Sunt cam obosit și am și treabă dar trebuie s-o spun pe asta c-o uit și mi se pare tare.
Eu sunt contractor acum, am mai zis, lucrez pe ceea ce în Romania se intitulează PFA la normă de venit. Pe scurt există o sumă pe care statul consideră c-o faci tu într-un an, după ce-ți deduci cheltuielile și la norma aia se aplică toate contribuțiile, ca să fie simplu pentru toți proștii ca mine, de exemplu, care nu au treabă cu contabilitatea. Dacă faci mai mult, să fii tu sănătos, dacă faci mai puțin, tot așa, taxele tot la suma aia le plătești.
Daar e un schepsis. Norma asta nu e așa ceva unic pe toată România. Nu.
Sunt diferențe de la județ la județ, de la sector la sector, de la țară la oraș, în unele județe. ANAF-ul județean o stabilește, cred.
Exemplu practic, pentru județul meu, adică acolo unde am buletinul, dar nu dețin nicio proprietate pe nume și prenume, este 55000 de lei/ an, pentru CAEN 6202.
Pe de altă parte, în București, la sectorul 3, norma aia e 28000 . În principiu e pentru că ”futu-i în gură de hecări, acuma-și legalizează veniturile” și pentru că-s multe firme care angajează pe PFA în provincie. Pe scurt, taxe la jumate, se vede cu ochiul liber, ce dracu. Cum român sunt și eu și cum am un apartament în sectorul ăla, normal că mi-am înregistrat PFA-ul acolo. Deși nu am buletinul pe adresa aia, e proprietatea mea, pot sa fac un contract de comodat între mine și … mine. Și cam aia e.
Eu am crezut, că voi plăti taxele pentru PFA la București, cum ar fi rezonabil, din moment ce l-am înregistrat acolo, nu? NU. Nefiind firmă, taxele se plătesc acolo unde ai tu, persoana, domiciliul fiscal, adică acolo unde ai CNP-ul, adică, domiciliul. Adică la Vâlcea, în cazul meu.
Mie îmi era frică, știind statul român, că ăia de la Vâlcea n-or să vrea ei din proprie inițiativă să aplice norma de la sediul social al PFA-ului, dat fiind că eu domiciliez in Vâlcea, că e vorba de mai puțini bani și plm.
Dar eu nici nu stau de d-ăstea. O fi ea simplă contabilitatea de PFA, dar eu sunt pafarist. Am studiat timp de 1 an la ASE 2 semestre de contabilitate, materia aia era mai urâtă decât limba rusă. Ce vorbesc eu, mie mi-a plăcut rusa la școală. Oribil. Nevasta știe d-ăstea, ea își ține singură contabilitatea, eu plătesc un contabil. Cineva pe care îl cunosc și despre aveam referințe pozitive.
Și omul a zis simplu. Eu le trimit actele prin poștă și-s obligați de lege să le proceseze așa cum le-am cerut. Și așa a și rămas.
Definiție: În mintea mea, contabilul e omul ăla, care, în afară de contabilitatea propriuzisă și tehnică, îți face serviciul de a relaționa cu angajații statului și de a te scuti de boli mentale. Un om necesar, în România.
Aceasta a fost introducerea, cam lungă.
Un fost coleg a renunțat și el să mai fie angajat, că se pare că eun pic mai bine așa. Și știe și el contabilitate, tot la fel ca mine. Și tot la fel ca mine are un apartament în București, dar domiciliază într-un județ unde norma e dublă față de capitală. Prin urmare am discutat un pic și a urmat și el același model de business. Logic?
El a găsit o contabilă din județul lui, că îi era mai la îndemână ( contabilei) să se ocupe de relația cu ANAF-ul de-acolo.
Dar ce să vezi. Mai era o săptămână până expira termenul de depus niște acte și-l sună contabila lui, că nu se poate să depună actele la județ cu PFA pe București, că nu e normal, că să le depună la București. Că NU SE POATE. Că a vorbit cu aia de la ANAF și EI nu acceptă.
