaj. Nu-i bai, la următoarea sunt “as”, o montez cu ochii închiși.

Nu e neapărat vorba de bani, aci la țară e relativ ieftin să chemi pe cineva să facă montajul, la București aș fi plătit poate chiar o sutică de euro, e vorba că de ce să nu fac,  dacă tot o frec.

Eh, la partea cu izolația m-am răzgândit. Adică,  nu m-aș fi, dar m-a întors căldura pe dos.

Dă-o în pula mea, ieri și alaltăieri au fost 36 la umbră,  aci la mine, în sud cică spre 40.  Iar azi e dzâua aia epică,  când cică se așteaptă 42+ la umbră în Teleorman.  Aci veni un norișor care mă mai liniștește un pic, dar nu știu cât stă.

N-ai ce munci să faci.  Mi-am băgat pula în ele de materiale. Amân,  probabil ca am să iau pe cineva, că tot probabil luni-marti semnez un nou contract să iau  iar vaca de coadă prin lume din August.

N-ar fi rău.

Până una alta nu e rost de muncit altceva decât de udat iarba, pomii, și murii.

Și de stat în casă la umbră și învățat. Așa lepră am fost, când lucram la corporație și plăteau ăia certificari dacă voiam să dau, că m-a durut în pulă. Bah, în pulă,  că nu îmi cerea nimeni și, mai ales, nu era treaba mea să îmi găsesc proiecte. Acuma e. Și ajută dacă ai. Prin urmare, când stau degeaba învăț. Pe banii mei, aia e.

Dar mă gândeam așa la o chestie; carieră,  job,  salariu,  continuitate vs. ce fac acum.  În general, că acum nu fac nimic, scriu textul asta și mă țin să nu mă pis pe mine de la prea multă apă și cola, că mi-e lene să mă ridic de pe fotoliul din cerdac și sa merg la baie.

Pula mea, după standardele jobului vechi am făcut deja mai multi bani decât pe tot anul până la jumătatea lunii mai. Pot să stau să o frec tooot restul anului.

Bine înțeles că am standarde mai înalte, că dacă ar fi fost așa nici la jobul ăla nu dădeau turcii cu munca peste mine, dar eram oarecum indisponibilizat.

Bineînțeles că dacă o frec tot restul anului mi se va aplatiza creierul și dacă nu învăț chestii noi valoarea mea pe piață se cam duce pe pulă.

Bă, dar, uite,  stau acasă,  și zic acasă, nu în cușca aia de beton din București,  și învăț, mă uit cum creste iarba, copiii sunt în vacanță,  ii mai învăț una alta, legat de care, o știți pe aia cu copiii care petrec mai mult timp în societate decât cu familia și nu apuci să îi înveți mare lucru? – muie acelei cugetări,  la mine e altfel.

Am fost deja în două vacanțe,  una fără copii una cu, nu cine-știe-unde, că nu prea am avut timp de planing bun, deh, nu-s toate roz, dar dacă semnez contractul ăsta cred că mai plec încă o săptămână cu nevasta, sau ceva, așa până încep on partea ailaltă.

Părinții mei ma văd destul de des și cred că mai pun ceva bani pe dreapta și pe restul anului ăstuia, chiar dacă se întâmplă ceva si nu semnez contractul asta.  Eu zic că nimic nu e sigur până nu intră banul pe prima lună în cont, așa sunt eu, mai speriat.

Până una alta, de udat am udat și mai ud, de trimis cv-uri am trimis și mai trimit, certificări îmi iau și singur, acum stau și aștept să se coacă ceva, că e vară.

Murele tre’ să se coacă,  contractele tre’ să vină.

Citesc amuzat cum că nu se găsesc angajați pentru companiile din România.

Articolul e doar o constatare, amuzamentul vine atunci când doamnele de la hașiș ( eu am scris hașer,  dar autocorrectul nu mă lasă)  comentează chestii gen “nu găsim om care să vrea să stea pe o poziție 6 ani,  sau” unde te vezi peste 5 ani”.

Păi ce ți-am făcut, mânca-ti-as, să vrei să mă ții 6 ani pe o poziție?  Și de nevastă ma plictiseam în șase ani dacă mă ținea în aceeași poziție,  dă-o în sânge.

I-auzi, pula mea,  nu angajezi oameni de care ai nevoie acum, că nu ești mulțumit de unde se văd ei peste cinci ani. Lolololol. Păi,  ce să zic,  happy head hunting, eu sunt aici în grădină,  presupun ca e util să vă spun unde mă văd peste 5 ani ca să știți unde mă căutați atunci, nu?

Dracu’ știe. Nici nu vreau să mă gândesc la asta.

Știi ce e mișto,  că mai am doi colegi dintr-o fostă firmă,  care cam gândim la fel. Ne-am întâlnit lunea trecută un pic după prânz, că era prea cald la prânz,  la o bere și un grătar,  așa de gust, că era prea cald să mănânci, că trei șomeri.

Suntem fiecare cu direcțiile noastre, cu motivele noastre. Dar ideea centrală e aceeași.  Nu prea înțelegem complexul de relații  job stabil->mers la Birou–>supt pula la șefi și la colegi pentru promovări->cariera într-o companie.

Nu că am ifose legate de “îți faci programul singur” și alte manele. Că nu e așa.  Dar în final tot ce contează e să rămâi cu mai mult timp, sau măcar mai mulți bani, dacă nu cumva cu amândouă.

O fi bine, o fi rău? Vedem în 5 ani, pe unde oi fi.