3 fire.4. Timpul meu.

Vineri am avut ziua bușita aproape de tot de întârziacii de la SAS.

S-a dus dracului programarea mea la dentist, deși aveam mare nevoie, că nu-i deloc mișto să stai cu doi bracketi desprinși în gură,  nu că ar fi prea plăcut fie si  cu sârma aia asa cum e proiectata.

S-a dus și timpul să merg până la o alta bancă, Intesa San Paolo ,  să îmi deschid un cont în euro, ca să pot scăpa de Idea proastă pe care am avut-o acum 8 luni. Habar nu am dacă ăștia sunt buni, dar sunt peste tot în lume. În lumea prin care am fost eu. În fine, nu am făcut nici asta. Am plătit doar rata la casă și mi-am mai deschis la BRD un cont în Euro, din motive practice. Și ma costă 1 euro pe lună.  Meh.

Am întrebat-o pe domnișoara, căreia i-a luat ceva să îmi deschidă contul ăla,  mai mult la mișto,  dacă au ceva sistem de mobile payment implementat. Unde înroleze telefonul și plătești cu el în loc de card. Îți dai seama, întreb eu asta la BRD.

Socializam să treacă timpul,  până se deschide contul ăla.  Pana mai imbatranesc 20 de minute. Mi-a zis că știe despre ce-i vorba, dar sunt primul care întreabă de așa ceva. Normal. Restul se uită și ei unde intra pe ușa.  Mai că nu mi-a zis în față “unde, mă, la BRD așa ceva? ” .

Ajuns acasă am observat ceva ce observasem deja anterior. Că am nevoie să mă tund. Nu mi-a crescut parul în trei săptămâni, nici ala de pe gât și perciuni nu era chiar o problemă,  adică mai mergea o săptămână.  Dar e ceva ce-mi stă pe creier și mă deprima.

Un fir de păr alb

Nici măcar nu-i primul. Unul nou. Sunt vreo 3-4. Știu,  e bine că încă le pot număra,  dar nu mă încântă cu nimic.

La văzut doamna și a ținut să-mi spună. Că devin boșorog, probabil.

Nu știu cum trec oamenii peste chestiile astea, îmi dau seama că e mai mult sau mai puțin normal, dar eu nu-s fan Gandalf. Sau Saruman. Mai degraba-s fan Dorian Grey.

Primul fir alb mi-a ieșit acum 5 ani și-am dat vina exclusiv pe conjunctura de la job de atunci. Și-am și plecat de acolo. Nu din cauza asta, dar când îmi cautam,  mă gandeam insistent și la firul ăla, cu doi neuroni așa.  Câțiva prieteni, colegi, au albit de tot până pe la 30-35; cum zice frizerul – să le fie de bine! Știu pe cineva care avea fire albe încă de prin liceu. Plm, nu știu cum să zic, dar eu deja port ochelari și sârme în gură, fire albe-mi mai trebuie.

Am sperat tot timpul că o să-i seamăn bunicului din partea lui tata, care până când a murit, pe la 80, nu-i albise nici jumătate din păr. Cred că nu avea 50 de fire albe pe la 70 de ani.  Dar acum nu mai sunt sigur.

Am sperat că am să aflu ce cauzează chestia asta și am s-o evit cu dibăcie.  Dar acum nu mai sunt sigur.

Acum trebuie să văd cum mă împac cu ideea. Până una alta am fost să le tund, ca să nu-mi mai stea în cap; la propriu.

Chestia asta îmi subminează un pic încrederea în faptul că nu am să mor niciodată.  E ca un fel de “Installing death, press Next to continue. ” Fără buton de “Back”,sau “X”,  poate doar de “Cancer”, dacă vrei .

Auzi – “încrederea”,  până acum câțiva ani era o certitudine.

Cum zice un mare om de cultura: “viata fuge ca nebuna”.