Acuma, să ne înțelegem. Normal nu prea e. Însă legal ,da. Așa e legea, pula mea. Eu , dacă voiam să-mi iau relația cu ANAF-ul de la Vâlcea la București, trebuia să trimit o cerere de modificare a domiciliului fiscal. Că așa e legea și procedura. Ori, ba bine că nu, lasă, țineți-o acolo.
Dar se pare că în alt județ e altfel, cum apuci. Și mă întreabă omul dacă contabilul meu nu poate să-l ajute și pe el. Zic ”bă, nu știu, ia de vorbește cu el.” Și se pare că poate, pe același principiu, ”eu le dau actele prin poștă și n-au decât să le proceseze”. Că aia e legea. Pam-pam.
Cum or face mai departe e treaba lor, eu i-am adus contabilului meu un client, pe coleg l-am ajutat să-și rezolve beleaua, că nici nu e în țară, iar ăștia de la ANAF sunt stricți cu termenele. Ai depășit, belești pula, amendă.
Dar colegul ăsta al meu e d-ăsta cam ca mine, are trânși în cur, și-a sunat-o pe aia a lui să-i spună că e proastă, sau ceva. Să-i spună că nu știe ea, dar se poate cum v-am explicat mai sus și nu trebuie să mai schimbe el buletine în timp record, sau să facă alte cereri.
Iar contabila îi răspunde EPIC că, da, știe și ea că legal se poate, dar EA ÎI CUNOAȘTE pe ăia de la ANAF și nu poate SĂ LE FORȚEZE MÂNA, că pe urmă o ard și ei data viitoare!
Mooori! Paștele mă-sii de viață, deci, respectarea legii înseamnă să le forțezi mâna ăstora, băh. Și nu-i vorba de vreun favor, de vreo chestie de tipul ”strâns cu ușa” , forțat niște termene.
Nu, sunt o mână de acte, un dosar cu șină și niște timbre fiscale ( probabil ), care-s de procesat. Cândva. Că nu-i obligă nimeni pe ăia de la ANAF să le facă mâine. Ei te obligă să le dai la timp. Iar contabilul, pe care îl plătești tu, nu te poate ajuta, că el are relații de cumetrie întreținut cu angajații statului, pe banii tăi.
Așa e aici la noi, în țara noastră. Du-te în pula mea de client, eu cu ANAF-ul am combinații, nu cu tine.
Acum, eu n-o știu pe vaca aia, dar să nu-i dai banii nu e de-ajuns. Adică era de-ajuns, dacă nu știa legea, că aia e, se mai întâmplă să fii încompetent uneori, poate e lipsă de experiență, poate învață ea. Dar ăsta-i sabotaj. După ce treci cu mașina peste ea te mai gândești dacă dai și înapoi.
Asta e bre, daca nu vreti un pachet complet (legal plus conta din partea noastra / website plus un mic php din partea voastra) in barter gen.
Pentru Romania? Sau despre ce vorbesti?
Dap, pt Ro. Sau CH.
Nu stiu de ce credeam ca lucrezi in CH. Acum sunt un pic ocupat, desi suna interesant ce spui, iar pentru anul asta mi-am cam rezolvat treburile.
Pai lucrez in CH (si pe unde ma mai trimit astia), dar ce are sula cu prefectura? Baga un email cu tel tau si te sun sa iti spun ce si cum, nu de alta, dar pe scris dureaza cam mult. Si eu am cam rezolvat, dar nu se stie niciodata ce mai apare.
