În două lumi

E 4 dimineața,  am dat de un Uber în care nu pot să îmi pun centura în spate, că are prinderile sub banchetă.  Puțin cu nasul strâmb,  mă uit pe stradă așa a “nu vede ăsta 5 stele de la mine, fără centuri în spate”  

Pe stradă pe la Doamna Ghica văd o familie cu ceva bagaje 💼 făcând cu mâna după 🚕 taxi.  În stradă,  cu mâna.  Barbari. 

Vineri, la prânz,  când am aterizat pe Otopeni, mi-am chemat Uberul și am ieșit pe prima ușă,  aia lângă care stau taximetriștii aia rechini. Dap, iarăși i-au lăsat acolo, da-s puțini și pe moarte. Că, mă gândeam eu, cine dracului îi mai ia în 2017.

Același tactici pe care le-am văzut din 2003. Cea mai rabla Dacie în care șoferul stă pe bancheta din spate,  cu ușa deschisă, cu picioarele în afară,  să mascheze tariful de pe ușa din față: 3.5 lei/ km. 

Ies cu telefonul într-o mână și cu ziarul “Le Monde” în cealaltă.  Bă, rechini,  da’ taximetriștii ăștia sunt abili. Cum te văd cu un ziar străin în mână cum o dau pe engleză.  Atâta câtă știu ei,  dar o dau. 

-Hello,  mister, taxi? 

Îmi ridic privirea din telefon,  doar ca să îmi futa soarele una-n freză.  

-Se zice “sir”, nu “mister” și nu am nevoie, mulțumesc.  

-V-am văzut cu ziarul…

-Și dacă am ziar, vreau taxi?  

-Păi,  mă gândeam că sunteți străin…

-Și dacă-s străin vreau să merg cu Loganul pe 3 lei jumate?  

-Prea v-ați învățat toți la preturi mici. 

-Deh, Uber,  merg cu ei. 

-Ăia sunt niște nespălați.  

Oau cum a fost asta, venind de la un gras, în tricou transpirat, care stătea într-un Logan infect de mizerabil.  Nici nu am avut replică,  m-am oripilat și m-am dus. 

Notă: Taxiul mă costă mereu peste 40 de lei, că deh, las și bacșiș, mai mult de frică.  

În spatele meu a ieșit o tanti aeriană , româncă de la Italia,  como se dice, l-a luat direct în bot, s-a urcat și dusă a fost. Ca să zică pe urmă că taxiurile în București sunt scumpe. Niște hoți. 

⏪ ⏪

Vineri dimineața eram la hotelul unde m-a trimis Lufthansa să dorm. 

Nu mai avusesem loc la microbuzul de 7:15 către aeroport, că plm, seara am fost un domn și-am lăsat-o în față, să ia ultimul loc, pe domnișoara braziliană cu care m-am regăsit  în aceeași situație ingrată de a nu putea ajunge la București, și pe care am ajutat-o un pic să se descurce, eu fiind un expert, deja, în pierdut legături și dormit prin aeroporturi. 

I-am întrebat pe ăia dacă,  de obicei,  vine toată lumea care s-a programat, sau mai e loc de învârtit. Mi-au zâmbit și-au zis că vin toți,  că toți aveam același “deal”. 

Le-am zâmbit și eu și i-am rugat să îmi cheme un taxi. Mi-au chemat.  Și mi-au zis să nu mă deranjez să îl plătesc – “it’s on Lufthansa! ” 

FFWD.  

Ajuns la aeroport, văd că și la 4 și jumătate e plin ochi. 

O poartă prea mică pentru prea multe vite care vrem să ieșim din grajd la păscut.  Dacă ăștia nu fac nimic ( cum ar fi încă un aeroport, sau să ne retragă din UE, de exemplu)  cred că Bucureștiul va rămâne o idee proastă de oraș în care să locuiești că e aproape de aeroport. 

E deja complicat să mai găsești curse spre destinațiile care contează cu mai puțin de 2 săptămâni în avans.  Dacă îmi zice unul că vrea să ajung peste o săptămână în Frankfurt,  luni dimineața,  ii spun să suga pula,  că cu toți banii e dificil de realizat, din București.  Între timp în aeroport văd  semne ca ăsta.  

Cred că e trolaj maxim, au simțul umorului ăștia de la Otopeni – români hâtri. 

Bine că am câțiva prieteni cărora nu le place să zboare. Se mai face un pic de loc. 

Măcar au scăpat de gândaci 😍.