Ia-ți! Eu tocmai mă întorsei de la revizie mai curat și mai uscat, ca să zic așa.
Că de ce voiam eu să-mi iau Logan, în ciuda faptului că nu e mașină.
Pentru că un coleg se plânge că dupa 8 ani a trebuit să schimbe injectoarele de GPL și ceva kit de instalație, care au costat 1300 de lei. Da-n rest revizii d-ălea de 350, în general cu mici excepții : distribuție la 70k km și când se mai fute o suspensie, o ceva, din sută în sută de mii de km.
Ăstea-s reviziile mele de când am mașina. Alți bani nu am mai băgat, excluzând un bec de poziție (2 lei , sau ceva). Și benzina, apa de parbriz, dar na, zic maintenanță.
In ultimele 12 luni am efectuat fix 0 ore de off-road, asta ca să ne înțelegem.
E drept ca nenii ăștia își cam pun adaos comercial la piese, nu se încurcă.
Voiau sa mai platesc si vreo 200 de euro pe 2 discuri de frână care nu au nimic. Cică au rugină pe interior. Loloi. După ploaia de ieri. Iar pe magazinele online din UK ele costa pe la 100 de lire. Bine, așa și amortizorul ( telescopul) costa $75 pe net, nu 130, dar hai să trecem peste. Mda.
Măcar domnul cu care mă conversez e absolut chappeau, chiar și atunci când mă mai aprind câte un pic, că-s sensibil la cifre, omul e rezonabil, are rabdare și îmi explică.
În concluzie, dacă-ți trebuie SUV, ia și bucură-te de el, da’ pregăteștete să deschizi buzunarele larg.
Părerea mea.
Suspensiile se uzează mai repede. Sigur poți să mergi cu ele și așa, dacă tot ce faci e off-road, sau dacă nu te deranjează să faci bouncing ca-n căruță.
Ai o grămadă de uleiuri de schimbat pe la toate diferențialele și cutiile de transfer, că așa e la 4×4.
Interesant la cutia de viteze nenii ăștia nu pot schimba tot uleiul. O parte rămâne în convertizor. Desigur, fabricantul zice că nu e nevoie să schimbi, uleiul e ”lifetime” trebuie doar inspecție, dar mie lifetime ăla îmi descrie un tim de viață mai scurt. Să nu îmi spuneți voi mie că stă uleiul ăla în cutie 8 ani neafectat de nimic și merge ”ca uns”.
Și cam asta voiam să spun.
hei, avem acelasi tip de ulei in cutia de viteze. Eu am saab ne-suv. Si se poate schimba in intregime, este procedura, numa ca trebe aia de la service sa stie sa citeasca.
De ce se uzeaza suspensiile mai repede la suv (vorbesc ca principiu, nu strict la al tau)? In mod normal ar trebui sa fie construit mai solid, daca tot iti ofera posibilitati de off-road. Mai ales daca nici nu te chiar dai in teren.
Există procedură și știu să citească. Procedura 1 se numește demontarea cutiei de viteze, iar ei pot să o facă dacă le plătesc eu timpul. Procedura 2 prevede o pompă de extracție din convertizor, pe care nu o au. Suspensiile se uzează pentru că mașina asta este pe platforma Hyundai Sonata, care nu-i SUV, așa c sunt mai toate SUVurile care nu au fost proiectate ca “off-road”, și pentru că telescoapele sunt cu gaz, nu cu ulei, iar mașina e grea. Iar suspensiile nu se fut neapărat in off-road, dacă mergi încet, ci pe drum, în gropi, denivelări, unde de… Read more »
Da ma stiu toate astea, eram ironic cand se baga aia la reclame de alea cu off-road si pusca masinile mai ceva ca loganu.
Pentru inlocuit integral uleiul din cutie nu trebe demontata. Numa se desface turul care merge in radiatorul de racire a uleiului din cutie si se tot toarna pe deasupra si iese pe dedesubt pana se schimba tot. E putin mai complicata procedura, dar asta e principiul
Uite, ca la faza cu radiatorul nu m-am gandit. Dar oricum o fi, faptul ca am schimbat 6 din 10 litri de ulei trebuie sa conteze la ceva, mai ales ca in carte scrie ca altfel uleiul ala ar fi lifetime. Mai schimb o data la 180k km , daca mai tin masina pana atunci, si aia e. Ca nu cred ca tin eu masina asta sa ajung cu ea pana peste 250k km. Ar insemna inca 7 ani de acum incolo.