Pentru SRL sunt bagat si io cu contabilitatea la o firma. Oamenii au inteles ca n-au mult de lucru cu mine, nu m-am angajat, nu bag nici o cheltuiala pe firma (pentru 5% cat as pute deduce, ar fi pierdere de timp sa mai bag si cheltuieli), fac 10~15 facturi pe an (daca ajung la 15, pot sa zic ca-i super bun anul), nu lucrez cu cash, doar prin trezorerie si banca (au tot timpul extrase cu evidenta precisa a tot ce trece prin firma), ar trebui sa fie super simplu si banal. Trebuia sa ridic dividende in aprilie, ei… Read more »
Mi se pare suspect să vorbești de greșeli la 15 facturi. Adică, na, la pfa eu aș putea să îmi fac singur contabilitatea, chiar și în sistem real, dar mi-e scârbă și nu am nervi de asta. E interesant că firma anterioară la care am lucrat nu își ținea singur contabilitatea că nu aveau poftă. Nici partea de legal, nici de state de plată. Nimic. Business și în rest externalizare. Iar firma care ne oferea servicii de genul asta pot să spun că sunt profi. Au avut control d-ala extins de la fisc și nu au luat amendă. Iar fostul… Read more »
Cu doamna sunt asociat la SRL-ul ei de 12 ani, farmacie. De cand o deschis-o, io m-am ocupat de partea mai domestica, amenajat sediu, proiectat mobilier, cumparat masini pe firma (din Germania, fara TVA la vremea respectiva), computere, softuri, cacaturi. Primul contabil pe care l-am avut, ne-o facut numai prostii si tampenii, am pierdut ceva bani din cauza asta. Urmatorii, probleme mai mici, iar cu firma de contabilitate de acum, nu mai avem probleme mari, da’ ii loc si de mai bine. Ani de zile doamna platea niste cheltuieli din buzunarul ei, pana m-am prins eu ca-s perfect normal si… Read more »
A mea contabila nu zice nici psst la 12 facturi/an. Costa 200lei+tva/luna.
In 10 ani de activitate/colaborare cu aceeasi firma de conta nu m-a durut capul de nimic.
Nu cred ca 10-12-15-20 de facturi pe an sunt problema. Alea 12 facturi sunt in stare sa mi le procesez singur, la o adica. E vorba de “consultanta” care-i problematica.
Si cum am spus, consider ca se poate intampla, acceptabil sau nu, ca cineva sa nu stie o anumita chestie din domeniul lui.
Dar sa stii si sa actionezi impotriva intereselor clientului mi se pare condamnabil.
Tocmai am semnat al 3-lea contract cu o firma de contabilitate in ~ 1an si 4 luni de acitivitate a unui SRL… Prima firma au fost primii pe google la infiintari firme. I-am pastrat si pentru contabilitate. Ieftin – 200lei. Nu mi-au placut ca faceau strict partea de contabilitate, si fiind la inceput doream sa stiu: e bine cum emit facturi, mai trebuie completate acte , hotarari etc… Imi raspundeau ce trebuie facut daca ii intrebam, problema era ca nu prea stiam ce sa ii intreb. As fi preferat sa imi spuna ei chestii gen: fa hotarare AGA pentru seriile… Read more »
Sal Catalin. Chiar daca nu-s programator am intrebat pe cineva si cica m-as putea incadra si eu la CAEN 6202 sa fac pfa. Mda, spre rusinea mea sunt angajat pe plantatie inca… ce sa faci , unora le vine mintea la cap mai tarziu. Cand ai timp, crezi ca ai putea face un mic post gen cum sa pui la cale un pfa , ce trebuie sa discuti ca o firma ca sa te accepte pe PFA & stuff? Treaba asta cu PFA la firma merge non-stop sau doar pe perioade limitate? Ar fi nice daca ai putea structura toate… Read more »
Sunt cam prins, dar am sa incerc
La momentul de fata nu prea are sens sa iti faci PFA. Tie iti trebuie intreprindere individuala. Si cea mai simpla si straight forward chestie pe care o poti face e sa te duci la Registrul comertului si sa intrebi unde e biroul de asistenta. Tu o tii pe a ta cu II, iti explica aia orice vrei, o sa fii surprins ca sunt chiar ok oamenii aia. De inceput iti trebuie un certificat de competente profesionale (eu am bagat atestatul de programator din liceu, nu prea ii intereseaza pe aia, trebe sa fie ceva conex cu domeniul daca vrei… Read more »